Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 10 mai 1976

între Republica Socialistă România și Republica Arabă Egipt privind promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor de capital

prezumat în vigoare

Data actului
10 mai 1976
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 93 din 4 noiembrie 1976
Structură
11 articole · 9.742 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Republica Socialistă România și Republica Arabă Egipt,

în dorința de a dezvolta relațiile de colaborare economică existenta între cele doua tari,

intentionand sa creeze condiții favorabile pentru investiții de capital ale investitorilor unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante,

recunoscând ca garantarea investițiilor de capital conform acestui acord stimuleaza inițiativa în acest domeniu,

au convenit cele ce urmează:

Articolul 1

1. Fiecare parte contractantă va promova pe teritoriul sau investițiile de capital ale investitorilor celelaltei părți contractante.

2. Investițiile de capital, admise conform legilor și reglementărilor corespunzătoare ale părții contractante pe teritoriul căreia se efectuează investițiile, se bucura de protecția și de garanțiile prevăzute în prezentul acord.

Articolul 2

Fiecare parte contractantă nu va supune, pe teritoriul sau, investițiile de capital sau pe investitorii celeilalte părți contractante la un tratament mai puțin favorabil decât cel acordat investițiilor și investitorilor din terțe tari cu care s-au încheiat acorduri similare.

Articolul 3

1. Investițiile de capital efectuate de investitorii unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante nu vor putea fi expropriate decât pentru utilitate publică și contra unei despăgubiri. Despăgubirea va trebui sa corespundă valorii investiției la data exproprierii, să fie efectiv realizabila, liber transferabila și vărsată fără întîrziere. Cel mai târziu în momentul exproprierii se va prevedea o procedură adecvată pentru stabilirea sumei și modul de plată al despăgubirii. La cererea părții interesate, cuantumul despăgubirii poate fi reevaluat de tribunalul competent din țara în care investiția a fost efectuată.

Dacă un diferend între un investitor și partea contractantă pe teritoriul căreia s-a realizat investiția, cu privire la cuantumul despăgubirii, continua sa existe după hotărîrea finala a tribunalului național, fiecare parte este indreptatita sa supună diferendul, potrivit procedurii prevăzută de Convenția încheiată la Washington la 18 martie 1965, la Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții, pentru reconciliere și arbitraj.

2. Investitorii unei părți contractante ale căror investiții au suferit pierderi ca urmare a unui război sau altui conflict armat, unei revoluții, unei stări de urgenta naționala sau unei revolte, pe teritoriul celeilalte părți contractante, vor porni de la aceasta din urma despăgubirea necesară, care trebuie să acopere pierderile suferite. Sumele privind aceste despăgubiri vor fi liber transferabile.

3. În ceea ce privește problemele reglementate în prezentul articol, investitorii unei părți contractante se vor bucura pe teritoriul celeilalte părți contractante de tratamentul națiunii celei mai favorizate.

Articolul 4

Fiecare parte contractantă garantează investitorilor celeilalte părți contractante liberul transfer al beneficiului net și, în caz de lichidare, a produsului lichidării.

Articolul 5

Dacă o parte contractantă efectuează plati către proprii săi investitori în scopul acoperirii pierderilor suferite la investițiile efectuate pe teritoriul celeilalte părți contractante, ca urmare a cauzelor prevăzute la art. 3 paragrafele 1 și 2 ori a măsurilor restrictive contrare prevederilor art. 4, cealaltă parte contractantă, fără prejudiciul drepturilor primei părți contractante decurgînd din art. 10, va recunoaște transmiterea tuturor drepturilor și revendicarilor acestor investitori către prima parte contractantă, astfel cum acestea sînt prevăzute în documentele pe baza cărora investițiile au fost efectuate. Într-o astfel de situație, prima parte contractantă va fi autorizata, ca o consecința a subrogarii, sa exercite drepturile și revendicarile corespunzătoare, în aceeași măsura ca și predecesorul sau. În ceea ce privește transferul vărsămintelor de efectuat către partea contractantă plătitoare, ca urmare a subrogarii, prevederile 3 paragrafele 1 și 2 și ale art. 4 sînt aplicabile întocmai.

Articolul 6

Transferurile prevăzute la art. 3 paragrafele 1 și 2, precum și la art. 4 și 5, vor fi efectuate în aceeași valuta convertibilă în care a fost realizată investiția, neîntârziat și la cursul oficial de schimb valabil, la data plății.

Articolul 7

Dacă din viitoarele acorduri între cele doua părți contractante rezultă ca investițiilor de capital ale oricărei părți li se acordă condiții mai favorabile decât investițiilor realizate în cadrul prezentului acord, acestea vor beneficia de astfel de condiții.

