Decizia nr. 1207/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 129 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "OIL E 15" - S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 8.446/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la

Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.446/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 129 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "OIL E 15" - S.R.L. din Sibiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că atât timp cât a fost suspendată soluționarea contestației pe cale administrativă, ca urmare a sesizării organului de urmărire penală de către organele fiscale, instituirea măsurilor prevăzute de art. 129 din Codul de procedură fiscală este discriminatorie. Soluționarea acestei sesizări se întinde pe o perioadă îndelungată de timp, ceea ce împiedică și soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere, măsurile asigurătorii dispuse afectând întregul patrimoniu al societății.

Judecătoria Sibiu arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului arată că textul criticat nu este contrar prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate. Potrivit normelor constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. De asemenea, textul criticat nu aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare în cadrul acestei categorii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 129 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conținut: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 44 - Dreptul de proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, răspunzând unei critici identice, a statuat prin

Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010, că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Autorul excepției este nemulțumit de faptul că, deși parcurge procedura administrativă prevăzută de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, procedura de executare silită îndreptată împotriva sa nu se suspendă. În aceste condiții, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, "rămân valabile pe toată perioada executării silite" și, mai mult, "odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii".

Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În acest sens, art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede in terminis că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale împotriva debitorului. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate. Faptul că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.

De asemenea, Curtea a constatat că nu se poate reține încălcarea textelor constituționale invocate în susținerea excepției, avându-se în vedere că, potrivit art. 129 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii vor fi ridicate în cazul în care debitorul constituie o garanție la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 129 alin. (1), (2), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "OIL E 15" - S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 8.446/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.