Ordinul nr. 1705/2011
privind controlul pe piață al mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare
prezumat în vigoare
Văzând Referatul de aprobare nr. 4.070 din 15 decembrie 2011 al Direcției sănătate publică și control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile
Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006
al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare,
în conformitate cu prevederile
art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 723/2011
privind stabilirea cadrului legal necesar pentru aplicarea
Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006
al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare,
în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 882/2010
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emit următorul ordin:
Articolul 1
Mențiunile nutriționale și de sănătate folosite la etichetarea, prezentarea și publicitatea produselor alimentare vor respecta prevederile
Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006
al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Controlul pe piață al mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru faptele prevăzute la
art. 12 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 723/2011
privind stabilirea cadrului legal necesar pentru aplicarea
Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006
al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare se realizează de către personalul împuternicit de către Ministerul Sănătății.
Controlul pe piață al mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, constarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru faptele prevăzute la
art. 12 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 723/2011
se realizează de către personalul împuternicit al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Articolul 3
Ministerul Sănătății și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Ritli Ladislau Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Constantin Cerbulescu Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Radu Roatiș Chețan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.