Decizia nr. 1572/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriela Dumitru în Dosarul nr. 8.538/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.147D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Cătălin Lascu a transmis note scrise prin care, invocând

Deciziile Curții Constituționale nr. 746/2007

și nr. 244/2002, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.538/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Gabriela Dumitru într-o cauză având ca obiect acordarea unor cheltuieli de judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece, prin instituirea unor reguli speciale discriminatorii, îi situează pe judecători "mai presus de lege". În același timp, prevederile legale criticate determină aplicarea unui tratament juridic discriminatoriu, având în vedere că, prin art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se reglementează posibilitatea ca anumite încheieri să poată fi atacate separat cu recurs.

De asemenea, faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul reprezintă o îngrădire a liberului acces la justiție, care, în opinia autorului excepției, presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac.

Judecătoria Sectorului 1 București opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională în

deciziile nr. 1.502/2010 , nr. 1.317/2008, nr. 971/2009 și nr. 672/2009, în sensul că prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale părții Cătălin Lascu, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a pronunțat în repetate rânduri, spre exemplu, prin

Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002,

Decizia nr. 1.070 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007,

Decizia nr. 544 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, și

Decizia nr. 1.191 din 30 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010.

Cu acele prilejuri, instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură simplă și operativă, integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție.

Totodată, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului. Așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situații speciale, poate institui reguli speciale.

De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipsește partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exercițiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituțional, al exercițiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit - și este o rațiune suficientă - să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac și să realizeze un spor de celeritate în soluționarea cauzelor.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor din Constituție privind egalitatea în drepturi, Curtea a constatat că, prin prevederile legale deduse controlului de constituționalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriela Dumitru în Dosarul nr. 8.538/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.