Decizia nr. 1350/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bonconfection" - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 1.488/239/2009 al Judecătoriei Hârlău.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.488/239/2009, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de petenta Societatea Comercială "Bonconfection" - S.R.L. din Botoșani într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare, deoarece contravenientul nu are posibilitatea să își construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între poziția procesuală a organului constatator și poziția procesuală a contravenientului, motiv pentru care majoritatea plângerilor sunt respinse de instanțele de judecată. Astfel,

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevede că împotriva procesului-verbal de contravenție se poate face plângere, însă plângerea părții vătămate poate privi doar despăgubirea, iar plângerea persoanei căreia îi aparțin bunurile confiscate poate privi doar măsura confiscării. Totodată,

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

reglementează procedura de soluționare a plângerii, impunând un anumit mod de administrare a probelor, precum și de analizare a sancțiunii aplicate.

Judecătoria Hârlău consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind garantarea dreptului la apărare, de care petentul poate beneficia fără nicio îngrădire.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 31 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 31: "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.";

- Art. 34: "(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii."

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dreptul la apărare, ca drept fundamental consacrat de art. 24 din Constituție, se referă, în sens larg, la totalitatea drepturilor și regulilor procedurale ce permit părților să se apere, prin dovedirea nevinovăției lor, și să conteste acuzele ce li se aduc.