Instrucțiunile din 12 iulie 2004
de organizare și funcționare a unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică.
Articolul 2
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie pot fi publice, private sau în parteneriat public-privat și se înființează numai cu avizul Agenției Naționale pentru Protecția Familiei.
Articolul 3
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie publice se înființează prin hotărâri ale consiliilor județene, sau, după caz, ale consiliilor locale, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în condițiile
art. 27-33 din Legea nr. 705/2001
privind sistemul național de asistență socială, și ale
art. 15-17 din Ordonanța Guvernului nr. 68/2003
privind serviciile sociale, aprobată cu modificări și completări prin
Propunerea de înființare a unității pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se face în conformitate cu
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare, pe baza documentației și fundamentării prezentate de serviciul public de asistență socială de la nivelul consiliilor județene sau consiliilor locale.
Articolul 4
Consiliile județene sau, după caz, consiliile locale, respectiv ale sectoarelor municipiului București, precum și persoanele juridice care înființează unități pentru prevenirea și combaterea violenței în familie aprobă prin hotărâre structura organizatorică, numărul de personal și bugetul acestora.
Articolul 5
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie au obligația de a elabora, în termen de 30 de zile de la data înființării, regulamentul propriu de organizare și funcționare, care va include și drepturile și obligațiile beneficiarilor, în conformitate cu standardele de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecției victimelor violenței în familie.
Pentru unitățile de prevenire și combatere a violenței în familie deja înființate termenul este de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucțiuni.
Pentru unitățile de prevenire și combatere a violenței în familie publice și pentru cele în parteneriat public-privat regulamentul de organizare și funcționare elaborat conform alin. (1) și (2) este aprobat de către consiliile județene sau locale, respectiv ale sectoarelor municipiului București, care au înființat aceste unități.
Articolul 6
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie menționate la art. 1 pot fi centre pentru adăpostirea victimelor violenței în familie, centre de recuperare pentru victimele violenței în familie sau centre de asistență destinate agresorilor.
Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie vor funcționa în locații separate, în funcție de destinația pentru care au fost înființate.
Capitolul II Centre pentru adăpostirea victimelor violenței în familie
Articolul 7
Centrele pentru adăpostirea victimelor violenței în familie, denumite în continuare adăposturi, îndeplinesc următoarele atribuții principale:
a) asigură protecția victimelor violenței în familie și a copiilor aflați în îngrijirea lor în situații de urgență, prin găzduirea acestora în adăposturi pe o perioadă determinată, cuprinsă între 7 și 60 de zile;
b) oferă îngrijire medicală, asistență psihologică și consiliere juridică victimelor;
c) colaborează cu polițiștii și jandarmii pentru inițierea procedurilor legale, la solicitarea victimei;
d) asigură consilierea membrilor de familie aflați în dificultate;
e) sesizează autoritățile menționate la
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care constată acte de violență în familie împotriva copiilor, și colaborează cu serviciile publice specializate pentru protecția copilului de la nivel județean și local în vederea asigurării protecției copiilor găzduiți în adăpost;
f) asigură protejarea victimelor violenței în familie, cu acordul acestora, prin măsuri de izolare a victimelor de agresori;
g) elaborează lunar rapoarte statistice privind activitățile desfășurate și categoriile de beneficiari ai serviciilor oferite de adăpost (număr de beneficiari, vârstă, sex, mediul din care provin, nivel de instruire, ocupație, venituri, stare civilă, număr de copii aflați în întreținerea lor, relația de rudenie cu agresorul, frecvența și natura agresiunii);
h) pot iniția și derula programe speciale de protecție și asistență a victimelor violenței în familie;
i) asigură îndeplinirea standardelor de calitate a serviciilor și a standardelor ocupaționale specifice personalului angajat;
j) colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale implicate în combaterea violenței în familie, precum și cu organizații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniu;
k) colaborează cu compartimentele specializate din cadrul direcțiilor pentru dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, și cu alte organisme implicate în campaniile de informare și educare a comunităților-țintă, precum și pentru elaborarea materialelor promoționale specifice;
l) colaborează cu autoritățile publice centrale și locale în vederea soluționării unor cazuri speciale privind situația juridică a persoanelor care beneficiază de serviciile oferite în cadrul adăpostului.
