Decizia nr. 226/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Valentina Bărbățeanu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ion I. Paraschivescu în Dosarul nr. 3.037/91/2016 al Tribunalului Vrancea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 947D/2017.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.967D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 22 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Marcel A. Pătulea și Nicolae A. Pătulea în Dosarul nr. 6.756/105/2016 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă.
4.
La apelul nominal răspunde autorul excepției Marcel A. Pătulea. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestora. Autorul prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 2.967D/2017 la Dosarul nr. 947D/2017, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului prezent al excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, întrucât prevederile criticate din
contravin dispozițiilor constituționale și celor cuprinse în Codul civil referitoare la proprietatea privată. Menționează, de asemenea, faptul că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este foarte strictă în ceea ce privește apărarea dreptului de proprietate privată.
7.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune menținerea jurisprudenței în această materie a Curții Constituționale, reprezentată, de exemplu, de
Decizia nr. 89 din 26 februarie 2015 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
8.
Prin încheierile din 9 martie 2017 și 9 noiembrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 3.037/91/2016 și, respectiv, nr. 6.756/105/2016, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă și Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 22 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Ion I. Paraschivescu și, respectiv, Marcel A. Pătulea și Nicolae A. Pătulea în cauze având ca obiect soluționarea cererii de repunere în termenul de depunere a notificărilor prin care s-a solicitat, în temeiul
Legii nr. 10/2001 , al
și al
Legii nr. 247/2005 , restituirea în natură a unor imobile, respectiv soluționarea apelului formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă acțiunea introdusă în vederea restituirii, în natură sau în echivalent, a unui teren despre care se susține că a fost preluat în mod abuziv de statul român.
9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că, prin nedepunerea notificării în termenul de 6 luni stabilit de
Legea nr. 10/2001 , se pierde însuși dreptul de a obține proprietatea confiscată/naționalizată de regimul comunist ori, după caz, măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent. Se susține că prin prevederea de lege criticată se consacră o nouă naționalizare a proprietății, iar admiterea, ca modalitate de pierdere a dreptului de proprietate, a nedepunerii unei notificări într-un anumit termen semnifică o expropriere fără dreaptă și prealabilă despăgubire. Este invocată
Hotărârea din 8 martie 2007 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Florescu împotriva României, și se face referire la
art. 555 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care precizează că dreptul de proprietate este absolut, exclusiv și perpetuu, de unde concluzia că nimic nu poate îngrădi accesul unei persoane la recuperarea unei proprietăți, nici măcar impunerea unor termene pentru depunerea unor cereri de revendicare.
10.
Tribunalul Vrancea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în sprijinul acestei opinii, cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.
11.
Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unor termene nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, așa cum susțin autorii excepției, întrucât niciun drept de proprietate nu poate fi absolut, ci trebuie să fie exercitat în cadrul unor limite legale și rezonabile, cu atât mai mult cu cât termenul de depunere a notificării a fost prelungit succesiv, prin mai multe acte normative.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face trimitere la considerentele cuprinse în deciziile prin care Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra textului de lege criticat.
14.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege supuse controlului sunt constituționale, neputând fi reținută critica prin raportare la dispozițiile
art. 44 din Legea fundamentală . Face referire la deciziile
nr. 344 din 18 septembrie 2003 ,
nr. 185 din 27 aprilie 2004
și
nr. 289 din 22 martie 2007 , prin care Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea acestora.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 22 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut normativ:
–
Articolul 22
alin. (1) și (5):
(1)
Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. (...)
(5)
Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.“
18.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor
art. 44 din Constituție
și celor ale
art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ambele referitoare la protecția și garantarea dreptului de proprietate privată.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional pronunțându-se prin mai multe decizii în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile
nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003,
nr. 185 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004,
nr. 99 din 22 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005,
nr. 571 din 19 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006,
nr. 289 din 22 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007,
nr. 428 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008,
nr. 1.105 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009,
nr. 971 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 20 septembrie 2010, sau
nr. 89 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2015.
20.
În jurisprudența menționată, Curtea a reținut că, prin
art. 22 și următoarele din Legea nr. 10/2001 , a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere. Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, așa cum este și termenul prevăzut de
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deținătoare a imobilului.