Fiecare parte contractantă va respecta orice alta obligație pe care și-a asumat-o referitor la investițiile de capital efectuate pe teritoriul sau de investitori ai celeilalte părți contractante.

Articolul 8

1. Termenul de investiție de capital cuprinde aportul la investiție, potrivit legilor și reglementărilor corespunzătoare ale părții contractante pe teritoriul căreia investițiile sînt realizate și documentelor privind aprobarea investiției.

2. Termenul de beneficiu net cuprinde sumele plătite drept cote de câștig pentru o investiție de capital.

3. Prin investitori se înțeleg:

a) În ceea ce privește Republica Socialistă România: unități economice române avînd personalitate juridică și care, potrivit legii, sînt îndreptățite sa desfășoare activitate de comerț exterior și de cooperare economico-internationala.

b) În ceea ce privește Republica Arabă Egipt: toate persoanele fizice și persoanele juridice care au naționalitate egipteana.

Articolul 9

Sînt deopotrivă supuse dispozițiilor prezentului acord investițiile pe care investitorii uneia dintre părțile contractante le-au efectuat pe teritoriul celeilalte părți contractante, înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord.

Articolul 10

1. Diferendele dintre părțile contractante privitoare la interpretarea și aplicarea prezentului acord se soluționează prin negocieri între cele doua părți. Dacă un asemenea diferend nu poate fi soluționat în decurs de 6 luni de la începerea tratativelor, atunci - la cererea uneia dintre părțile contractante

- diferendul este supus unui tribunal de arbitraj.

2. Tribunalul de arbitraj se formează și va lucra după cum urmează: fiecare parte contractantă numește un arbitru; cei doi arbitri, de comun acord, propun ambelor părți contractante spre aprobare un președinte, care trebuie să fie cetățean al unui stat terț, desemnat de ambele părți contractante. Arbitrii sînt numiți în decurs de 3 luni, iar președintele, în decurs de 5 luni, după ce una dintre părțile contractante a făcut cunoscut celeilalte ca vrea să prezinte diferendul unui tribunal de arbitraj . Dacă arbitrii nu sînt numiți în termenul convenit, atunci partea contractantă care nu și-a numit arbitrul este de acord ca acesta să fie numit de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. Dacă cele doua părți contractante nu cad de acord asupra numirii președintelui, atunci ele sînt, de asemenea, de acord ca acesta să fie numit de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

3. Tribunalul de arbitraj adopta hotărîrile sale pe baza prezentului acord și a altor acorduri similare încheiate între cele doua părți contractante, precum și după principiile și normele dreptului internațional. El hotărăște cu majoritate de voturi. Hotărîrea este definitivă și obligatorie. Numai guvernele celor două părți contractante pot înaintea tribunalului de arbitraj acțiuni și pot participa la dezbaterile acestuia.

4. Fiecare parte contractantă suporta cheltuielile arbitrului desemnat de ea și cele făcute de reprezentanții ei la dezbaterile tribunalului. Cheltuielile privind președintele și celelalte cheltuieli vor fi suportate în părți egale de către părțile contractante.

5. Tribunalul de arbitraj își stabilește propria sa procedura.

Articolul 11

1. Prezentul acord va fi supus ratificării, instrumentele de ratificare urmează să fie schimbate, cat mai curând posibil, la București.

2. Prezentul acord intră în vigoare la o luna după efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare. Acesta rămîne în vigoare timp de 20 de ani și se prelungește, pe durate de câte 20 de ani, în afară de cazul în care nu a fost denunțat în scris cu un an înainte de expirare, de către una dintre părțile contractante. După expirarea primei perioade de 20 de ani, acordul poate oricînd fi denunțat, dar continua sa rămînă în vigoare încă un an după denunțarea sa.

3. Pentru investițiile de capital efectuate pînă la data expirării valabilității prezentului acord, prevederile acestuia vor fi aplicabile timp de 20 de ani, începînd de la data expirării sale, asa cum s-a prevăzut în paragraful 2 de mai sus.

Făcut și semnat la Cairo la 10 mai 1976, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, textul în limba engleza va prevala.

Pentru

Republica Socialistă România

Petru Burlacu,

ambasador extraordinar și

plenipotențiar

al

Republicii Socialiste România

în

Republica Arabă Egipt

Pentru

Republica Arabă Egipt

Dr. Mohamed Zaki Saafei,

ministru al economiei și

ministru de stat

pentru

cooperare economică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.