Decizia nr. 1341/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 935/33/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.092D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 4.201D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolai Rotaru în Dosarul nr. 977/39/2009 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 4.092D/2010 și nr. 4.201D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.201D/2010 la Dosarul nr. 4.092D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 935/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ioana Foia cu ocazia soluționării unei cauze penale în care competența de judecată în primă instanță, determinată de calitatea inculpatului, aparține curții de apel.

Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 977/39/2009, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Nicolai Rotaru cu ocazia soluționării unei cauze penale în care competența de judecată în primă instanță, determinată de calitatea inculpatului, aparține curții de apel.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiției și folosirea căilor de atac, întrucât creează o diferență de tratament juridic între inculpații acuzați de săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, prin privarea de o cale de atac, respectiv cea a apelului, fără nicio justificare rezonabilă și acceptabilă într-o societate democratică. Totodată, competența după calitatea persoanelor reprezintă o excepție care în cazul avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești nu se justifică, aceste profesii fiind discriminate și defavorizate în raport cu orice altă profesie liberală - arhitecți, medici - precum și în raport cu alte profesii juridice, respectiv consilier juridic.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepției.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 79/2007

pentru modificarea art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 2 aprilie 2007, având următorul cuprins:

"Curtea de Apel:

1. judecă în primă instanță: [...] b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executori judecătorești și de controlorii financiari ai Curții de Conturi;".

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 referitoare la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la convenția sus-menționată și ale art. 26 referitoare la interzicerea discriminării din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 566 din 3 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 28 iunie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând că stabilirea competențelor instanțelor judecătorești constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar acesta poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ținut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional.

Astfel, Curtea a constatat că o atare soluție legislativă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție câtă vreme accesul liber la justiție este asigurat prin posibilitatea părților de a se adresa instanței de judecată și de a declara recurs împotriva hotărârii instanței de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în mod constant în jurisprudența sa că accesul la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Faptul că nu se poate folosi în cauză calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispozițiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanța este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Totodată, Curtea a reținut că soluția legislativă criticată nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel. Totodată, este asigurat dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În sfârșit, Curtea a mai reținut că prevederile criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, iar situația juridică a anumitor categorii de persoane (în speță avocații) justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiției. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudența sa că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceleași motive, dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 129 din Constituție, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Foia în Dosarul nr. 935/33/2010 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și de Nicolai Rotaru în Dosarul nr. 977/39/2009 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2011.