21.
Curtea a statuat că acest termen nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere faptul că recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare. Mai mult, potrivit dispozițiilor
art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție , exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
22.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței mai sus citate a Curții Constituționale, își mențin valabilitatea considerentele deciziilor amintite.
23.
Curtea reține, totodată, că termenul de 6 luni prevăzut inițial pentru trimiterea notificării a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001
pentru prelungirea unor termene prevăzute de
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001
pentru prelungirea unor termene prevăzute de
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, și a expirat la un an după intrarea în vigoare a
Legii nr. 10/2001 , respectiv la data de 14 februarie 2002. Așadar, termenul a fost dublat față de soluția legislativă inițială, fiind în cele din urmă fixat la un an de la data intrării în vigoare a
24.
În cauza de față se invocă, în motivarea criticii,
Hotărârea din 8 martie 2007 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Florescu împotriva României. Curtea constată însă că situațiile de fapt sunt esențialmente diferite, astfel că în speță nu își pot găsi aplicabilitate cele statuate de instanța europeană prin hotărârea menționată. În cauza la care face referire autorul excepției, reclamantul își începuse încă din anul 1999 demersurile judiciare în vederea revendicării unui imobil preluat abuziv de statul român, solicitând Tribunalului București să constate nulitatea deciziei de confiscare a bunului și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de statul român, prin Primăria București, cu foștii chiriași ai imobilului, în temeiul
pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului. De asemenea, pe calea unei acțiuni în revendicare imobiliară, a solicitat restituirea în natură a bunului aflat în litigiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut (paragraful 31) încălcarea de către statul român a
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenție , observând că vânzarea bunului reclamantului în temeiul
îl împiedică să își exercite dreptul de proprietate și că nu i-a fost acordată nicio despăgubire pentru această privare. Prin urmare, Curtea europeană a considerat că faptul că reclamantul a fost privat de dreptul de proprietate asupra bunului său, combinat cu lipsa totală de despăgubire de mai mult de 4 ani, l-a făcut să sufere o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de
art. 1 din Protocolul nr. 1
(paragraful 33). În cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate motivată prin invocarea acestei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul acesteia a formulat notificare în temeiul
abia în anul 2016, susținând că nu a avut cunoștință, până la acel moment, de existența bunurilor care ar fi putut fi revendicate potrivit legislației reparatorii, astfel că nu s-a putut încadra în termenul impus de
art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 .
25.
Curtea observă, totodată, că în motivarea excepției se face referire și la prevederile
art. 555 alin. (1) din Codul de procedură civilă . De fapt, este vorba despre prevederile din
cuprinse în articolul cu același număr, potrivit cărora „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege“. Sub acest aspect, Curtea precizează că verificarea constituționalității unei prevederi de lege se analizează prin raportare la dispozițiile și principiile cuprinse în
Legea fundamentală , iar nu în legislația infraconstituțională, ca atare prevederile din
menționate nu au relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate.
26.
De asemenea, instanța de contencios constituțional constată că nu poate reține susținerea în sensul că instituirea unui termen pentru formularea notificărilor în temeiul
ar constitui o nouă naționalizare sau o expropriere, aceste concepte nefiind incidente în ipoteza normativă criticată. Naționalizarea și exproprierea reprezintă modalități de trecere a unor bunuri din proprietatea privată în cea publică, fără niciun fel de despăgubire, în primul caz, respectiv cu dreaptă și prealabilă despăgubire în cel de-al doilea. Or, prin ipoteză, dreptul de proprietate privată asupra bunului pe care îl revendică prin procedura prevăzută de
nu mai există în patrimoniul persoanelor în beneficiul cărora a fost edictată legea menționată, ca să se poată vorbi despre o trecere a acestuia în proprietatea publică prin cele două modalități la care fac referire autorii excepției în motivarea acesteia.
27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion I. Paraschivescu în Dosarul nr. 3.037/91/2016 al Tribunalului Vrancea - Secția I civilă și de Marcel A. Pătulea și Nicolae A. Pătulea în Dosarul nr. 6.756/105/2016 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și constată că prevederile
art. 22 alin. (1)
și
(5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secția I civilă și Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.