Decizia nr. 739/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu și Ioana Țunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reșița.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2010, Judecătoria Reșița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu și Ioana Țunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reșița, într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației la executare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată și ale art. 47 - Nivelul de trai.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, se susține că funcționarilor publici și angajaților din sectorul privat, categorii aflate în condiții egale, li se aplică regimuri juridice diferite, în speță cel reglementat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

și, respectiv, dispozițiile Codului de procedură civilă, fapt ce constituie o discriminare.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, se arată că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , statul, în calitate de debitor, și-a creat o situație favorabilă prin care împiedică creditorii să își execute silit titlurile executorii obținute, fapt ce încalcă principiul liberului acces la justiție.

Autorii excepției susțin, de asemenea, că neachitarea la timp a drepturilor salariale afectează nivelul de trai al titularilor acestor drepturi, fapt ce încalcă prevederile constituționale ale art. 47. Totodată, se apreciază că stabilirea termenului de 3 ani pentru executarea titlurilor executorii nu reprezintă o garanție certă a recuperării acestor creanțe, motiv pentru care sunt încălcate dispozițiile art. 44 din Constituție referitoare la garantarea creanțelor.

Judecătoria Reșița apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât împiedică executarea în termen rezonabil a unor hotărâri judecătorești rămase definitive în anul 2008, care ar fi urmat să fie executate în condițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

sau ale

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , în termen de 30 de zile de la data rămânerii lor irevocabile, respectiv de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

În opinia autorilor excepției, textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată și ale art. 47 - Nivelul de trai.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea constată că nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

Or, în cauza de față, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.

2. Potrivit jurisprudenței sale, Curtea reține că "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația" (a se vedea

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

este un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătorești, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

De altfel, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând Cererea nr. 60.858/00 și pronunțând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de față, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

3. Prin

Decizia nr. 206 din 4 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea a reținut că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din primul Protocolul adițional la Convenție; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, care nu poate fi justificată nici de lipsa de lichidități a statului (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Curtea reține în jurisprudența sa că Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.

4. Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici dispozițiilor constituționale ale

art. 47, măsurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

neavând ca finalitate împiedicarea dezvoltării economice și reducerea nivelului protecției sociale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu și Ioana Țunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Reșița.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 iunie 2011.