Decizia nr. 767/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Niros Distribuție" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.625/94/2010 al Judecătoriei Buftea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.153D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv
deciziile nr. 6/2004
și nr. 56/2004.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 19 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.625/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Niros Distribuție" S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect o cerere de autorizare a pătrunderii în încăperi.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că procedura instituită de art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă îngrădește dreptul la un proces echitabil, judecătorul dând soluția fără a analiza în concret dacă există motive pentru care intrarea în încăperi nu poate fi încuviințată. Ca urmare, reclamantul are o poziție privilegiată față de pârât, poziție care este determinată de posibilitatea soluționării cererii fără citarea părților și de caracterul executoriu de drept al hotărârii. Dispozițiile criticate înclină balanța procesului în mod nejustificat, permițând instanței să dispună o măsură care ar putea fi exercitată abuziv, cu atât mai mult cu cât titlul nu îl constituie o hotărâre judecătorească în cadrul căreia părțile să se fi putut apăra.
Judecătoria Buftea apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Necesitatea obținerii acestei autorizații din partea instanței judecătorești constituie o garanție pentru debitorul executat silit de natură a împiedica exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din titlul executoriu împotriva sa, astfel încât nu poate reține încălcarea dispoziției constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, instanța observă că dispozițiile criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție, în condițiile în care, în această fază procesuală, debitorul poate face contestație la executare, cale de atac care se soluționează de către instanțele judecătorești. Mai mult, dispozițiile de lege nu instituie privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menționate la alin. 1. Instanța se pronunță de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin hotărâre irevocabilă și executorie."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și art. 45 privind libertatea economică. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Dispozițiile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevăd că, în vederea executării unui titlu executoriu care nu este hotărâre judecătorească, în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligației de plată, executorul judecătoresc poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri, numai după ce instanța de executare va emite o hotărâre care să autorizeze această operațiune. Or, Curtea constată că necesitatea obținerii acestei autorizații din partea instanței judecătorești constituie o garanție pentru debitorul executat silit, de natură a împiedica exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din titlul executoriu împotriva sa, astfel încât nu poate reține încălcarea vreunei dispoziții constituționale.
Curtea constată că dispozițiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, în aceeași poziție procesuală, respectiv de debitor ale cărui bunuri sunt urmărite prin măsuri de executare silită, pe baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări și, ca atare, este nefondată critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
O asemenea prevedere nu constituie nici o îngrădire a liberului acces la justiție sau a dreptului la apărare, întrucât acesta, ca de altfel orice drept fundamental consacrat ca atare de Constituție, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Curtea constată că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.
Pe de altă parte, Curtea reține că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituție, pentru executarea unei hotărâri judecătorești se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilității domiciliului sau reședinței, sub acest aspect textul de lege criticat fiind reflexia normei constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Niros Distribuție" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.625/94/2010 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.