Decizia nr. 369/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 309 din Codul penal , raportate la art. 295 și art. 308 din același act normativ
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 309 din Codul penal
raportate la
art. 295
și
308
din același act normativ, excepție ridicată de Viorel Știube în Dosarul nr. 4.515/84/2013 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.831D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozițiile
art. 295 din Codul penal
reglementează forma de bază a infracțiunii de delapidare, cele ale
art. 308
din același act normativ reglementează aceeași infracțiune săvârșită de alți subiecți activi, iar dispozițiile
art. 309
din același act normativ reglementează varianta agravată a infracțiunii de delapidare. Susține că, în ceea ce privește dispozițiile
art. 308 , ce reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin
Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015. În acest context apreciază că dispozițiile criticate sunt clare și previzibile, atât din perspectiva redactării, cât și din cea a interpretării jurisprudențiale. În continuare face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia previzibilitatea nu împiedică solicitarea sfatului unor specialiști pentru a evalua rezonabil, în funcție de circumstanțele cauzei, consecințele ce pot rezulta dintr-o acțiune (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35); redactarea unui text nu poate avea o precizie absolută, admițându-se posibilitatea clarificării lui pe cale de interpretare jurisprudențială (Hotărârea din 19 septembrie 2008, pronunțată în Cauza Korbely împotriva Ungariei, paragraful 71). Așa fiind, apreciază că dispozițiile privind infracțiunea de delapidare, atât în varianta simplă, cât și în cea agravată, sunt redactate cu respectarea principiului clarității și previzibilității. Faptul că varianta agravată face trimitere doar la varianta simplă a infracțiunii de delapidare, iar nu și la varianta atenuată a acesteia nu are semnificația unei lipse de previzibilitate a acestor dispoziții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 10 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.515/84/2013, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 309 din Codul penal , raportate la
art. 295
și
art. 308
din același act normativ, excepție ridicată de Viorel Știube, cu ocazia soluționării unei cauze penale.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanță și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Referitor la principiul clarității și previzibilității legilor, autorul excepției invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, de exemplu,
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 ,
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015
sau
Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 .
6.
Autorul excepției apreciază că modul de reglementare a infracțiunii de delapidare în forma agravată (prevăzută de
art. 295 din Codul penal
cu referire la
art. 309
din același act normativ) este neconstituțională în măsura în care se poate aprecia că dispozițiile
art. 309 din Codul penal
sunt aplicabile și formei atenuate a acestei infracțiuni (prevăzută de
art. 308 din Codul penal , raportat la
art. 295
din același act normativ), atât timp cât textul
art. 309 din Codul penal
nu face trimitere la dispozițiile
art. 308
din același act normativ.
7.
Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textele criticate respectă cerința predictibilității incriminării în sensul că, deși dispozițiile
art. 309 din Codul penal
nu fac referire directă și la
art. 308
din același act normativ, este evident că se referă și la faptele reglementate de acesta din urmă [respectiv faptele săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (1) din Codul penal
ori în cadrul oricărei persoane juridice], iar motivul pentru care nu sunt enumerate în
art. 309 din Codul penal
este acela că
art. 308
din același act normativ nu reglementează o infracțiune de sine stătătoare, ci reprezintă, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin
Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 , o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzută de
art. 295 din Codul penal .
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 309 din Codul penal , raportate la
art. 295
și
308
din același act normativ. Dispozițiile
art. 308 alin. (1) din Codul penal
au fost modificate prin
articolul unic pct. 2 din Legea nr. 193/2017
pentru modificarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, în sensul eliminării din conținutul acestuia a referirii la dispozițiile
art. 301 din Codul penal . Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 295
din Codul penal :
Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Tentativa se pedepsește.“;
–
Articolul 308
alin. (1) din Codul penal : „Dispozițiile
art. 289-292 ,
295 ,
297-300
și
art. 304
privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la
art. 175 alin. (2)
ori în cadrul oricărei persoane juridice.“;
–
Articolul 309
din Codul pena l: „Dacă faptele prevăzute în
art. 295 ,
art. 297 ,
art. 298 ,
art. 300 ,
art. 303 ,
art. 304 ,
art. 306
sau
art. 307
au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.“
12.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5) , potrivit căruia în România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie, și
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, sunt invocate prevederile
art. 7 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 295 din Codul penal
reglementează varianta-tip a infracțiunii de delapidare, ce constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
14.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 308 din Codul penal , Curtea observă că acestea, potrivit
Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2015
a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de
art. 295 din Codul penal .
