Decizia nr. 196/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (1) sintagma "nescadentă la data publicării" din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Smithfield Ferme" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secția comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 511D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia solicită extinderea sferei celor care beneficiază de dreptul de a face opoziție, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 176/R din 27 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.349/108/2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 alin. (1) cu referire la sintagma "nescadentă la data publicării" din

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva Încheierii din 2 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția comercială, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Smithfield Ferme" - S.R.L. din Timișoara într-o cauză având ca obiect opoziție la divizare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prin includerea sintagmei "și care nu este scadentă la data publicării" se aduce atingere dreptului de acces la justiție a unui important segment al creditorilor - titularii creanțelor scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare, neexistând o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a nu permite creditorilor cu creanțe exigibile formularea opoziției. Cât timp legea instituie principiul răspunderii solidare a societăților rezultate în urma divizării, prezumând astfel caracterul nelegal al proiectului de divizare, elementul de nelegalitate trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanțe scadente, nu doar de creditorii unor creanțe nescadente. Principiul egalității presupune interzicerea acordării de privilegii și interzicerea discriminărilor fără a exista un scop legitim, o justificare rezonabilă și proporționalitate în mijloacele aplicate. Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolul nr. 12 la Convenție interzic discriminarea, or, prin dispozițiile criticate se instituie un tratament diferit al creditorilor aflați în situații similare, elementele comune fiind dreptul de creanță împotriva societății ce urmărește divizarea și posibilitatea de a suferi un prejudiciu ca urmare a punerii în aplicare a proiectului de divizare. Nu există elemente substanțiale suficient de puternice pentru a justifica regimul diferențiat.

De asemenea, arată că, "în fapt, se întâlnesc adesea situații în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligațiilor între societățile rezultate în urma divizării", astfel cum este cazul și în speță, iar în "lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerințelor legale, remediul subsidiar oferit de

art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990

poate pune serioase probleme în practică".

Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială, cu ocazia soluționării și admiterii recursului declarat împotriva Încheierii pronunțate de Tribunalul Arad prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În acest sens arată că exceptarea creditorilor cu creanțe scadente la data publicării proiectului de divizare de la posibilitatea de a contesta divizarea în condițiile

art. 243 din Legea nr. 31/1990

se întemeiază pe posibilitatea acestor creditori de a solicita executarea silită, prerogativă ce nu se regăsește în cazul creditorilor cu creanțe nescadente. Ar fi lipsită de interes exercitarea opoziției de către creditorii titulari ai creanței scadente, cât timp admiterea opoziției determină chiar exigibilitatea creanței - exigibilitate ce există în cazul creanței scadente la data publicării proiectului de divizare, prin ipoteză, chiar la momentul sesizării instanței. Prin urmare, "elementul substanțial" la care face referire însuși autorul excepției îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu o creanță scadentă, nu are o justificare obiectivă. Diferența de tratament juridic se justifică tocmai prin această posibilitate a creditorului titular al creanței exigibile de a solicita executarea din partea debitorului ce intenționează să se dividă.

Atitudinea omisivă a creditorului cu o creanță scadentă nu justifică acordarea unor garanții suplimentare pentru executarea silită viitoare a obligației, în sensul

art. 243 din Legea nr. 31/1990 , modificată și completată prin

Legea nr. 441/2006 , în acord cu prevederile Directivei a VI-a (82/891/CEE) privind societățile comerciale pe acțiuni, care prevede obligația statelor membre de a realiza "un sistem adecvat de protecție a intereselor creditorilor societăților implicate în divizare ale căror creanțe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare și nu sunt scadente la data publicării". De asemenea, arată că principiul egalității nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, astfel încât dispozițiile criticate nu contravin art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 243 alin. (1) sintagma "nescadentă la data publicării" din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale au fost modificate prin

art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, această modificare aplicându-se doar operațiunilor de fuziune și divizare pentru care proiectul de fuziune, respectiv proiectul de divizare va fi publicat după data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, potrivit prevederilor art. II din aceeași ordonanță de urgență.

Însă dispozițiile art. 243 alin. (1) au fost modificate prin articolul unic pct. 9 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 2 martie 2012, care nu mai conțin o dispoziție similară celei cuprinse în

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2010 . În consecință, Curtea, conform jurisprudenței sale, prin prezenta decizie urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții, care au următoarea redactare: "(1) Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. În vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalitățile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, în condițiile prezentului articol."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) - "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 21 - "Accesul liber la justiție" și art. 53 - "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți". De asemenea, sunt menționate art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolul nr. 12 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, în acest sens fiind

Decizia nr. 684 din 5 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 3 iunie 2009 și

Decizia nr. 989 din 8 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010.

