Regulamentul din 7 octombrie 2011
privind constituirea Registrului național al performanțelor sportive
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Regulamentul privind constituirea Registrului național al performanțelor sportive, denumit în continuare Regulamentul, stabilește instrucțiunile de întocmire și completare a acestui registru, înregistrările care se efectuează, precum și orice alte elemente în legătură cu acesta.
Articolul 2
Regulamentul cuprinde norme referitoare la înscrierea și evidența elevilor-sportivi din grupele/clasele de performanță din unitățile de învățământ în care este organizat învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar.
Articolul 3
Respectarea prezentului regulament este obligatorie pentru personalul de conducere, îndrumare și control din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru Federația Sportului Școlar și Universitar, pentru inspectoratele școlare județene/al municipiului București, pentru conducerile unităților de învățământ cu program sportiv integrat și/sau suplimentar, pentru personalul didactic de predare și instruire practică de la grupele/clasele de performanță și pentru elevii-sportivi care sunt cuprinși în aceste grupe/clase.
Articolul 4
Fiecare unitate de învățământ cu program sportiv integrat și/sau suplimentar care are grupe de performanță, indiferent de disciplina sportivă/ramura de sport practicată, are obligația de a constitui un registru școlar al performanțelor sportive propriu și de a-l actualiza în permanență.
Completarea și actualizarea registrului școlar al performanțelor sportive intră în atribuțiile unei comisii formate din 3 persoane, comisie aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ și numită prin decizie a directorului unității de învățământ.
Completarea și actualizarea registrului școlar al performanțelor sportive se încheie la sfârșitul anului școlar, după care se arhivează și se păstrează de către unitatea de învățământ care l-a constituit. Directorul unității de învățământ răspunde de exactitatea datelor înscrise în registrul școlar al performanțelor sportive.
Datele referitoare la grupele de performanță din registrul școlar al performanțelor sportive sunt transmise inspectoratului școlar în vederea introducerii lor în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive.
Articolul 5
Fiecare inspectorat școlar care are unități de învățământ cu program sportiv integrat și/sau suplimentar cu grupe de performanță, indiferent de disciplina sportivă/ramura de sport practicată, are obligația de a constitui un registru județean/al municipiului București al performanțelor sportive și de a-l actualiza în permanență.
Registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive se constituite la începutul fiecărui an școlar, se înregistrează și se păstrează la compartimentul curriculum și inspecție școlară, în condiții care să asigure securitatea lui.
Completarea și actualizarea registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive intră în atribuțiile unei comisii formate din 3 persoane, comisie aprobată de consiliul de administrație al inspectoratului școlar și numită prin decizie a inspectorului școlar general. Din această comisie, în mod obligatoriu, face parte inspectorul școlar de educație fizică și sport.
Completarea și actualizarea registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive se încheie la sfârșitul anului școlar, după care se arhivează și se păstrează în arhiva inspectoratului școlar. Inspectorul școlar general răspunde de exactitatea datelor înscrise în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive.
Datele referitoare la grupele de performanță din registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive sunt transmise de către inspectoratele școlare Federației Sportului Școlar și Universitar, în vederea introducerii lor în Registrul național al performanțelor sportive. Transmiterea datelor se face până la data de 10 octombrie a fiecărui an, iar Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții răspunde de finalizarea la timp a acestei acțiuni.
Articolul 6
Federația Sportului Școlar și Universitar are obligația de a constitui Registrul național al performanțelor sportive.
Registrul național al performanțelor sportive se constituie, se înregistrează și se păstrează la Compartimentul secretariat al Federației Sportului Școlar și Universitar.
Capitolul II Comisiile de constituire a registrului performanțelor sportive
Articolul 7
În cadrul unităților de învățământ se formează comisii școlare de constituire a registrului școlar al performanțelor sportive, care au următoarea componență:
a) un responsabil cu constituirea, completarea și actualizarea registrului - cadru didactic membru în consiliul de administrație al unității de învățământ;
b) 2 membri - un profesor cu competențe avansate de utilizare a calculatorului și secretarul unității de învățământ.
