Decizia nr. 350/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2.158, art. 2.164 alin. (3) și art. 2.165 din Codul civil
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 287/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul civil
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegren - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2.158 din Codul civil din 2009, excepție ridicată de Cornel Gabriel Burcea în Dosarul nr. 27.649/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 348D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate, și anume prin compararea mai multor acte normative între ele, nu reprezintă o veritabilă motivare a excepției de neconstituționalitate, în sensul
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 27.649/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2.158 din Codul civil, excepție ridicată de Cornel Gabriel Burcea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiate pe neexecutarea unui contract de împrumut de consumație.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia nu arată în ce constă neconstituționalitatea textelor de lege criticate, susținând doar că acestea contravin Legii medierii, precum și "obligației legale de notificare a persoanei în cauză".
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2.158 din Codul civil trebuie respinsă, nefiind motivată, în fapt și în drept.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2.158 din Codul civil sunt constituționale, nefiind în contradicție cu prevederile constituționale referitoare la liberul acces la justiție sau dreptul de proprietate. Pe de altă parte, se apreciază că excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, iar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, ceea ce contravine prevederilor
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 2.158 cuprins în Titlul IX - Diferite contracte speciale, Capitolul XIII - Contractul de împrumut, Secțiunea a 3-a - Împrumutul de consumație din
privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.
Analizând motivarea autorului excepției, Curtea reține că obiectul criticii de neconstituționalitate îl reprezintă atât prevederile art. 2.158 din Codul civil, cât și cele cuprinse în art. 2.164 alin. (3) și art. 2.165 din același act normativ.
În lipsa unei dispoziții exprese în încheierea de sesizare a Curții Constituționale din data de 10 mai 2013, cu privire la dispozițiile art. 2.164 alin. (3) și art. 2.165 din Codul civil, Curtea urmează a se considera legal învestită și cu privire la aceste din urmă prevederi legale, având în vedere faptul că, în acord cu jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005), în cazul în care Curtea nu s-ar pronunța asupra acestei excepții, omisiunea s-ar răsfrânge în mod inadmisibil asupra dreptului autorului excepției de neconstituționalitate ca aceasta să fie examinată și nu ar duce decât la o întârziere nejustificată în soluționarea cauzei.
Textele de lege criticate au următorul conținut:
- Art. 2.158 - Noțiune. Capacitate: "(1) Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
(2) Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare."
- Art. 2.164 alin. (3): "(3) Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeași natură, calitate și în aceeași cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data și locul unde restituirea trebuia să fie făcută."
- Art. 2.165 - Titlul executoriu: "Dispozițiile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și împrumutului de consumație."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 26 - Viața intimă, familială și privată.
De asemenea, prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 - Protecția proprietății cuprins în Protocolul nr. 1 adițional la aceeași convenție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Autorul excepției de neconstituționalitate invocă în mod formal încălcarea unor dispoziții cuprinse în Constituție, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Protocolul nr. 1 adițional la acest tratat internațional, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre acestea și textul de lege criticat. Mai mult, analizând conținutul lor normativ explicit, nu se poate reține nicio legătură între textele de lege criticate și textele constituționale invocate de natură a genera o potențială încălcare a acestora din urmă.
Curtea nu se poate substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în cazul verificării constituționalității legilor sau ordonanțelor de Guvern pe cale incidentală, în cadrul pronunțării asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, cu atât mai mult cu cât
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
precizează că "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți", (a se vedea, în acest sens, și
deciziile nr. 198 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau nr. 1313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Astfel, Curtea reține că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textelor de lege criticate, fiind evidentă lipsa de legătură între conținutul lor normativ.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția motivării excepției de neconstituționalitate, cuprinsă în
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2.158, art. 2.164 alin. (3) și art. 2.165 din Codul civil, excepție ridicată de Cornel Gabriel Burcea în Dosarul nr. 27.649/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.