Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1396/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
28 octombrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 812 din 6 decembrie 2010
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.362 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ion Predescu - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Leonte și de Elena Leonte în Dosarul nr. 22.079/245/2007 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 22.079/245/2007, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Vasile Leonte și de Elena Leonte într-un dosar având ca obiect anularea unui act.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii consideră că dispozițiile art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă deschid calea unei aplicări discriminatorii față de cetățenii ce se adresează instanțelor de judecată, cu atât mai mult cu cât există riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii. Textul de lege trebuie să asigure garantarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale justițiabilului și să nu îngrădească aplicarea acestora, lăsând-o la aprecierea subiectivă și discreționară a magistratului. De asemenea, autorii excepției susțin că art. 244^1 din Codul de procedură civilă prilejuiește o discriminare certă între justițiabilii cărora li s-au admis cererile de suspendare și cei cărora li s-au respins asemenea cereri. Textul de lege încalcă dreptul de acces efectiv la justiție și egalitatea cetățenilor în fața legii, motivat de împrejurarea că, dacă se admite cererea de suspendare, partea adversă are deschisă calea unui recurs separat împotriva acestei încheieri, pe când, în condițiile în care această cerere se respinge, trebuie să se aștepte judecarea fondului pentru a se declara recurs care, oricum, la acel moment ar fi lipsit de eficiență și de efecte juridice.

Tribunalul Iași - Secția civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, în opinia instanței, reglementarea de către legiuitor a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 244 alin. 1: "Instanța poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.";

- Art. 244^1: "Asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituționale.

Astfel, referitor la dispozițiile

art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004, Curtea a statuat că, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecății. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existența unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menită să îi permită acestuia să își exercite rolul activ, sancționând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situația în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 244^1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea a statuat că textul legal criticat nu conține nicio dispoziție discriminatorie; regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - este impus de deosebirea de situații care reclamă soluții legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituție, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie. Tot astfel îi este asigurat și dreptul la apărare.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeași cale de atac precum împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunțată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opțiunea legiuitorului, în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situații. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluționează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecății își însușește acest caracter, tocmai pentru că, pregătind pronunțarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluție împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 și ale art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Leonte și de Elena Leonte în Dosarul nr. 22.079/245/2007 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.