Legea nr. 267/2010
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- OUG nr. 67/2010 30 iunie 2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
Modifică 1
- Legea nr. 126/1995 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explozive
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67 din 30 iunie 2010
pentru modificarea și completarea
privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 2 iulie 2010, cu următoarele modificări:
1.
La
articolul I, partea introductivă
va avea următorul cuprins:
Articolul I
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:.
2.
La
articolul I punctul 1, alineatul 2 al articolului 1
va avea următorul cuprins:
În sensul prezentei legi, prin materii explozive se înțelege explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de inițiere, fitile detonante, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil și articolele pirotehnice.
3.
La
articolul I punctul 2, alineatul 3 al articolului 1
va avea următorul cuprins:
Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în
Hotărârea Guvernului nr. 207/2005
privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață și în
Hotărârea Guvernului nr. 612/2010
privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață.
4.
La
articolul I, punctul 5
va avea următorul cuprins:
5.
În tot cuprinsul
Legii nr. 126/1995 , cu modificările și completările ulterioare, sintagmele «obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice», «obiecte artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice», «obiecte artizanale de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice și a celor pentru scopuri tehnice pe bază de amestecuri pirotehnice», «obiecte artizanale de distracție fabricate sau confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice», «obiecte artizanale și de distracție fabricate sau confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice» se înlocuiesc cu sintagma «articole pirotehnice».
5.
Articolul II
va avea următorul cuprins:
Articolul II
privind regimul materiilor explozive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 22 decembrie 2010. Nr. 267.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.