Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1492/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991

prezumat în vigoare

Data actului
18 noiembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 61 din 25 ianuarie 2011
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 8.545 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Dorel Gheorghe Harna în Dosarul nr. 20.623/245/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 20.623/245/2008, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Dorel Gheorghe Harna într-o cauză având ca obiect "obligația de a face".

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că reglementarea criticată instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care s-au aflat în aceeași situație juridică, și anume aceea de angajați în unitățile agricole integrate sistemului de organizare a activității în agricultura românească. Faptul că numai persoanele angajate în cooperativele agricole de producție și asociațiile cooperatiste beneficiază de constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 5.000 mp constituie o discriminare pozitivă în raport cu cei care, lucrând tot în agricultură, dar în sectorul de stat, sunt discriminați în mod negativ.

Calificarea acestei reglementări ca fiind discriminatorie este justificată, deoarece ambele categorii de angajați din agricultură se află în situații similare - locul de muncă, natura activității, valoarea și recunoașterea socială a muncii lor erau aceleași și pentru unii și pentru ceilalți - și, cu toate acestea, sunt instituite regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică.

Tribunalul Iași - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, consideră că reglementarea criticată nu instituie nicio discriminare între persoanele din cooperativă sau asociațiile cooperatiste și cele care au lucrat în agricultură, dar în sectorul de stat, dat fiind faptul că aceste persoane nu se află în situații identice sau similare cu primele.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 18/1991

sunt constituționale. În acest sens, arată că reglementarea criticată nu aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitatea îl constituie prevederile

art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul conținut: "Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa agricolă de producție sau au adus teren mai puțin de 5.000 m2, precum și celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajați în ultimii 3 ani în cooperativă sau în asociații cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 18, dacă sunt stabiliți sau urmează să se stabilească în localitate și nu dețin teren în proprietate în alte localități. Suprafața atribuită în proprietate se va determina ținând seama de suprafața terenurilor, numărul solicitanților și de suprafața atribuită celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Legea fondului funciar reglementează și constituirea dreptului de proprietate pentru terenuri arabile unor categorii de persoane care au lucrat sub diferite forme în C.A.P.- uri, din rațiunea evidentă de a asigura exploatarea terenurilor arabile în caz de excedent de teren, pentru a le asigură realizarea veniturilor agricole în zonele preponderent rurale.

Articolul 19

din Legea nr. 18/1991

stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care solicită să li se constituie un drept de proprietate asupra terenurilor care s-au aflat în patrimoniul C.A.P.- urilor, respectiv să fi lucrat efectiv cel puțin trei ani în fostele C.A.P.- uri și să nu fi adus teren în cooperativă, ori să fi adus mai puțin de 5.000 mp., indiferent dacă au fost cooperatori sau angajați, să își stabilească domiciliul în localitatea respectivă și să nu aibă teren în proprietate în acea localitate. Dispozițiile textului de lege nu sunt aplicabile salariaților din fostele întreprinderi de stat care și-au desfășurat activitatea în agricultură. Regimul juridic al terenurilor proprietate de stat este reglementat de capitolul III din

Legea nr. 18/1991 , iar reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite se face în condițiile prevăzute de aceste reglementări legale.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, în considerarea obiectului de reglementare al legii criticate - fondul funciar al României - și a scopului reparator declarat al acesteia, reglementarea condițiilor în care prevederile acestei legi devin aplicabile, sub aspectul persoanelor îndreptățite la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, constituie opțiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în această materie.

Așa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită susținerea autorului excepției referitoare la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece reglementarea criticată este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Dorel Gheorghe Harna în Dosarul nr. 20.623/245/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.