Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 739/2019

privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea"

prezumat în vigoare

Data actului
11 octombrie 2019
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 836 din 15 octombrie 2019
Citat de
9 acte
Citează
2 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 2.590 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“, prevăzuți în

anexa

care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la

art. 1

se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan Cuc
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 11 octombrie 2019.
Nr. 739.

Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“

Titular: Ministerul Transporturilor

Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

Amplasament: județele Brașov, Sibiu, Mureș, Cluj, Sălaj și Bihor

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.