Decizia nr. 120/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 109 alin. (1) și ale art. 111 alin. (1) lit. a) , alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi
- magistrat-asistent-șef
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor „ art. 109 alin. (1)
și ale
art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice“, excepție ridicată de Claudiu Ovidiu Grosu în Dosarul nr. 7.259/180/2009 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.485D/2017.
2.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2019, în prezența reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Sorin-Ioan Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul dispozițiilor
art. 57
și ale
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , amânarea pronunțării pentru data de 28 februarie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.259/180/2009, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor „ art. 109 alin. (1)
și ale
art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Claudiu Ovidiu Grosu, întro cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.
4.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că nerespectarea
Constituției
derivă din faptul că agentul constatator al contravenției aplică o
sancțiune care, ca natură, se apropie de domeniul penal, fără să fi avut loc vreun proces. Reținerea permisului de conducere, amenda și punctele de penalizare sunt sancțiuni apropiate de cele penale, respectiv asimilate acestora, conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, și care își produc efectele imediat, în absența unui litigiu dedus controlului instanțelor de judecată, iar contravenientul nu își poate face apărarea anterior aplicării acestor sancțiuni și nici nu i se poate asigura exercitarea dreptului la un avocat. Ca atare, sunt încălcate dreptul la apărare, prezumția de nevinovăție, accesul liber la justiție și la cele două grade de jurisdicție în materie penală (contravențională), în timp ce reținerea permisului de conducere este o veritabilă confiscare, realizată în absența unei hotărâri judecătorești, aducându-se atingere astfel și dreptului de proprietate asupra permisului de conducere.
5.
Judecătoria Bacău - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât partea are dreptul de a formula plângere contravențională, mijloc procedural care oferă toate garanțiile unui proces echitabil. Aplicarea sancțiunii de către organul constatator nu încalcă dreptul de apărare al contravenientului, măsurile luate fiind supuse controlului instanțelor de judecată. Totodată, invocarea dispozițiilor
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
nu este întemeiată, dispozițiile respective neavând legătură cu cauza, deoarece dreptul de proprietate al petentului nu este afectat prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale, iar măsura reținerii permisului de conducere nu este de natură să afecteze patrimoniul acestuia. Nu sunt încălcate nici prevederile convenționale referitoare la dreptul oricărei persoane la două grade de jurisdicție în materie penală, contravenientul având dreptul legal de a formula recurs împotriva hotărârii pronunțate în cauza având ca obiect plângere prealabilă.
6.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Se invocă, în acest sens, deciziile
nr. 214 din 17 februarie 2009
și
nr. 32 din 14 ianuarie 2010 .
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării autorului, prevederile
art. 109 alin. (1)
și ale
art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare. Analizând dispozițiile legale criticate prin raportare la specificul litigiului în care excepția a fost ridicată, Curtea constată că obiectul acesteia urmează a fi restrâns, cu privire la prevederile
art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , doar la acele texte care au legătură cu cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Astfel, deși autorul excepției indică întreg
articolul 111 , care este structurat în 7 alineate, se observă că doar
alin. (1) lit. a) ,
alin. (2)
și
(3)
ale acestui articol sunt incidente în cauză, având în vedere că în speță permisul de conducere a fost reținut ca urmare a cumulării a cel puțin 15 puncte de penalizare, în urma aplicării sancțiunii contravenționale complementare pentru depășirea limitei de viteză permisă pentru un anumit segment de drum public. Așadar, Curtea va examina dispozițiile
art. 109 alin. (1)
și ale
art. 111 alin. (1) lit. a) ,
alin. (2)
și
(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, modificată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2008
pentru modificarea
art. 111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008. Având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina constituționalitatea dispozițiilor legale mai sus indicate, în redactarea acestora la data sesizării sale prin Încheierea din 15 decembrie 2009, aceasta fiind următoarea:
–
Articolul 109
alin. (1) : „(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră“;
–
Articolul 111
alin. (1) lit. a) ,
alin. (2)
și
(3) :
Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri:
a)
la cumularea a cel puțin 15 puncte de penalizare; [...]
La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.
În situațiile prevăzute la
alin. (1) lit. a)
și
d) , precum și în cele menționate la
art. 85 alin. (2)
și
,
art. 86 alin. (2) ,
art. 87 alin. (1) ,
(2) ,
(4)
și
,
art. 89 alin. (1) ,
art. 90 alin. (1) ,
art. 92 alin. (3)
și
(5)
și la
art. 102 alin. (3) lit. a)
și
c) , dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.“
11.
