Hotărâre · Curtea Constituțională

Hotărârea nr. 67/2019

privind contestația formulată de domnul Bogdan Mihail Zamfir cu privire la împiedicarea sa de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii la alegerile pentru Președintele României din anul 2019

prezumat în vigoare

Data actului
5 noiembrie 2019
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 935 din 20 noiembrie 2019
Citat de
1 act
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 17.553 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 370/2004 20 septembrie 2004 (prevederi anume) pentru alegerea Președintelui României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de domnul Bogdan Mihail Zamfir cu privire la împiedicarea sa de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

2.

Contestația a fost înregistrată la Curtea Constituțională la data de 31 octombrie 2019 și formează obiectul Dosarului nr. 2.867F/2019.

3.

În temeiul dispozițiilor

art. 52 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.

4.

În motivarea contestației formulate, domnul Bogdan Mihail Zamfir susține, în esență, că este împiedicat să își desfășoare campania electorală în condițiile legii „prin îngrădirea accesului liber la justiția constituțională“. În acest sens arată că, încă de la depunerea dosarului de candidatură, Biroul Electoral Central l-a împiedicat să își desfășoare campania electorală prin faptul că i-a respins, pe cale administrativă, și nu prin decizie, înregistrarea candidaturii, iar, ulterior, prin decizia de respingere a înregistrării candidaturii, dată ca urmare a pronunțării

Hotărârii Curții Constituționale nr. 45 din 26 septembrie 2019 , nu a menționat termenul și calea de atac ce putea fi exercitată împotriva deciziilor Biroului Electoral Central. Mai mult, arată că, înainte de soluționarea de către Curtea Constituțională a contestației pe care a formulat-o împotriva deciziei de neînregistrare a candidaturii, Biroul Electoral Central a adus la cunoștință publică candidaturile și semnele electorale rămase definitive și, totodată, a procedat la tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot a candidaților formațiunilor politice și a candidaților independenți, precum și al semnelor electorale ale acestora.

5.

În continuare arată că, în calitate de instanță judecătorească specializată, respectiv instanță de contencios electoral, Biroul Electoral Central nu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (2) prima teză

și ale

art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu toate că în ambele contestații formulate la Curtea Constituțională a solicitat ca Biroul Electoral Central să sesizeze instanța constituțională cu excepția menționată.

6.

Totodată, precizează faptul că a invocat aceeași excepție de neconstituționalitate și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia recursurilor formulate împotriva hotărârilor Curții Constituționale

nr. 45 din 26 septembrie 2019

și

nr. 65 din 30 septembrie 2019 , însă această cale de atac a fost respinsă ca inadmisibilă. De asemenea a sesizat Avocatului Poporului neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 4 alin. (2) prima teză

și ale

art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicitând, în același timp, ca această instituție să facă cerere de intervenție voluntară accesorie în recursurile promovate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

7.

Împotriva celor două hotărâri ale Curții Constituționale menționate mai sus a formulat contestație în anulare și revizuire, însă i s-a răspuns pe cale administrativă că acestea nu sunt supuse niciunei căi de atac, răspuns la care a formulat plângere prealabilă în temeiul

art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

8.

Precizează că a formulat o întâmpinare la Biroul Electoral Central, prin care a solicitat acestuia anularea proceselor-verbale nr. 296/C/BEC/P/2019 și nr. 299/C/BEC/P/2019, precum și emiterea unei hotărâri prin care să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția mai sus menționată, iar în caz de admitere a acesteia, să dispună înregistrarea candidaturii sale la funcția de Președinte al României. La această întâmpinare a primit un răspuns administrativ, și nu o decizie, prin care i s-a comunicat că sesizarea formulată a fost înregistrată și ulterior clasată. Astfel, ignorarea de către instanța de contencios electoral a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, fiind astfel împiedicat să își desfășoare campania electorală, în condițiile legii.

9.

Mai arată că, drept urmare a petițiilor formulate, Avocatul Poporului i-a comunicat faptul că a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „ art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 , modificată, față de

art. 2 alin. (1) ,

art. 62 alin. (1)

și

art. 103 alin. (1) din Constituție,

precum și ale

art. 4 alin. (2)

și ale

art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, față de

art. 37

și

art. 81 din Constituție “. Însă, având în vedere că motivarea excepției de neconstituționalitate făcută de Avocatului Poporului nu este completă, precizează faptul că nu are posibilitatea să o completeze decât dacă Biroul Electoral Central ar fi obligat, prin hotărârea ce va fi pronunțată cu privire la prezenta contestație, să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția invocată de domnia sa.

10.

Altfel, apreciază că normele legale care impun „condiția celor 200.000 de semnături“ ar scăpa controlului de constituționalitate, deoarece în procedura de alegere a Președintelui României nu există o instanță judecătorească în fața căreia să poată fi invocată neconstituționalitatea acestora și care, pe cale de consecință, să sesizeze Curtea Constituțională. Cazul trebuie să fie concret, și nu ipotetic, neexistând posibilitatea invocării neconstituționalității normelor legale precizate în fața niciunei instanțe judecătorești fără a putea demonstra interesul.

11.

Această procedură, în care dispozițiile legale nu pot fi supuse controlului Curții Constituționale, este neconstituțională, fiind încălcate accesul liber la justiția constituțională, dreptul de a fi ales, dreptul la egalitate, dreptul de a nu fi discriminat, interzicerea privilegiilor, precum și supremația

Constituției . De asemenea se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , egalitatea în fața legii, accesul efectiv la justiție și dreptul de acces egal la funcții publice din

Declarația Universală a Drepturilor Omului .

