Ordinul nr. 2570/2010
pentru aprobarea Regulamentului privind definitivarea în funcție și promovarea în grade profesionale a personalului de probațiune
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 3680/2012 2 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind definitivarea în funcție și promo…
Având în vedere dispozițiile art. 25 și ale
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 123/2006
privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul privind definitivarea în funcție și promovarea în grade profesionale a personalului de probațiune, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dată la care se abrogă
Ordinul ministrului justiției nr. 1.871/C/2010
pentru aprobarea Regulamentului privind definitivarea în funcție și promovarea în grade profesionale a personalului din serviciile de probațiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 9 august 2010.
Articolul 3
Direcția de probațiune, Direcția resurse umane, Direcția financiar-contabilă, curțile de apel, tribunalele și serviciile de probațiune vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Ministrul justiției, Lidia Barac, secretar de stat București, 3 noiembrie 2010. Nr. 2.570/C.
Anexa REGULAMENT
privind definitivarea în funcție și promovarea în grade profesionale a
personalului de probațiune
Capitolul I Definitivarea în funcție a personalului din serviciile de probațiune
Articolul 1
Definitivarea în funcție a consilierilor de probațiune debutanți se face pe bază de examen, în raport cu vechimea în probațiune, precum și cu rezultatele obținute în urma susținerii examenului de definitivare.
Articolul 2
Se pot înscrie la examenul de definitivare în funcție consilierii de probațiune debutanți care împlinesc stagiul efectiv până în ziua de susținere a examenului de definitivare, inclusiv.
Articolul 3
Data, locul, precum și tematica examenului de definitivare în funcție, actele necesare înscrierii și termenul de depunere a acestora se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciilor de probațiune cu cel puțin 60 de zile înainte de data organizării acestuia.
Articolul 4
Examenul de definitivare în funcție a consilierilor de probațiune debutanți constă, în mod obligatoriu, într-o probă scrisă cu caracter teoretic și o probă scrisă cu caracter practic.
Proba teoretică are ca obiect testarea cunoștințelor privind: metodologia activității de protecție a victimelor, instituții de drept penal și procedură penală, criminologie, dezvoltare instituțională și cooperare instituțională, informatică socială, sănătate mentală și infracțiune, problema dependenței, sociologie aplicată și psihologia dezvoltării.
Proba practică constă în întocmirea unei lucrări scrise cu caracter aplicativ.
Proba scrisă cu caracter teoretic și proba scrisă cu caracter practic se susțin în cadrul aceleiași lucrări.
Articolul 5
Pentru examenul de definitivare în funcție, ministrul justiției numește prin ordin:
a) comisia de organizare a examenului;
b) comisia de verificare a cunoștințelor;
c) comisia de soluționare a contestațiilor.
Fiecare comisie are în componența sa un președinte, membri și un secretar.
Din comisia prevăzută la alin. (1) lit. a) fac parte reprezentanți ai Direcției de probațiune și ai Direcției resurse umane din Ministerul Justiției.
Din comisiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) fac parte reprezentanți ai Direcției de probațiune.
Nu pot face parte din comisiile prevăzute la alin. (1) persoanele care sunt soți, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidații înscriși la examenul de definitivare în funcție.
Fiecare membru al comisiilor prevăzute la alin. (1) semnează o declarație pe propria răspundere, în care precizează că:
a) nu se află în vreuna dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (5);
b) va respecta secretul și confidențialitatea lucrărilor comisiei și a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.
Articolul 6
Comisia de organizare a examenului are următoarele atribuții:
a) centralizează cererile de înscriere la examen, întocmește listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor legale de participare la examen, întocmește și afișează lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la examen și afișează lista finală a candidaților;
b) asigură afișarea rezultatelor probelor de examen și a rezultatelor finale ale examenului;
c) asigură transmiterea rezultatelor examenului către Direcția de probațiune;
d) îndeplinește orice sarcini necesare pentru buna desfășurare a examenului.
Comisia de verificare a cunoștințelor are următoarele atribuții:
a) stabilește tematica și elaborează subiectele pentru examenul de definitivare;
b) stabilește baremul de notare a probelor scrise cu caracter teoretic și practic;
c) notează lucrările scrise ale candidaților și stabilește media notelor acordate lucrărilor de către fiecare membru al comisiei;
d) recorectează și stabilește nota finală acordată lucrării, dacă există o diferență în notare mai mare de două puncte între corectori;
e) comunică în scris rezultatele probei către comisia de organizare, în vederea afișării acestora.