Articolul 8
Conducerea adăposturilor este cea prevăzută în regulamentul propriu de organizare și funcționare menționat la art. 5.
Conducerea adăposturilor publice sau în parteneriat public-privat este asigurată de un director, a cărui activitate este sprijinită de un consiliu consultativ.
Articolul 9
Postul de director al adăpostului se ocupă prin concurs sau, după caz, prin examen, în condițiile legii.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul adăpostului emite dispoziții.
Articolul 10
Directorul adăpostului asigură conducerea executivă și răspunde de buna funcționare a acestuia.
Directorul adăpostului îndeplinește în principal următoarele atribuții:
a) coordonează întreaga activitate a adăpostului, cu sprijinul consiliului consultativ;
b) elaborează fișa postului pentru fiecare angajat;
c) răspunde de administrarea și gestionarea fondurilor și patrimoniului adăpostului;
d) transmite lunar compartimentelor specializate din cadrul direcțiilor pentru dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, rapoartele statistice menționate la art. 7;
e) poate iniția și derula programe speciale de protecție și asistență a victimelor violenței în familie;
f) inițiază relații de colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale implicate în combaterea violenței în familie, precum și cu organizații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniu.
Articolul 11
Consiliul consultativ are următoarele atribuții:
a) analizează activitatea adăpostului și propune măsuri și programe de îmbunătățire a activității de prevenire și combatere a violenței în familie;
b) avizează regulamentul de organizare și funcționare a adăpostului;
c) urmărește modul de conlucrare între persoanele și autoritățile desemnate pentru identificarea formelor de abuz și pentru instrumentarea cazurilor de violență în familie;
d) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin hotărârea de înființare a adăpostului.
Articolul 12
Consiliul consultativ este compus din următorii membri:
a) un reprezentant al autorităților sau al persoanelor juridice care au înființat ori, după caz, finanțează adăpostul;
b) un reprezentant al spitalului sau al unității sanitare cu care adăpostul a încheiat convenție de colaborare;
c) un reprezentant al direcției de dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București;
d) un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliție;
e) un reprezentant al comandamentului de jandarmi județean, respectiv al Comandamentului de Jandarmi al Municipiului București;
f) un reprezentant al beneficiarilor;
g) un reprezentant desemnat de către organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.
Capitolul III Centrele de recuperare pentru victimele violenței în familie
Articolul 13
Centrele de recuperare pentru victimele violenței în familie, denumite în continuare centre de recuperare, au următoarele atribuții:
a) asigură găzduirea și îngrijirea victimelor violenței în familie pentru o perioadă de maximum 90 de zile; în situații excepționale se poate aproba prelungirea acestei perioade până la 180 de zile, numai cu aprobarea conducerii centrului de recuperare;
b) asigură, prin consiliere juridică și psihologică, sprijin în vederea adaptării la o viață activă, inserția socială și profesională a victimelor;
c) sesizează autoritățile menționate la
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care constată acte de violență în familie împotriva copiilor și colaborează cu serviciile publice specializate pentru protecția copilului de la nivel județean și local, în vederea asigurării protecției copiilor găzduiți în adăpost;
d) promovează programe de reinserție socială a victimelor violenței în familie;
e) identifică medii în care pot fi integrate victimele violenței în familie;
f) pot iniția și derula programe speciale de protecție și asistență a victimelor violenței în familie;
g) elaborează lunar rapoarte statistice privind activitățile desfășurate și categoriile de beneficiari ai serviciilor oferite de adăpost (numărul de beneficiari, vârsta, sexul, mediul din care provin, nivelul de instruire, ocupația, veniturile, starea civilă, numărul de copii aflați în întreținerea lor, relația de rudenie cu agresorul, frecvența și natura agresiunii);
h) colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale implicate în prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și cu organizații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniu;
i) colaborează cu compartimentele specializate din cadrul direcțiilor pentru dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, și cu alte organisme implicate în campaniile de informare și educare a comunităților-țintă, precum și pentru elaborarea materialelor promoționale specifice;
j) colaborează cu autoritățile publice centrale și locale în vederea soluționării unor cazuri speciale privind situația juridică a persoanelor care beneficiază de serviciile oferite în cadrul centrului de recuperare.