Comisia școlară de constituire a registrului școlar al performanțelor sportive are următoarele atribuții:
a) răspunde de constituirea registrului școlar al performanțelor sportive;
b) răspunde de completarea și actualizarea registrului școlar al performanțelor sportive;
c) elaborează documentele necesare pentru transmiterea către inspectoratul școlar a datelor referitoare la grupele de performanță din registrul școlar al performanțelor sportive, în vederea introducerii lor în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive;
d) răspunde de închiderea și arhivarea registrului școlar al performanțelor sportive.
Articolul 8
Comisia județeană/a municipiului București de constituire a registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive se compune din:
a) un responsabil cu constituirea, completarea și actualizarea registrului - inspectorul școlar pentru educație fizică și sport;
b) 2 membri - profesori-metodiști cu competențe avansate de utilizare a calculatorului.
Comisia județeană/a municipiului București de constituire a registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive are următoarele atribuții:
a) răspunde de constituirea registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive;
b) răspunde de completarea și actualizarea registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive;
c) elaborează documentele necesare pentru transmiterea către Federația Sportului Școlar și Universitar a datelor referitoare la grupele de performanță din registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive, în vederea introducerii lor în Registrul național al performanțelor sportive;
d) răspunde de închiderea și arhivarea registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive.
Articolul 9
Comisia națională de constituire a Registrului național al performanțelor sportive se numește prin decizie a conducătorului Federației Sportului Școlar și Universitar. Numărul membrilor acestei comisii este stabilit de către conducerea Federației Sportului Școlar și Universitar.
Comisia națională de constituire a Registrului național al performanțelor sportive are următoarele atribuții:
a) răspunde de constituirea Registrului național al performanțelor sportive;
b) răspunde de completarea, actualizarea, închiderea și arhivarea anuală a Registrului național al performanțelor sportive.
Capitolul III Structura registrului performanțelor sportive
Secțiunea 1 Registrul școlar al performanțelor sportive
Articolul 10
Comisia numită la nivelul unității de învățământ cu program sportiv integrat și/sau suplimentar va înregistra în registrul școlar al performanțelor sportive toți elevii-sportivi din grupele de performanță.
Completarea datelor în registrul școlar al performanțelor sportive se face în conformitate cu anexele nr. 1 și 1a.
Articolul 11
Completarea datelor în registrul școlar al performanțelor sportive se face pe baza documentelor oficiale eliberate de către organismele care au organizat competițiile sportive.
În registrul școlar al performanțelor sportive se înregistrează:
a) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile naționale oficiale organizate de federațiile sportive naționale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
b) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile internaționale oficiale.
Secțiunea 2 Registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive
Articolul 12
Comisia numită la nivelul inspectoratului școlar va înregistra în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive toți elevii-sportivi din grupele de performanță care aparțin unităților de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar din rețeaua școlară județeană/a municipiului București.
Completarea datelor în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive se face în conformitate cu anexele nr. 2 și 2a.
Articolul 13
Completarea datelor în registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive se face pe baza documentelor oficiale eliberate de către conducerile unităților de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar.
În registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive se înregistrează:
a) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile naționale oficiale organizate de federațiile sportive naționale și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
b) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile internaționale oficiale.
Registrul școlar al performanțelor sportive este parte integrantă a registrului județean/al municipiului București al performanțelor sportive.
Secțiunea 3 Registrul național al performanțelor sportive
Articolul 14
Comisia numită la nivelul Federației Sportului Școlar și Universitar va înregistra în Registrul național al performanțelor sportive toți elevii-sportivi de la grupele de performanță care aparțin unităților de învățământ cu program sportiv integrat/suplimentar.
Completarea datelor în Registrul național al performanțelor sportive se face în conformitate cu anexele nr. 3 și 3a.
Articolul 15
Completarea datelor în Registrul național al performanțelor sportive se face pe baza documentelor oficiale eliberate de către conducerile inspectoratelor școlare.
În Registrul național al performanțelor sportive se înregistrează:
a) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile naționale oficiale organizate de federațiile sportive naționale și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
b) rezultatele obținute de către elevul-sportiv în competițiile internaționale oficiale.
Registrul județean/al municipiului București este parte integrantă a Registrului național al performanțelor sportive.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 16
Comisia constituită la nivelul unității de învățământ centralizează toate datele și transmite registrul școlar al performanțelor sportive inspectoratelor școlare/al municipiului București, în format scris și electronic, în programul Microsoft Office Excel, la sfârșitul anului școlar, respectiv 31 august.
