Decizia nr. 265/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Societatea Concelex - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.168/3/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2320D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece dreptul de a face plângere împotriva oricărui act al procurorului, altul decât cel de clasare, nu este obstrucționat, ci prorogat până la soluționarea cauzei potrivit

art. 327 din Codul de procedură penală .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 30 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 15.168/3/2017, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Societatea Concelex - S.R.L. din București în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva ordonanțelor nr. 249/P/2012 din 5 aprilie 2017 și din 14 iulie 2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care i s-a solicitat acesteia să prezinte mărturii despre un imobil edificat în urmă cu 10 ani.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece exclud de la controlul judiciar efectiv și eficient orice ordonanță a procurorului care poate aduce atingere unui drept fundamental protejat. Prin urmare, actele procurorului care aduc atingere unui drept fundamental nu ar trebui să fie excluse de la un control judiciar în fața unui judecător independent și imparțial.

6.

Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că împrejurarea că legiuitorul a prevăzut căi de atac doar împotriva unor soluții ce se referă la tranșarea unui conflict de drept penal reprezentată de soluțiile de clasare nu reprezintă o îngrădire a liberului acces la justiție, ci doar o ordonare pe etape a procesului penal. De altfel, legiuitorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității acordării de căi de atac în anumite proceduri, ținând seama de importanța cauzei sau a procedurii respective pentru persoanele implicate.

7.

Împrejurarea că în procedura reglementată de

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură

nu pot fi contestate decât ordonanțele de clasare ale procurorului, celelalte acte și măsuri nefiind menționate, de exemplu, o ordonanță prin care s-a impus petentei să furnizeze anumite înscrisuri (cum este cazul în speță), nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale invocate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.

Guvernul apreciază faptul că procedura reglementată de dispozițiile legale criticate nu este de natură a încălca prevederile privind accesul liber la justiție și nici celelalte dispoziții constituționale invocate.

10.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește procedura camerei preliminare, aceasta are în vedere soluționarea aspectelor ce țin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată și a administrării probelor, asigurându-se premisele soluționării cu celeritate a cauzei în fond care sunt strâns și exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii ( Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 ).

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 340 alin. (1) - Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform

art. 339

poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.“

14.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1

- Statul român,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 131

- Rolul Ministerului Public și

art. 132

- Statutul procurorilor, precum și dispozițiile

art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică dispozițiile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală , deoarece nu permit posibilitatea atacării în fața unui judecător a ordonanțelor procurorului, altele decât cele de clasare.

16.

Astfel, stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Potrivit

art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală , legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de

art. 21 din Constituție . Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin

Constituție , a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

17.

În acest context, Curtea constată că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală și plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală și plângerea împotriva actelor procurorului.

18.

Astfel, potrivit

art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală , orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce privește plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparține oricărei persoane, nu doar subiecților procesuali.

19.

Plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit

art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală , procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluționată, potrivit

art. 339 din Codul de procedură penală , de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. Potrivit

art. 338

și

art. 339 alin. (6)

din același act normativ, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent.

20.

Așa fiind, nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiție, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condițiile

art. 327 din Codul de procedură penală , va putea fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția pronunțată.

21.

Prin urmare, atunci când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit

art. 342 din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

22.

Atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, la judecătorul de cameră preliminară în fața căruia, în condițiile

art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală , petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

23.

În sfârșit, atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată va fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform

art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală . Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar în fața acestuia persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate și temeinicie a soluției pronunțate, conform

art. 318 alin. (12) ,

(14)

și

(15) din Codul de procedură penală .

24.

În concluzie, Curtea reține că principiul constituțional instituit de

art. 21

privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept ( Decizia nr. 569 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008).

25.

Or, astfel cum s-a demonstrat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanței de judecată în scopul obținerii unui remediu. Textul de lege criticat nu contravine nici accesului liber la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Faptul că ordonanța procurorului, alta decât cea de clasare, nu poate fi contestată la instanță în faza de urmărire penală nu aduce atingere

art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală , întrucât, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție și a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea

Decizia nr. 398 din 28 mai 2015 , paragraful 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

recunoaște persoanelor vătămate prin soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată posibilitatea de a le contesta cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri petenții vor putea formula critici inclusiv în ceea ce privește eventuala nerespectare de către procuror a dispozițiilor legale privitoare la legalitatea tuturor ordonanțelor procurorului, altele decât cele de clasare.

26.

Curtea mai constată că, în acest sens, este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale cu privire la o critică similară (a se vedea

Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 10 ianuarie 2019,

Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017,

Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, și

Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017).

27.

În ceea ce privește critica raportată la celelalte dispoziții constituționale invocate, Curtea constată că autorul excepției nu a motivat-o și nu a arătat în ce anume constă contrarietatea reclamată, drept care nu poate forma obiect al analizei sale.

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Concelex - S.R.L. din București în Dosarul nr. 15.168/3/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 aprilie 2019.