Comisia de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții:
a) soluționează contestațiile depuse de candidați cu privire la notarea lucrărilor scrise;
b) recorectează și stabilește nota finală acordată lucrării, dacă există o diferență în notare mai mare de două puncte între corectori;
c) comunică în scris comisiei de organizare rezultatele soluționării contestațiilor, în vederea afișării acestora.
Articolul 7
Candidații care îndeplinesc condițiile legale de participare la examenul de definitivare în funcție se prezintă la susținerea probelor prevăzute la art. 4 alin. (1).
Intrarea candidaților în sălile în care se desfășoară examenul de definitivare în funcție se face pe baza listelor întocmite pentru fiecare sală și a actului de identitate, cu cel puțin jumătate de oră înainte de începerea probelor scrise. După verificarea identității, fiecare candidat păstrează pe bancă actul de identitate, până la predarea lucrării scrise. Pe listă se menționează prezența fiecărui candidat.
Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiectele pierd dreptul de a mai susține examenul. Este interzisă intrarea în sală a candidaților cu mijloace de comunicare la distanță, computere personale ori alte mijloace de stocare a informației.
În vederea elaborării lucrării scrise, candidații primesc coli de hârtie având ștampila Direcției de probațiune. Se folosește numai cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră. La cerere, se pot pune la dispoziție, în mod suplimentar, coli de hârtie, iar dacă este necesar, cerneală sau pixuri.
Înainte de dictarea subiectelor, candidații înscriu numele și prenumele pe colțul foii ce urmează să fie lipit, pe care se aplică ștampila Ministerului Justiției - Direcția de probațiune și semnătura unuia dintre membrii comisiei de verificare a cunoștințelor.
Pe toată durata desfășurării probelor scrise, în sălile în care se desfășoară examenul de definitivare au acces numai membrii comisiei de verificare a cunoștințelor și persoanele care supraveghează desfășurarea probelor.
Timpul destinat pentru elaborarea lucrării este cel stabilit de comisia de verificare a cunoștințelor; după expirarea timpului stabilit pentru probele scrise, persoanele care asigură supravegherea strâng toate lucrările predate de către candidați și le predau comisiei de verificare a cunoștințelor, care le înscrie într-un borderou.
Dacă examinarea se face în mai multe săli, se întocmește câte un borderou pentru lucrările din fiecare sală.
Lucrarea se consideră predată de către candidat după verificarea stării acesteia de către persoanele care supraveghează desfășurarea probelor și după semnarea de către candidat în borderoul de predare-primire a lucrărilor.
Pe toată durata desfășurării probelor scrise este interzisă părăsirea sălii de examen de către candidați. În cazuri excepționale, părăsirea temporară a sălii de examen se face numai cu însoțitor.
Pentru asigurarea ordinii în timpul examenului, membrii comisiei de verificare a cunoștințelor sau persoanele care supraveghează desfășurarea probelor pot redistribui candidații în sală.
Orice fraudă sau încercare de fraudă dovedită se sancționează prin eliminarea din examen; în aceste cazuri, persoanele care asigură supravegherea îl sesizează de îndată pe președintele comisiei de verificare a cunoștințelor, care întocmește un proces-verbal despre constatările făcute și măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu mențiunea "fraudă".
La finalizarea probelor scrise, baremul de corectare se afișează pe ușa sălii/sălilor în care se desfășoară examenul de definitivare și pe pagina electronică a Ministerului Justiției.
Articolul 8
Fiecare lucrare este notată de la 0 la 10. Nu se acordă puncte din oficiu.
Media finală a examenului de definitivare în funcție se calculează ca medie aritmetică între notele obținute la cele două probe scrise.
Sunt declarați admiși în urma examenului de definitivare în funcție consilierii de probațiune debutanți care au obținut media finală de minimum 7, dar nu mai puțin de nota 5 la fiecare dintre cele două probe scrise.