12.

Prin contestația formulată, domnul Bogdan Mihail Zamfir apreciază că are calitate procesuală și solicită anularea Procesului-verbal nr. 296/C/BEC/P/2019 privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor și a semnelor electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, anularea tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere pe buletinele de vot, obligarea Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României să emită o hotărâre ca răspuns la întâmpinarea formulată de contestator prin care să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (2) prima teză

și ale

art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește nediferențierea numărului de semnături de susținere - 200.000 - care trebuie să însoțească candidaturile propuse de partide și de alianțe politice față de candidaturile independente.

13.

De asemenea solicită soluționarea în termenele prevăzute de

Legea nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea

art. 38 teza finală din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (2) prima teză

și ale

art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

14.

În cazul constatării neconstituționalității de către Curtea Constituțională a prevederilor legale criticate, solicită admiterea înregistrării candidaturii sale la funcția de Președinte al României și permisiunea de a desfășura campanie electorală în condițiile legii.

15.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în temeiul

art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de respingere a contestației, întrucât contestatorul nu are calitatea procesuală activă de a promova prezenta cale de atac.

CURTEA,

examinând contestația în raport cu prevederile

Constituției , ale

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

Legii nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:

16.

Potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. f) din Constituție , ale

art. 37

și

38 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celor ale

art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind împiedicarea unui candidat la alegerile pentru Președintele României din 2019 de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii.

17.

În ceea ce privește prezenta contestație, Curtea reține faptul că argumentele pe care aceasta se întemeiază constau în imposibilitatea domnului Bogdan Mihail Zamfir de a-și desfășura campania electorală la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 din cauza faptului că i-a fost respinsă înregistrarea candidaturii, întrucât nu a depus lista de susținători prevăzută la

art. 4 alin. (2)

și

art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, fiind în realitate nemulțumit de soluția legislativă cuprinsă în aceste dispoziții legale.

18.

În privința candidaturii domnului Bogdan Mihail Zamfir, Curtea constată că urmare a pronunțării

Hotărârii Curții Constituționale nr. 45 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019, Biroul Electoral Central a emis Decizia nr. 31/D din 26 septembrie 2019 privind respingerea candidaturii domnului Bogdan Mihail Zamfir pentru alegerea Președintelui României din anul 2019. Ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva acestei decizii, Curtea a reținut, prin

Hotărârea nr. 65 din 30 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 4 octombrie 2019, paragraful 15, că decizia adoptată este legală, întrucât propunerea de candidatură a domnului Bogdan Mihail Zamfir nu a fost însoțită de lista de susținători prevăzută de

art. 4 alin. (2)

și

art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare. În acest cadru factual, domnul Bogdan Mihail Zamfir a formulat prezenta contestație cu privire la împiedicarea sa de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

19.

Curtea reține că atât campania electorală, cât și desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al României sunt reglementate prin

Legea nr. 370/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, iar, potrivit

Hotărârii Guvernului nr. 630/2019

privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 28 august 2019, campania electorală se desfășoară în perioada 12 octombrie-8 noiembrie 2019. Potrivit dispozițiilor a rt. 37 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în timpul campaniei electorale candidații și, după caz, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care i-au propus, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marșuri, precum și prin intermediul mass-mediei. De asemenea prevederile

art. 38 din lege

stabilesc că prin campania electorală trebuie să se urmărească interesul general al electoratului de a primi informații corecte, astfel încât să își poată exercita dreptul de vot în cunoștință de cauză. Așa fiind, în ziua votării, alegătorii vor fi în măsură să aprecieze care dintre candidații înscriși în competiția electorală este potrivit să acceadă la funcția de Președinte al României.

20.

Referitor la titularul dreptului de a formula contestație cu privire la împiedicarea desfășurării campaniei electorale în condițiile legii, Curtea reține că din interpretarea sistematică a

Legii nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pot participa la campania electorală numai acei candidați ale căror propuneri de candidatură au fost înregistrate întrucât îndeplineau condițiile cerute de lege și care au rămas definitive la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, fiind aduse la cunoștința publică prin afișare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central și prin intermediul mass-mediei. Or, domnul Bogdan Mihail Zamfir nu are calitatea de candidat la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, astfel încât nu își poate desfășura campania electorală în condițiile legii și, contrar susținerilor sale potrivit cărora

art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu distinge între candidații înregistrați și cei neînregistrați, nu poate contesta împiedicarea sa în exercitarea acestui atribut electoral, contestația formulată vizând, în realitate, aspecte care nu se circumscriu competenței Curții Constituționale exercitate în această etapă a procesului electoral.

21.

Întrucât domnul Bogdan Mihail Zamfir nu are calitate de contestator în sensul

Legii nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, lipsa acestei calități se circumscrie unei excepții dirimante, și, având în vedere

art. 248 din Codul de procedură civilă

coroborat cu

art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată , cu modificările și completările ulterioare, Curtea nu va mai analiza celelalte aspecte învederate prin prezenta contestație.

22.

Pentru considerentele arătate, în temeiul

art. 146 lit. f) din Constituție , al

art. 11 alin. (1) lit. B.a),

al

art. 37

și

38 din Legea nr. 47/1992, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de domnul Bogdan Mihail Zamfir cu privire la împiedicarea sa de a-și desfășura campania electorală în condițiile legii la alegerile pentru Președintele României din anul 2019.

Hotărârea este definitivă și general obligatorie, se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.