Decizia nr. 1228/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul nr. 11.237/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Elena Andrei, în calitate de interpret autorizat de limba engleză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 11.237/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de luare în custodie publică.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate "încalcă dreptul constituțional la apărare, în măsura în care nu reglementează o procedură clară de luare în custodie publică, precum și prin limitarea duratei procedurii". Precizează că se aduce o gravă atingere independenței justiției, soluția prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă instanței prin lege. În opinia sa, este nesocotit și principiul egalității părților în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acțiunea introdusă. Autorul excepției precizează că, în cadrul procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanțiile procesuale prevăzute de lege. Astfel, străinilor nu li se aduce un translator de limbă maternă, nu li se admit probe în apărare, de cele mai multe ori nu li se admite nici cererea de angajare a unui apărător, nu li se aduc la cunoștință, în limba pe care o vorbesc sau în altă limbă pe care o înțeleg, motivele principale care au condus la luarea măsurii, drepturile și obligațiile pe care le au în timpul șederii în aceste centre și nici nu beneficiază de asistență juridică. Mai arată că accesul la justiție este limitat, întrucât măsura se ia pe o perioadă de 2 ani, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, precizând că în procesele penale măsura arestării se ia din 30 în 30 de zile. Arată că măsura luării în custodie publică este privativă de libertate, constituind și o restrângere a libertății de circulație.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate reprezintă norme procedurale care nu contravin niciuneia dintre dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției și care sunt redactate într-o manieră clară și precisă, astfel încât orice persoană își poate adapta conduita în funcție de dispozițiile acestora.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 97 alin. (3) și (11): "(3) În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanța poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzării de către organele de poliție, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, fără ca perioada de custodie publică să depășească 2 ani. (...)

(11) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanța care a pronunțat hotărârea penală nu a dispus luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curții de Apel București luarea în custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanța soluționează cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.

În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabilește că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Invocă și dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la libertate și siguranță. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 33 "Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158/77 din 30 aprilie 2004).

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin mai multe decizii, dintre care poate fi menționată, exemplificativ,

Decizia nr. 219 din 9 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, s-a mai pronunțat asupra textelor de lege criticate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, convenționale și unionale și din perspectiva unor critici similare. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, în conformitate cu prevederile

art. 94 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , măsura expulzării se poate dispune, în condițiile prevăzute de Codul penal și de Codul de procedură penală, împotriva străinilor care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul României. Scopul luării în custodie publică îl constituie împiedicarea acestora de a se sustrage de la executarea măsurii expulzării, ca măsură de siguranță dispusă de instanțele române împotriva lor. Luarea în custodie publică este, așadar, într-o asemenea situație, consecința comportamentului culpabil al străinului care a încălcat legea penală și a săvârșit o infracțiune constatată și pedepsită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nesocotind astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care instituie obligativitatea respectării legilor, fără a distinge între cetățenii români și străini ori apatrizi.

Curtea a constatat că luarea în custodie publică se dispune de instanța competentă, care, în urma administrării probelor aflate la dosar, va pronunța o soluție care nu este automat impusă de lege, așa cum afirmă autorul excepției. Această măsură se ia în cadrul unui proces desfășurat în fața unei instanțe judecătorești care se bucură de independență și imparțialitate și în cursul căruia străinul își poate exercita neîngrădit dreptul la apărare, beneficiind de toate garanțiile specifice procesului echitabil.

Totodată, Curtea a statuat că luarea în custodie publică este o măsură administrativă de restrângere temporară a libertății de circulație a străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul României, iar nu o măsură privativă de libertate, astfel că nu se poate face analogie cu procedura verificării periodice a legalității luării și menținerii măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește critica referitoare la exceptarea Ministerului Administrației și Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acțiunea introdusă, Curtea a observat că autorul excepției este, de fapt, nemulțumit de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei autorități obligația plății unei astfel de taxe. Or, modificarea și completarea textelor de lege reprezintă atribuții ce intră în competența exclusivă a puterii legislative.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 33 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la instituția expulzării, Curtea a reținut că aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluționare revine judecătorului învestit cu soluționarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Întrucât nu au fost evidențiate elemente noi, care să fie de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată prin decizia menționată și motivarea acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (3) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul nr. 11.237/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.