Articolul 9
Rezultatele examenului de definitivare în funcție se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciului în care își desfășoară activitatea candidatul, întocmindu-se un proces-verbal privind data și ora afișării acestora.
Articolul 10
Candidații nemulțumiți de rezultatele examenului de definitivare în funcție pot formula contestație la Direcția de probațiune din cadrul Ministerului Justiției, în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe pagina electronică a acestuia.
Contestațiile se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acestora.
Rezultatele obținute de candidați în urma soluționării contestațiilor, precum și rezultatele finale ale examenului de definitivare în funcție se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciului de probațiune în care își desfășoară activitatea candidatul.
Capitolul II Promovarea în grade profesionale a personalului de probațiune
Articolul 11
Promovarea în gradele I și II a consilierilor de probațiune, precum și promovarea în gradul I a inspectorilor de probațiune se fac pe bază de examen, în raport cu vechimea în probațiune, competența profesională și cu rezultatele obținute în activitate, dovedite pe baza evaluării anuale a performanțelor profesionale.
Articolul 12
Vechimea în probațiune necesară pentru prezentarea la examenul de promovare în grade profesionale este cea prevăzută la
art. 8 și 17 din Legea nr. 123/2006
privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
Nu se pot înscrie la examenul de promovare în grade profesionale consilierii de probațiune sau inspectorii de probațiune care au obținut calificativul "foarte slab" sau "slab" la ultima evaluare a performanțelor profesionale.
Se pot înscrie la examenul de promovare consilierii de probațiune a căror vechime se împlinește până la data-limită de depunere a lucrărilor de disertație, inclusiv.
Articolul 13
Data și locul susținerii examenului de promovare în grade profesionale, precum și tematica, actele necesare înscrierii, termenul de depunere a acestora și a lucrărilor de disertație se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciilor de probațiune cu cel puțin 60 de zile înainte de data organizării acestuia.
Articolul 14
Examenul de promovare în gradele I și II a consilierilor de probațiune, precum și cel de promovare în gradul I a inspectorilor de probațiune constau în întocmirea unei lucrări de disertație pe o temă aleasă din domeniul probațiunii sau care este în strânsă legătură cu domeniul probațiunii precum: teme specifice privind activitățile principale ale serviciilor de probațiune, drept penal și procedură penală, criminologie, dezvoltare și cooperare instituțională, problema dependenței, sănătate mentală, metode și instrumente de lucru, management și supervizare în probațiune.
Articolul 15
Pentru examenul de promovare în grade profesionale se constituie următoarele comisii:
a) comisia de organizare a examenului;
b) comisia de verificare a cunoștințelor;
c) comisia de soluționare a contestațiilor.
Prevederile art. 5 alin. (2)-(6) și ale art. 6 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Comisia de verificare a cunoștințelor are următoarele atribuții:
a) stabilește tematica pentru examenul de promovare în grade profesionale a personalului de probațiune;
b) stabilește baremele de notare pentru întocmirea lucrărilor de disertație, respectiv pentru susținerea acestora;
c) acordă note pentru modalitatea de întocmire a lucrărilor de disertație;
d) acordă note pentru modalitatea de prezentare a lucrărilor de disertație;
e) stabilește nota finală a lucrării de disertație, ca medie aritmetică a notelor acordate conform lit. c) și d);
f) recorectează și stabilește nota finală acordată fiecărei lucrări de dizertație, dacă există o diferență în notare mai mare de două puncte între corectori;
g) comunică rezultatele, în scris, comisiei de organizare, în vederea afișării acestora.
Comisia de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții:
a) soluționează contestațiile depuse de candidați cu privire la notele acordate de comisia de verificare a cunoștințelor conform alin. (3) lit. c), d) sau e);
b) recorectează și stabilește nota finală acordată fiecărei lucrări, dacă există o diferență în notare mai mare de două puncte între corectori;
c) comunică în scris comisiei de organizare rezultatele soluționării contestațiilor, în vederea afișării acestora.
În cazul în care examenul de definitivare în funcție se organizează concomitent cu examenul de promovare în grade profesionale, prin ordin al ministrului justiției se pot numi comisii comune de examen.
Articolul 16
Lucrarea de disertație se prezintă în fața comisiei de verificare a cunoștințelor.
