Raport · Autoritatea Electorală Permanentă

Raportul nr. 16990/2018

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - Filiala Brăila

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2018
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 3.048 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

- extras -

În conformitate cu prevederile

art. 42 alin. (1)

și ale

art. 44 alin. (1) ,

(4)

și

(6) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 18.06.2018-22.06.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Național Liberal - Filiala Brăila în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017-31.12.2017.

I.

Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile obținute de Filiala Brăila a Partidului Național Liberal au fost în valoare totală de 203.079,79 lei, după cum urmează: 81.893,32 lei - venituri din cotizații, 90.596,00 lei - venituri din donații (pentru activitatea curentă), 6.250,00 lei - venituri din donații (contribuții pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parțiale din data de 11.06.2017), 24.340,47 lei - venituri din alte surse. Cheltuielile înregistrate au fost în sumă de 185.911,35 lei.

S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile

art. 47 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit

art. 52 alin. (1)

din același act normativ.

II.

Recomandări:

–

înregistrarea corectă în contabilitate a tuturor veniturilor și a cheltuielilor aferente perioadei 1.01.2017-31.12.2017, precum și transmiterea datelor corecte către sediul central al partidului;

–

întocmirea corectă, completă și în termen a registrului de casă, a registrului-jurnal, a registrului-inventar, a registrului cartea mare și a balanțelor lunare de verificare;

–

efectuarea tuturor corecțiilor contabile în anul 2018, astfel încât evidența contabilă să reflecte o imagine completă și corectă asupra tuturor operațiunilor financiare realizate în perioada 1.01.2017-31.12.2017, în termenul prevăzut de legislația în vigoare;

–

respectarea cu strictețe a

Legii nr. 334/2006, republicată , cu completările și modificările ulterioare, a

Normelor metodologice

de aplicare a

Legii nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 10/2017 , și a

Legii contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

București, 11 decembrie 2018.
Nr. 16.990.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.