Articolul 14
Dispozițiile art. 8-11 se aplică în mod corespunzător și centrelor de recuperare prevăzute la art. 13.
Articolul 15
Consiliul consultativ al centrului de recuperare este compus din:
a) un reprezentant al autorităților sau persoanelor juridice care au înființat ori, după caz, finanțează centrul;
b) un reprezentant al direcției de dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București;
c) un reprezentant al agenției județene pentru ocuparea forței de muncă;
d) un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliție;
e) un reprezentant al comandamentului de jandarmi județean, respectiv al Comandamentului de Jandarmi al Municipiului București;
f) un reprezentant al beneficiarilor;
g) un reprezentant desemnat de către organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.
Capitolul IV Centrele de asistență destinate agresorilor
Articolul 16
Centrele de asistență destinate agresorilor au următoarele atribuții:
a) asigură și facilitează accesul agresorilor la tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare sau de dezintoxicare, după caz;
b) oferă servicii de consiliere și mediere a conflictului pentru părțile implicate în vederea depășirii situațiilor de risc;
c) elaborează lunar rapoarte statistice privind activitățile desfășurate și categoriile de beneficiari ai serviciilor oferite de adăpost (numărul de beneficiari, vârsta, sexul, mediul din care provin, nivelul de instruire, ocupația, veniturile, starea civilă, numărul de copii aflați în întreținerea lor, relația de rudenie cu victima, frecvența și natura agresiunii);
d) colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale implicate în prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și cu organizații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniu;
e) colaborează cu compartimentele specializate din cadrul direcțiilor pentru dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, și cu alte organisme implicate în campaniile de informare și educare a comunităților-țintă, precum și pentru elaborarea materialelor promoționale specifice;
f) colaborează cu autoritățile publice centrale și locale în vederea soluționării unor cazuri speciale privind situația juridică a persoanelor care beneficiază de serviciile oferite în cadrul centrului de asistență destinat agresorilor.
Articolul 17
Dispozițiile art. 8-11 se aplică în mod corespunzător și centrelor de asistență destinate agresorilor, prevăzute la art. 16.
Articolul 18
Consiliul consultativ al centrului de asistență destinat agresorilor este compus din:
a) un reprezentant al autorităților sau persoanelor juridice care au înființat ori, după caz, finanțează centrul;
b) un reprezentant al spitalului sau unității sanitare cu care centrul de asistență destinat agresorilor a încheiat convenție de colaborare;
c) un reprezentant al direcției de dialog, familie și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București;
d) un reprezentant al serviciului de reintegrare socială a infractorilor și supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate de pe lângă tribunalul județean;
e) un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliție;
f) un reprezentant al comandamentului de jandarmi județean, respectiv al Comandamentului de Jandarmi al Municipiului București;
g) un reprezentant al beneficiarilor;
h) un reprezentant desemnat de către organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.
Capitolul V Dispoziții finale
Articolul 19
Salarizarea personalului unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, publice sau înființate în parteneriat public-privat, se stabilește potrivit legislației aplicabile salariaților contractuali din sistemul bugetar, pe baza statului de funcții aprobat de conducerea unității pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în funcție de numărul de personal aprobat și de resursele financiare alocate.
Salarizarea personalului din unitățile private pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se face în condițiile legii.
Articolul 20
Finanțarea unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie se asigură din:
a) bugetele locale ale autorităților administrației publice locale care au aprobat înființarea acestora, dacă este cazul, precum și din subvenții acordate în condițiile legii;
b) sume din donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea unor persoane fizice ori juridice din țară și din străinătate;
c) contribuțiile proprii ale beneficiarilor sau ale întreținătorilor acestora, dacă această posibilitate de finanțare a fost prevăzută în hotărârea de înființare a unității pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;
d) fonduri externe, rambursabile și nerambursabile;
e) din alte surse, cu respectarea legislației în domeniu.
Articolul 21
În toate cazurile contribuțiile prevăzute la art. 20 lit. c) nu pot depăși nivelul costului mediu lunar aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, pe tipuri de instituții.
________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.