Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 976/2012

pentru aprobarea cuantumului plății naționale directe complementare în sectorul zootehnic pentru specia ovine/caprine, în anul 2012

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 701 din 12 octombrie 2012
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 2.058 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României , republicată, și al

art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006

pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea

art. 2 din Legea nr. 36/1991

privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 139/2007 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă cuantumul plății naționale directe complementare în sectorul zootehnic pentru specia ovine/caprine, pentru cererile depuse în anul 2012, denumită în continuare primă, în valoare unitară de 40,8 lei/cap ovine/caprine, în limita sumei de 350.880.000 lei, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2013.

Articolul 2

Procedura de acordare a acestor prime este reglementată prin

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 98/2010

privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Ministrul afacerilor europene,
Leonard Orban
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
București, 10 octombrie 2012.
Nr. 976.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.