Curtea constată că, astfel cum reiese din motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate, aceasta este nemulțumită de faptul că, potrivit

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 , doar creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare și a căror creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, care nu este scadentă la data publicării, pot face opoziție, considerând că, astfel, se instituie o discriminare.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și la interzicerea discriminării, precum și a celor privind accesul la justiție, prin deciziile menționate, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, Curtea a reținut că prevederile

art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

se referă la posibilitatea creditorilor unei societăți comerciale care își încetează existența, prin fuziune sau divizare, de a face opoziție, în scopul protejării intereselor lor. Dreptul la opoziție aparține numai creditorilor ale căror creanțe sunt anterioare și nescadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României.

În ceea ce privește susținerea existenței unei inegalități de tratament juridic între creditorii unei societăți comerciale supuse fuziunii sau divizării, în sensul că aceștia pot face sau nu opoziție în funcție de data scadenței creanței, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt în deplin acord cu principiul constituțional al egalității în fața legii, în măsura în care acesta nu presupune decât instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Așadar, nu se poate susține o egalitate de situații între creditorii ale căror creanțe nu sunt scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare a societății comerciale debitoare, față de acei creditori care dețin creanțe scadente la această dată. Prin urmare, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul egalității nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

În același sens sunt și dispozițiile art. E cuprins în partea a V-a din anexa la Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată de Parlamentul României prin

Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi conform cărora "O diferență de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie."

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea a constatat că, dimpotrivă, legiuitorul a conferit creditorilor cu creanțe scadente la data publicării mijlocul procedural de a-și valorifica creanțele în situația imposibilității recurgerii la opoziție, în condițiile

art. 62 din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 243 alin. (3) din același act normativ, în cazul divizării, toate societățile beneficiare sunt răspunzătoare pentru o obligație transferată în conformitate cu proiectul de divizare și nerealizată, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost transferată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

2. În continuarea celor arătate mai sus, Curtea reține că atâta timp cât legea instituie principiul răspunderii solidare a societăților rezultate în urma divizării, elementul de nelegalitate al proiectului de divizare trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanțe scadente, nu doar de creditorii unor creanțe nescadente. Legea nu prevede de plano caracterul nelegal al proiectului de divizare, aceasta fiind o susținere personală a autorului excepției de neconstituționalitate, ci, dimpotrivă, caracterul legal al acestuia se prezumă. Dacă s-ar accepta această concluzie, s-ar admite, implicit, că legiuitorul permite inițierea de proiecte de divizare nelegale, ceea ce ar fi inadmisibil. Răspunderea solidară este instituită tocmai în considerația faptului că în mod excepțional ar putea exista și proiecte de divizare nelegale, însă, în atare situație, caracterul nelegal al acestora trebuie dovedit, nicidecum prezumat.

Însă această ipoteză nu înlătură și nu anulează caracterul constituțional al reglementării și nu susține inegalitatea de tratament juridic între cele două categorii de creditori, dintre care prima, creditorii cu creanțe scadente, se bucură de alt tip de protecție, putând să își pună în executare creanțele, în timp ce cea de-a doua categorie nu se bucură de această protecție.

Din punctul de vedere al creditorilor ce dețin creanțe scadente s-ar putea ca proiectul de divizare chiar să îi avantajeze, iar acest caracter nelegal să fie dedus doar din perspectiva creditorilor cu creanțe nescadente.

În acest sens, în mod corect instanța de judecată reține că "elementul substanțial" la care face referire autorul excepției îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu creanță scadentă, nu are o justificare obiectivă.

3. Distinct de acestea, Curtea reține că modificările succesive aduse

Legii nr. 31/1990

au fost făcute ca urmare a necesității alinierii legislației românești la standardele impuse de acquis-ul comunitar, ținând seamă de directivele Parlamentului European și ale Consiliului, printre care și a șasea Directivă a Consiliului nr. 82/891/CEE din 17 decembrie 1982, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăților comerciale pe acțiuni, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 378 din 31 decembrie 1982, care dispune că legislațiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecție a intereselor creditorilor societăților implicate în divizare ale căror creanțe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare și nu sunt scadente la data publicării.

4. În ceea ce privește pretinsa înfrângere a dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea observă că această critică nu poate fi primită, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale.

5. În ceea ce privește susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate, referitor la faptul că în practică se întâlnesc situații în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligațiilor între societățile rezultate în urma divizării, astfel cum este cazul și în speță, iar "remediul subsidiar oferit de

art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990

poate pune serioase probleme în practică", în lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerințelor legale, Curtea observă că acestea sunt probleme ce țin de aplicarea legii, aspect ce nu intră în atribuțiile instanței de contencios constituțional.

6. Într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 243 alin. (1) sintagma "nescadentă la data publicării" din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 243 alin. (1) sintagma "nescadentă la data publicării" din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Smithfield Ferme" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.