Decizia nr. 200/2019

Articolul 248

Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.

12.

Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , potrivit cărora „Dispozițiile

Codului de procedură civilă

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 351 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 17 mai 2010, sau

Decizia nr. 1.454 din 3 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 11 ianuarie 2012, a constatat constituționalitatea acestora. Curtea a reținut, referitor la sancțiunea procedurală a perimării, că aceasta este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții. Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de

art. 254 din Codul de procedură civilă din 1865 , ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituției perimării, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil. În jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, Curtea a statuat în mod constant că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție care rezultă din dispozițiile constituționale ale

art. 126 alin. (2) , potrivit cărora „Competența [...] și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, și ale

art. 129 , potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale. Accesul liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social.

15.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior pronunțate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

16.

Celelalte aspecte invocate de autoarea excepției, referitoare la aplicarea textelor de lege criticate de către instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, excedează controlului exercitat de Curtea Constituțională.

17.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Genel International - S.R.L. din Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 2.452/86/2016* al Tribunalului Suceava - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 248 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.