Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 748/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și ale art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

prezumat în vigoare

Data actului
2 iunie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 593 din 23 august 2011
Citează
13 acte
Structură
1 articol · 29.690 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • OUG nr. 62/2001 25 aprilie 2001 privind conversia în acțiuni a unor sume datorate statului
  • Legea nr. 221/2009 2 iunie 2009 (prevederi anume) privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pr…

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, precum și a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Gheorghe D. Mercea în Dosarul nr. 2.247/108/2010 al Tribunalului Arad - Secția civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.290D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 4.325D/2010 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

și a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , excepție ridicată de Constantin Velisarato în Dosarul nr. 16.952/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 4.344D/2010 și nr. 4.345D/2010 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , excepție ridicată de Maria Gancea și Lorincz Angelica Diana, precum și a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad în dosarele nr. 1.263/108/2010 și nr. 1.883/108/2010 ale Tribunalului Arad - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.325D/2010, nr. 4.344D/2010 și nr. 4.345D/2010 la Dosarul nr. 4.290D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 1.354 din 20 octombrie 2010

și nr. 1.358 din 21 octombrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.247/108/2010, Tribunalul Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și a dispozițiilor

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

a fost ridicată de Gheorghe D. Mercea în cadrul soluționării unor acțiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin Încheierea din 5 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 16.952/3/2010, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție invocată de Constantin Velisarato cu ocazia soluționării unei acțiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierile din 21 octombrie 2010, pronunțate în dosarele nr. 1.263/108/2010 și nr. 1.883/108/2010, Tribunalul Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , precum și ale

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

a fost ridicată de Maria Gancea și Lorincz Angelica Diana, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin următoarele:

I. Referitor la excepția de neconstituționalitate a

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale administrației publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană și ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. (5) și ale art. 111 alin. (1), autorul excepției de neconstituționalitate susține că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, "este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaște cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite". Invocă în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 36/1996 , precum și prevederile

art. 15 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discuție a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoțită de fișa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 500/2002 , singura analiză financiară fiind cea prevăzută la secțiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung, cerința constituțională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 și 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, exigențele constituționale și legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instanțele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăși 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, după 6 luni de aplicare a legii, pe rolul instanțelor există peste 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârșitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur județ, iar, pe de altă parte, instanțele judecătorești - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern "prin

Legea nr. 154/2005 "), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligație generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică și produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depășească "valorile de referință" stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real și PIB. Or, având în vedere că prin

Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010

deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei și că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 județe) în cei 3 ani de aplicare și presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate arată că prin prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparației acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiași categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil "privarea de libertate în locuri de detenție sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din școli, licee și facultăți; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice". Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic și nu au beneficiat până la apariția

Legii nr. 221/2009

de o minimă reparație morală, însă prin dispozițiile legale contestate se creează situația unei discriminări între cei condamnați politic și cei supuși unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincția între situația în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenție și situația în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obținut o minimă reparație înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009

și cele care obțin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proporționalității, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacția de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaștere a însăși măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin

Decretul-lege nr. 118/1990

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 , cât și prin

Legea nr. 221/2009 .

În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală, invocând, cu titlu de exemplu, "Cauza Țarălungă, Cauza Temeșan sau Cauza Oancea".

II. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/20010, se susține, în esență, că prin art. I pct. 1 se plafonează daunele morale care pot fi acordate celor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stabilite prin

Legea nr. 221/2009 , fără a fi stabilit vreun criteriu în acest sens. Se mai susține că este neconstituțională modificarea adusă

art. 5 din Legea nr. 221/2009 , prin care s-a stabilit un plafon maxim, deoarece se afectează astfel independența justiției, atât timp cât sunt impuse instanțelor de judecată limite pentru acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit.

De asemenea, prin art. II din aceeași ordonanță se instituie o discriminare între aceleași subiecte de drept, constând în aceea că persoane care au fost deportate pe aceeași perioadă de timp, în aceleași condiții grele, unele putând fi chiar membri ai acelorași familii, pot beneficia de despăgubiri morale în cuantum diferit, dar nu stabilit de judecător, ci printr-un act normativ emis de puterea executivă, având ca unic criteriu momentul în care s-au adresat instanțelor judecătorești și după stadiul soluționării cauzelor lor, deși cererile au fost depuse în termenul legal prevăzut de actul normativ. Acestea sunt contrare și principiului neretroactivității, deoarece se aplică și situațiilor în care există, la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , o hotărâre pronunțată în primă instanță.

Tribunalul Arad - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalului București - Secția a V-a civilă nu se pronunță asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate invocate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie, în Dosarul nr. 4.290D/2010, prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, și cele ale

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, în Dosarul nr. 4.325D/2010 îl constituie prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , iar în dosarele nr. 4.344D/2005 și nr. 4.345D/2010 îl constituie prevederile

art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

și ale

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 .

De asemenea, din examinarea motivelor de neconstituționalitate invocate Curtea observă că, de fapt, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , autorii vizează numai art. I pct. 1 și art. II din acest act normativ.

Așadar, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele ale art. I pct. 1 și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

au fost modificate prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

" Art. I. - Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea; [...]»".

Curtea constată că

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

modifică și completează dispozițiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată și completată prin

art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, și anume alin. (1^1).

Potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Curtea observă că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , astfel cum au fost modificate și completate prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , cuprind două soluții legislative distincte, și anume: pe de o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluție legislativă preluată și de dispozițiile modificatoare), iar, pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluție legislativă introdusă prin dispozițiile modificatoare).

Întrucât în cauza de față autorul excepției de neconstituționalitate, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, critică soluția legislativă de acordare a despăgubirilor [soluție cuprinsă și de dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate ridicate de către acesta îl constituie, așadar, numai dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 , modificate prin

art. XIII din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziții care au următorul cuprins:

"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

[...]".

Articolul II

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

are următorul cuprins: "Dispozițiile

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în calitate de autor al excepției de neconstituționalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale administrației publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare" și ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, iar autorii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

apreciază că acestea aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (6) care prevede că despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție, art. 52 alin. (1) și (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 108 alin. (3) referitoare la emiterea ordonanțelor în temeiul unei legi de abilitare, art. 115 alin. (1), (4) și (6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției și art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și unor acte interne și internaționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin

Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

- prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

- sunt neconstituționale.

Totodată, prin

deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010

și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

sunt neconstituționale.

Or, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în dosarele nr. 2.247/108/2010, nr. 1.263/108/2010 și nr. 1.883/108/2010 ale Tribunalului Arad - Secția civilă, și a dispozițiilor art. I pct. 1 și

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Gheorghe D. Mercea, Maria Gancea și, respectiv, Lorincz Angelica Diana în aceleași dosare ale aceleiași instanțe, precum și de Constantin Velisarato în Dosarul nr. 16.952/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 iunie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.