Articolul 17
Comisia constituită la nivelul inspectoratelor școlare/al municipiului București centralizează toate datele și transmite registrul județean/al municipiului București al performanțelor sportive către Federația Sportului Școlar și Universitar, în format scris și electronic, în programul Microsoft Office Excel, până la data de 10 octombrie a fiecărui an.
Articolul 18
Comisia constituită la nivelul Federației Sportului Școlar și Universitar finalizează Registrul național al performanțelor sportive până la sfârșitul fiecărui an calendaristic.
Articolul 19
Federația Sportului Școlar și Universitar analizează datele transmise de inspectoratele școlare, elaborează și transmite, după caz, Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și/sau inspectoratelor școlare propuneri de îmbunătățire a activității sportive ce se desfășoară în cadrul unităților de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar.
Articolul 20
Prezentul regulament intră în vigoare începând cu anul școlar 2011-2012.
Articolul 21
Anexele nr. 1, 1a, 2, 2a, 3 și 3a fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la regulament
Unitatea de învățământ (structura sportivă) ...................... Adresa: ........, localitatea .........., județul ................ Certificat de identitate sportivă (CIS): seria ...... nr. ........ Secții pe ramură de sport ........................................ REGISTRUL ȘCOLAR al performanțelor sportive Anul școlar .......... ┌─────────┐ I. Numar de secții pe ramură de sport: ├─────────┤ I. 1. Număr de grupe de performanță: └─────────┘ Total elevi-sportivi/grupe de performanță ┌────────┐ II. Disciplina sportivă/Ramura de sport: ┌────────────────────┐ └────────┘ └────────────────────┘ II. 1. Număr de grupe de performanță: ┌──────────┐ Total elevi-sportivi/grupe de performanță: ┌────────┐ └──────────┘ └────────┘ II. 2. Componența nominală a fiecărei grupe de performanță/ramură de sport: Nr. crt. Numele, inițiala tatălui și prenumele sportivului CNP Numărul carnetului de legitimare* Categoria de vârstă Categoria de clasificare sportivă Proba/ Probe sportivă/ sportive Component lot național/olimpic Transferat de la/la Profesor/ Antrenor lot perioada unitatea de învățământ data 1. 2. n Total elevi-sportivi/grupă de performanță: ------------- *) Carnetul de legitimare vizat de federațiile sportive naționale pe ramură de sport. NOTĂ: Se va trata distinct fiecare disciplină/ramură de sport/grupă de performanță. Directorul unității Responsabil Comisia școlară de învățământ, de constituire a registrului școlar ................ al performanțelor sportive, .........................
Anexa 1 a
la regulament Unitatea de învățământ (structura sportivă) .............. REGISTRUL ȘCOLAR al performanțelor sportive Anul școlar ............ Rezultate obținute Disciplina/Ramura de sport ................... A. COMPETIȚII SPORTIVE NAȚIONALE OFICIALE 1. Denumirea competiției, nivelul/categoria, perioada și locul de desfășurare: .............................................. 2. Număr de elevi-sportivi care au reprezentat structura sportivă în competiție: ┌────────────┐ └────────────┘ Nr. crt. Numele, inițiala tatălui și prenumele sportivului Proba Locurile I-III obținute Alte locuri obținute Profesor/ Antrenor I II III Total 1. 2. n Total general: B. COMPETIȚII SPORTIVE INTERNAȚIONALE OFICIALE 1. Denumirea competiției, nivelul/categoria, perioada și locul de desfășurare: .............................................. 2. Număr de elevi-sportivi care au reprezentat structura sportivă în competiție: ┌────────────┐ └────────────┘ Nr. crt. Numele, inițiala tatălui și prenumele sportivului Proba Locurile I-VI obținute Total Alte locuri obținute Profesor/ Antrenor I II III IV V VI I-III IV-VI 1. 2. n Total general: Directorul unității Responsabil Comisia școlară de învățământ, de constituire a registrului școlar ................ al performanțelor sportive, .........................
Anexa 2 la regulament
Inspectoratul Școlar ................
Adresa: .............................