15.
Curtea Constituțională a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relațiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin
art. 308 alin. (1) din Codul penal , infracțiunea de delapidare atunci când ea este săvârșită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (2) din Codul penal
ori în cadrul oricărei persoane juridice. Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială a oricărei persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârșirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecție a valorilor și relațiilor sociale anterior menționate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, și severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reținut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârșesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, de asemenea, că, pentru persoanele juridice din mediul privat, desfășurarea în mod corect a relațiilor sociale de natură patrimonială și a activităților cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăși existenței lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forței de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârșirii faptelor de delapidare în condițiile
art. 308 alin. (1)
raportat la
art. 295 alin. (1) din Codul penal , este proporțională cu scopul urmărit, chiar și în condițiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracțiune poate fi angajată și o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate ( Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, și
Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017).
16.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 309 din Codul penal , Curtea observă că acestea reglementează o variantă agravată comună pentru toate infracțiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare reglementată de dispozițiile
art. 295 din Codul penal , care prin săvârșire au produs consecințe deosebit de grave. Totodată, potrivit
art. 183 din Codul penal , prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Astfel, se observă că, în prezent, pentru a se constata, în concret, că o faptă incriminată este producătoare de consecințe deosebit de grave se are în vedere criteriul obiectiv, reprezentat de indicarea unei limite valorice a prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei.
17.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, pentru a fi incidente atât prevederile
art. 308 din Codul penal , cât și cele ale
art. 309
din același act normativ, trebuie să se constate, mai întâi, că oricare dintre faptele de delapidare prevăzute în
art. 295
din actul normativ amintit întrunește toate elementele de structură ale conținutului variantelor descrise de norma de incriminare.
18.
Ceea ce deosebește varianta atenuată a infracțiunii de delapidare de varianta agravată a aceleiași infracțiuni este faptul că pentru prima variantă trebuie analizată calitatea subiectului infracțiunii, pe când pentru cea de-a doua variantă se va analiza latura obiectivă a acesteia.
19.
Astfel, în cazul variantei atenuate trebuie stabilit dacă subiectul activ al infracțiunii este o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la
art. 175 alin. (2) din Codul penal
ori în cadrul oricărei persoane juridice. În ceea ce privește varianta agravată, se va analiza urmarea imediată a faptei, ca element al laturii obiective a infracțiunii.
20.
Prin urmare, încadrarea juridică a faptei săvârșite în varianta atenuată a infracțiunii de delapidare, prin stabilirea subiectului activ prevăzut de dispozițiile
art. 308 din Codul penal , nu exclude constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de „consecințe deosebit de grave“, astfel cum acesta este reglementat de Codul penal.
21.
Stabilirea unui subiect activ prevăzut de
art. 308 din Codul penal
nu poate avea drept consecință decât faptul că este exclusă de la aplicare pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru varianta-tip a infracțiunii de delapidare, iar nu faptul de a nu mai putea analiza urmarea imediată a faptei săvârșite și aplicarea dispozițiilor
art. 309
din același act normativ. Așa fiind, în cazul infracțiunii de delapidare, incidența variantei atenuate a infracțiunii, prevăzută de
art. 308 din Codul penal , nu exclude aplicarea variantei agravate a infracțiunii, prevăzută de
art. 309 din Codul penal , deoarece elementele analizate în cele două cazuri sunt elemente diferite ale conținutului constitutiv al infracțiunii.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorel Știube în Dosarul nr. 4.515/84/2013 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile
art. 309 din Codul penal , raportate la
art. 295
și
art. 308
din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.