Decizia nr. 1536/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Luca" - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 27.822/3/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.079D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea excepției și anumite lămuriri referitoare la cadrul de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002 .

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 27.822/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Luca" - S.R.L. din Brașov într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei decizii comerciale privind pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece se aplică contractelor încheiate și executate în mare parte înainte de intrarea în vigoare a legii criticate. Pe de altă parte, prin dispozițiile legale criticate se creează o evidentă discriminare, întrucât una dintre părțile contractante - instituțiile statului - beneficiază de dreptul dat de textul de lege criticat în derularea contractelor, iar cealaltă parte, deși are un contract absolut legal, în fața instanței, nu are niciun fel de drept, deoarece i se aplică un text de lege neconstituțional formulat în termeni imperativi.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții, îl constituie prevederile art. 2 și

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002. Ulterior aprobării prin lege,

Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

a fost modificată și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 40/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 2 februarie 2003, aprobată prin

Legea nr. 198/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 16 mai 2003, și prin

Ordonanța Guvernului nr. 27/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 19 iulie 2005, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 340/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.090 din 5 decembrie 2005. În urma acestor evenimente legislative art. 2 și

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale au următorul cuprins:

- Art. 2: "Prezenta ordonanță se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni deținute de stat la societăți comerciale, încheiate de Fondul Proprietății de Stat, de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului sau de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare Autoritate.";

- Art. 21: "(1) În cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară Autoritatea va reține de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, până la desființarea acestuia.

(1^1) În cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:

a) sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale;

b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c) sumele prevăzute de

Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001

privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanților de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).

(1^2) Prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect desființarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2) Pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, aceasta poate cere instanței judecătorești daune-interese.

(3) Stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum și a celor provocate Autorității se va face, la solicitarea societății/Autorității, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni.

(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate și vor fi recuperate de la cumpărător."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum și art. 11 alin. (1) și (2) privind obligația statului român de a îndeplini întocmai și cu bună-credință îndatoririle ce îi revin din tratatele la care este parte, precum și faptul că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, din Constituție, raportat la art. 85 și următoarele din Tratatul de Instituire a Comunității Europene referitoare la sancționarea abuzului de putere dominantă, devenit art. 105 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate pentru critici de neconstituționalitate similare. Astfel, prin

Decizia nr. 459 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 26 octombrie 2005, și

Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, Curtea a constatat constituționalitatea acestora.

Referitor la constituționalitatea art. 2 din ordonanță, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 din ordonanța criticată, aceasta "reglementează monitorizarea executării obligațiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, societățile și companiile naționale, denumite în continuare societate."

Rezultă că textul art. 2 din ordonanță, criticat pentru neconstituționalitate, nu conține în sine dispoziții cu caracter retroactiv. Aceste prevederi legale, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 27/2005 , nu cuprind referiri cu privire la o eventuală aplicare pentru perioada anterioară intrării lor în vigoare. În consecință, nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2).

De altfel, alte dispoziții ale

Ordonanței Guvernului nr. 27/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002

cuprind precizări în sensul că nu se pune problema retroactivității. În acest sens,

art. II al Ordonanței Guvernului nr. 27/2005

prevede că "Dispozițiile

art. 26^1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică numai obligațiilor referitoare la angajamente investiționale a căror scadență este ulterioară intrării în vigoare a prezentei ordonanțe". De asemenea,

art. III alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2005

prevede: "În scopul organizării și desfășurării în condiții unitare a monitorizării postprivatizare, prevederile cap. IV <<Urmărirea modului de realizare a obligațiilor contractuale>> din

Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică și contractelor aflate în derulare pentru perioada rămasă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe." Mai mult, alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe Autoritatea poate conveni cu cumpărătorul, prin act adițional, aplicarea prevederilor alin. (1)", ceea ce duce la concluzia că numai prin acordul de voință al părților ar putea fi aplicabile dispozițiile respective și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a acestora.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002 , autorul consideră că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. În legătură cu aceste susțineri, prin

deciziile nr. 165 din 6 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, și nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, respingând excepțiile, Curtea Constituțională nu a reținut încălcarea principiului neretroactivității legii civile, statuat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât textul legal dedus controlului nu conține în sine nicio dispoziție cu caracter retroactiv, el urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 25/2002 ; pe de altă parte, a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2002

față de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a reținut, prin

Decizia nr. 544 din 18 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 16 noiembrie 2005, că acestea nu contravin principiului egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice; dispoziția legală dedusă controlului, pentru rațiuni evidente, derogă de la dreptul comun în materie, prerogativă recunoscută legiuitorului, inclusiv celui delegat, fără ca exercitarea acesteia să impună și să justifice calificarea reglementării astfel adoptate ca fiind "mai presus de lege" și, prin aceasta, neconstituțională.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile art. 11 din Constituție, raportat la art. 85 și următoarele din Tratatul de Instituire a Comunității Europene referitoare la sancționarea abuzului de putere dominantă, devenit art. 105 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.