REGISTRUL JUDEȚEAN/AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
al performanțelor sportive
Anul școlar ........
Unități de învățământ în care este organizat învățământ cu program sportiv integrat sau suplimentar
Nr.
crt.
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Certificat de identitate sportivă
Număr de secții pe ramură de sport
Disciplina sportivă/ Secția pe ramură de sport
Grupe performanță
Număr participanți
Nr. sportivi în loturi naționale/ olimpice
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Competiții
naționale
oficiale
Competiții
internaționale
oficiale
1.
Total unitate:
2.
Total unitate:
n
Total general:
Inspector școlar
Responsabil Comisia școlară
general,
de constituire a registrului școlar
...............
al performanțelor sportive,
.........................
Anexa 2 a
la regulament
Inspectoratul Școlar ....................
Adresa ..................................
REGISTRUL JUDEȚEAN/AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
al performanțelor sportive
Anul școlar .......
Rezultate obținute
Disciplina sportivă/Ramura de sport
A. COMPETIȚII SPORTIVE NAȚIONALE OFICIALE
Nr.
crt.
Disciplina sportivă/Ramura de sport
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Grupe de performanță
Competiția sportivă națională oficială
Total
general
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Denumirea/categoria de vârstă
Locuri obținute
I
II
III
1
Total unitate:
Total unitate:
Total general:
B. COMPETIȚII SPORTIVE INTERNAȚIONALE OFICIALE
Nr.
crt.
Disciplina sportivă/ Ramura de sport
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Grupe de performanță
Competiția sportivă internațională oficială
Total, din care
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Denumirea/ categoria de vârstă
Locuri obținute
Locurile
I-III
Locurile IV-VI
I
II
III
IV
V
VI
1
Total unitate:
Total unitate:
Total general:
NOTĂ:
Se va trata distinct fiecare disciplină sportivă/ramură de sport.
Inspector școlar
Responsabil Comisia școlară
general,
de constituire a registrului școlar
...............
al performanțelor sportive,
.........................
Anexa 3 la regulament
FEDERAȚIA SPORTULUI ȘCOLAR ȘI UNIVERSITAR
REGISTRUL NAȚIONAL
al performanțelor sportive
Anul școlar ............
Unități de învățământ în care este organizat învățământ cu program sportiv integrat sau suplimentar
Nr.
crt.
Județul
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Certificat de identitate sportivă
Număr de secții pe ramură de sport
Disciplina sportivă/ Secția pe ramură de sport
Grupe de performanță
Număr participanți
Nr. sportivi în loturi naționale/ olimpice
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Competiții
naționale
oficiale
Competiții
internaționale
oficiale
1.
Total unitate:
Total unitate:
Total județ:
Total general:
Conducătorul
Responsabil Comisia școlară
Federației Sportului
de constituire a registrului școlar
Școlar și Universitar,
al performanțelor sportive,
.....................
.........................
Anexa 3 a
la regulament
FEDERAȚIA SPORTULUI ȘCOLAR ȘI UNIVERSITAR
REGISTRUL NAȚIONAL
al performanțelor sportive
Anul școlar ............
Rezultate obținute
Disciplina sportivă/Ramura de sport
A. COMPETIȚII SPORTIVE NAȚIONALE OFICIALE
Nr.
crt.
Disciplina sportivă/ Ramura de sport
Județul
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Grupe de performanță
Competiția sportivă națională oficială
Total
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Denumirea/categoria de vârstă
Locuri obținute
I
II
III
1
Total unitate:
Total unitate:
Total general I:
Total general II:
B. COMPETIȚII SPORTIVE INTERNAȚIONALE OFICIALE
Nr. crt.
Disciplina sportivă/ Ramura de sport
Județul
Unitatea de învățământ (structura sportivă)
Grupe de performanță
Competiția sportivă națională oficială
Total, din care
Locurile I-III
Locurile IV-VI
Număr de grupe
Număr de elevi-sportivi
Denumirea/categoria de vârstă
Locuri obținute
I
II
III
IV
V
VI
1
Total unitate:
Total unitate:
Total general I:
Total general II:
Conducătorul
Responsabil Comisia școlară
Federației Sportului
de constituire a registrului școlar
Școlar și Universitar,
al performanțelor sportive,
.....................
.........................
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.