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 20
- Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
- Accesul liber la justiție,
art. 23 alin. (11)
referitor la prezumția de nevinovăție, precum și
art. 24
- Dreptul la apărare. De asemenea, este invocată nerespectarea dispozițiilor
art. 6 pct. 1
și
2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale
art. 1 din Primul Protocol adițional
la aceasta și ale
art. 2 din Protocolul nr. 7
la aceeași
Convenție .
12.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în susținerea acesteia sunt prezentate argumente ce, în esență, se referă la asimilarea domeniului contravențional materiei penale, cu beneficiul specific garanțiilor acestei din urmă materii.
13.
Astfel de susțineri au mai fost analizate de Curtea Constituțională, exemplificative fiind
Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003,
Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003,
Decizia nr. 1096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009,
Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009 sau
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012. Prin aceste decizii, Curtea a constatat că, deși în dreptul românesc contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ, totuși legislația contravențională intră, în anumite condiții, sub incidența garanțiilor instituite de
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , sub aspectul noțiunii de „acuzație în materie penală“. O atare concluzie a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că, în scopul aplicării prevederilor
art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(acuzație „în materie penală“), trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză (Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel și alții împotriva Olandei, paragrafele 80-82). Prin urmare, modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
14.
Cu referire la materia regimului juridic al circulației pe drumurile publice, Curtea a reamintit, de pildă, prin
Decizia nr. 532 din 5 iulie 2016 , paragraful 22, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care a statuat că, din cauza înmulțirii numărului „infracțiunilor ușoare“, în special în domeniul circulației rutiere, care nu presupun un comportament atât de reprobabil și o reacție vădită a opiniei publice specifice infracțiunilor propriu-zise, un stat are libertatea de a introduce un sistem de sancționare sui generis aplicabil de autoritățile administrative, cu condiția de a oferi persoanei interesate posibilitatea de a contesta decizia luată în fața unui tribunal care oferă toate garanțiile prevăzute de
art. 6 din Convenție
(Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragrafele 49-53).
15.
Prin urmare, dincolo de relativitatea aprecierii incidenței garanțiilor procesuale specifice oricărei „acuzații în materie penală“, stabilite de
art. 6 pct. 2
și
3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , esențială este asigurarea unui proces echitabil în condițiile
art. 6 pct. 1 din Convenție , aplicabil oricărei persoane, și nu doar celei acuzate, în sensul de a asigura accesul liber la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care să judece în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil respectiva cauză.
16.
Or, Curtea Constituțională observă, în acest sens, prevederile
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , potrivit cărora „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.“ Așadar, persoana în cauză are la dispoziție mijloace și proceduri legale pentru ași exercita dreptul de acces la justiție.
17.
Mai mult, prin
Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009,
Curtea Constituțională a statuat că „procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului.“
18.
Revenind la cauza de față, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, de vreme ce acesta s-a adresat instanței judecătorești în temeiul
art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , beneficiind de toate garanțiile specifice procesului judiciar. În plus, potrivit
art. 118 alin. (2)
din același act normativ, „Plângerea suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunțării hotărârii judecătorești.“ Totodată, Curtea reține că nu se poate pune problema incidenței
art. 23 alin. (11) din Constituție , invocat, potrivit căruia „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată“, deoarece în speță au fost contestate sancțiunea amenzii contravenționale și sancțiunea contravențională complementară constând în reținerea permisului de conducere pentru depășirea limitei de viteză permisă pentru un anumit segment de drum public. În fine, Curtea reține că în cauză nu poate fi pusă în discuție nici încălcarea dreptului de proprietate prin reținerea permisului de conducere de către polițistul rutier, aceasta fiind o sancțiune specifică în materia circulației pe drumurile publice prin care se urmărește împiedicarea temporară a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, și nu o măsură de restrângere a unui drept de proprietate, în sine, conferit prin deținerea permisului de conducere. Posesia permisului de conducere nu conferă un drept de proprietate propriu-zis, ci confirmă dreptul titularului de a conduce pe drumurile publice, în condițiile legii.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și
al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Claudiu Ovidiu Grosu în Dosarul nr. 7.259/180/2009 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și constată că prevederile
art. 109 alin. (1)
și ale
art. 111 alin. (1) lit. a) ,
alin. (2)
și
(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.