Întocmirea și prezentarea lucrării de disertație trebuie să respecte următoarele criterii:
a) întinderea maximă de 30 de pagini, tehnoredactate în format A4, font Times New Roman 12, la 11/2 rând;
b) încadrarea în tematica examenului de promovare;
c) originalitate în abordarea și prezentarea temei;
d) folosirea acurată a metodelor și tehnicilor în raport cu abordarea temei;
e) aplicabilitatea și utilitatea temei pentru domeniul probațiunii;
f) încadrarea în timpul stabilit pentru prezentarea lucrării;
g) coerența prezentării și a expunerii;
h) sintetizarea informațiilor în cuprinsul prezentării.
Prezentarea lucrării de disertație se înregistrează audio, cu acordul prealabil al candidatului, iar înregistrările sunt utilizate exclusiv în cadrul examenului.
Articolul 17
Fiecare membru al comisiei de verificare a cunoștințelor acordă o notă pentru întocmirea lucrării și o notă pentru prezentarea lucrării de disertație, în conformitate cu criteriile prevăzute la art. 16 alin. (2), precum și în conformitate cu baremele stabilite conform art. 15 alin. (3) lit. b).
Prevederile art. 8 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Notele obținute de candidat pentru întocmirea lucrării, respectiv pentru prezentarea acesteia se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de către fiecare membru al comisiei de verificare a cunoștințelor.
Nota finală a lucrării de disertație se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei pentru întocmirea lucrării, respectiv pentru susținerea acesteia de către fiecare candidat.
Sunt declarați admiși la examenul de promovare în grade profesionale consilierii de probațiune și inspectorii de probațiune care au obținut nota finală de minimum 8 la lucrarea de disertație.
Articolul 18
Rezultatele examenului de promovare în grade profesionale se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciului în care își desfășoară activitatea candidatul, întocmindu-se un proces-verbal privind data și ora afișării acestora.
Candidații nemulțumiți de rezultatele examenului de promovare pot formula contestație la Direcția de probațiune din Ministerul Justiției, în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe pagina electronică a acestuia.
Nu este admisibilă contestația împotriva notei acordate pentru prezentarea lucrării de disertație, atunci când candidatul nu și-a dat acordul pentru înregistrarea audio a probei.
Contestațiile se soluționează de către comisia de soluționare a contestațiilor în termen de ce mult 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe pagina electronică a Ministerului Justiției.
Rezultatele obținute de candidați în urma soluționării contestațiilor, precum și rezultatele finale ale examenului de promovare în grade profesionale se publică pe pagina electronică a Ministerului Justiției și se afișează la sediul serviciului de probațiune în care își desfășoară activitatea candidatul.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 19
Consilierii de probațiune debutanți declarați admiși la examenul de definitivare în funcție sunt numiți pe posturi de consilier de probațiune gradul III de la data afișării rezultatelor finale ale examenului pe pagina electronică a Ministerului Justiției și sunt salarizați corespunzător acestui grad.
Neprezentarea nejustificată a consilierilor de probațiune debutanți la examenul de definitivare în funcție sau respingerea acestora la două sesiuni atrage eliberarea din funcție.
Articolul 20
Ministerul Justiției îndeplinește formalitățile legate de definitivarea în funcție a consilierilor de probațiune debutanți care au fost declarați admiși la examenul de definitivare în funcție, în termen de maximum 30 de zile de la data afișării rezultatelor finale ale examenului pe pagina electronică a Ministerului Justiției.
Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul eliberării din funcție a consilierilor de probațiune debutanți aflați în una dintre situațiile prevăzute la art. 19 alin. (2).
Articolul 21
Promovarea consilierilor de probațiune și a inspectorilor de probațiune declarați admiși la examenul de promovare în grade profesionale se face de la data afișării rezultatelor finale ale examenului pe pagina electronică a Ministerului Justiției.
Promovarea consilierilor de probațiune se face numai în gradul imediat superior.
Articolul 22
Ministerul Justiției îndeplinește formalitățile legate de promovarea și salarizarea corespunzătoare a consilierilor de probațiune și a inspectorilor de probațiune declarați admiși la examenul de promovare în grade profesionale, în termen de maximum 30 de zile de la data afișării rezultatelor finale pe pagina electronică a Ministerului Justiției.
___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.