Decizia nr. 403/2013

Articolul 38

alin. (4) și (6) din Legea nr. 275/2006 :

"(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.[...]

(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului în termen de două zile de la data pronunțării acesteia.";

-

Articolul 39

alin. (1) și (2) din Legea nr. 275/2006 :

"(1) Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate este asigurată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(2) Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor omului pot vizita penitenciarele și pot lua contact cu persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, cu acordul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.";

-

Articolul 71

alin. (1) lit. d), e) și f) și alin. (3) din Legea nr. 275/2006 :

"(1) Sancțiunile care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt: [...]

d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;

e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;

f) izolarea pentru maximum 10 zile. [...]

(3) Aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină și dreptul la plimbarea zilnică.";

-

Articolul 72

alin. (1) și (3) din Legea nr. 275/2006 :

"(1) Abaterile disciplinare se constată de către personalul administrației penitenciare și se consemnează într-un raport de incident. [...]

(3) Nerespectarea termenului prevăzut în alin. (2) atrage răspunderea disciplinară a persoanei vinovate pentru nerespectarea termenului.";

-

Articolul 73

alin. (1), (2), (4) și (5) din Legea nr. 275/2006 :

"(1) Procedura disciplinară se declanșează de șeful secției unde este deținută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină.

(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un supraveghetor ales anual de ceilalți supraveghetori, în calitate de membri. [...]

(4) Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei alte persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(5) La stabilirea sancțiunii disciplinare se ține seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.";

-

Articolul 74

alin. (1), (3), (4), (5), (7) și (8) din Legea nr. 275/2006 :

"(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. [...]

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunțând una dintre următoarele soluții:

a) admite plângerea și dispune anularea, revocarea sau modificarea sancțiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(5) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. [...]

(7) Plângerea formulată conform alin. (1) și contestația introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancțiunilor disciplinare, cu excepția celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).

(8) Hotărârea judecătoriei este definitivă.";

-

Articolul 2

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 :

"(3) Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, ale art. 23 alin. (1), (11)-(13) privind libertatea individuală, prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, ale art. 26 privind Viața intimă, familială și privată, ale art. 31 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la informație, ale art. 32 alin. (1), (5) și (7) privind dreptul la învățătură, ale art. 33 referitor la accesul la cultură, ale art. 34 privind Dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 35 referitor la Dreptul la mediu sănătos, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 49 alin. (1)-(3) și (5) privind protecția copiilor și a tinerilor, ale art. 50 referitor la Protecția persoanelor cu handicap, ale art. 51 alin. (1), (3) și (4) privind dreptul de petiționare, ale art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor și a libertăților, ale art. 73 referitor la Categorii de legi, ale art. 124 privind Înfăptuirea justiției, ale art. 126 alin. (3) referitor la instanțele judecătorești, ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private, ale art. 146 referitor la Atribuții ale Curții Constituționale și ale art. 147 referitor la Deciziile Curții Constituționale, precum și dispozițiile art. 1 referitor la obligația de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind dreptul la viață, ale art. 3 referitor la interzicerea torturii, ale art. 5 privind dreptul la libertate și la siguranță, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea pedepsei, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor, ale art. 38 referitor la examinarea cauzei în condiții de contradictorialitate și procedura de rezolvare pe cale amiabilă, ale art. 40 privind audierea publică și accesul la documente, ale art. 41 referitor la reparația echitabilă, ale art. 45 privind motivarea hotărârilor și deciziilor, ale art. 53 referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, ale art. 3 referitor la dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară și ale art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 și ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.

I. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile din

Legea nr. 275/2006

au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 214 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, și

Deciziei nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, și anume fazei de executare, și reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală. Așa fiind, aspectele criticate de autorul excepției excedează procedurii penale speciale, care guvernează numai fazele de urmărire penală și de judecată, deoarece situația juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Totodată, Curtea a mai constatat că

art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006

se referă la măsurile disciplinare și la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea, legiuitorul, în considerarea acestor diferențe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuție principiul referitor la prezumția de nevinovăție, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situațiile în care fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumția constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuții în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în fața unui judecător, care, respectând exigențele prezumției de nevinovăție și ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deținere persoana condamnată și procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

Curtea a mai reținut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituție, cât și cu art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, după ce nemulțumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, a reținut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce privește executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfințit de art. 24 din Constituție. Astfel, nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie.

Totodată,

art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006

este în deplină concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Susținerea autorului excepției în sensul că legiuitorul trebuia să folosească o altă denumire pentru calea de atac pe care textul de lege menționat o reglementează nu este de natură să demonstreze, în vreun fel, neconstituționalitatea acestuia.

Articolul 71

alin. (1) lit. c), d) și e) din

Legea nr. 275/2006

reglementează o serie de sancțiuni disciplinare în cazul săvârșirii unor abateri de către persoanele condamnate și nu sunt de natură să aducă atingere, în vreun mod, prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul

art. 71 din Legea nr. 275/2006 , o serie de garanții pentru persoana sancționată disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că "aplicarea sancțiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină și dreptul la plimbarea zilnică".

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În același sens sunt și

Decizia nr. 496 din 19 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011,

Decizia nr. 686 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011, și

Decizia nr. 173 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012.

II. Cu privire la

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

se susține că este neconstituțional, întrucât nu permite Curții Constituționale să cenzureze nelegalitatea evidentă a unor hotărâri judecătorești pronunțate de către judecătorii delegați. Contrar acestor susțineri, textul de lege criticat dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) și în art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curții de garant al supremației Constituției. Curtea mai reține că, în exercitarea atribuțiilor sale conferite de Legea fundamentală, procedează la analiza conformității textelor din legi sau ordonanțe cu prevederile Constituției. O astfel de analiză presupune, în primul rând, stabilirea conținutului acestora, fără de care este imposibilă aprecierea conformității cu dispozițiile Legii fundamentale. Aceasta nu presupune însă și implicarea Curții Constituționale asupra anumitor aspecte de fapt ce sunt puse în discuție în litigiile în cadrul cărora se invocă excepția de neconstituționalitate. În acest sens pot fi invocate și cele reținute în

Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, în care s-a arătat că problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar nu instanței de contencios constituțional.

Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune cu privire la interesele deținuților raportate la condițiile în care trăiesc, folosind toate principiile de interpretare a legii.

Așa fiind, nu se poate susține că, procedând la analiza conformității unor prevederi legale cu Legea fundamentală, fără posibilitatea modificării sau completării lor, instanța de contencios constituțional își ignoră propriile atribuții stabilite de Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Augustin Vasile Roșiu în Dosarul nr. 17.291/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu și constată că dispozițiile art. 38 alin. (4) și (6), art. 39 alin. (1) și (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) și f) și alin. (3), art. 72 alin. (1) și (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) și (5) și

art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) și (8) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2013.