Decizia nr. 1527/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 230/2007 6 iulie 2007 (prevederi anume) privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Adalbert Lakatos în Dosarul nr. 16.012/271/2009 al Tribunalului Bihor - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 907D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.042D/2011, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 , excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 20.248/245/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea dispune, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea Dosarului nr. 1.042D/2011 la Dosarul nr. 907D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 16.012/271/2009, Tribunalul Bihor - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Adalbert Lakatos într-un recurs formulat în cadrul unui litigiu civil având ca obiect pretenții.
Prin Decizia civilă nr. 2.343 din 12 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 20.248/245/2008, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Emil Balaure într-un recurs formulat în cadrul unui litigiu civil având ca obiect pretenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul Dosarului nr. 907D/2011, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece, în calitate de proprietar și de membru al asociației de proprietari din care face parte, este obligat la plata taxelor judiciare pentru acțiunile formulate împotriva proprietarilor care nu și-au achitat cheltuielile comune, pe când asociația de proprietari este scutită de plată acestora.
În Dosarul nr. 1.042D/2011, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin principului egalității în drepturi, deoarece asociațiile de proprietari sunt scutite de plată taxelor judiciare în cazul acțiunilor pe care le deschid "în mod total nefondat" împotriva proprietarilor, fără să se prevadă scutirea de la plata taxei de timbru și a proprietarilor, în cazul în care aceștia acționează în judecată asociația de proprietari pentru restituirea sumelor de bani încasate necuvenit.
Tribunalul Bihor - Secția civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, deoarece este atributul legiuitorului de a acorda scutiri de la plata taxei de timbru anumitor subiecți de drept.
Tribunalul Iași - Secția civilă arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că plata unor taxe și impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională, ceea ce impune un tratament juridic diferit pentru situații diferite având o justificare obiectivă și rațională, și anume necesitatea recuperării de către asociațiile de proprietari a cotelor de întreținere. Pe de altă parte, instanța observă că, în realitate, autorul excepției solicită modificarea și completarea prevederilor de lege criticate.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, având următoarea redactare:
"(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
(2) Acțiunea este scutită de taxă de timbru."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate aceste texte de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Este invocată și încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Prevederile
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007
au mai fost supuse controlului de constituționalitate pentru critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 727 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010, Curtea a statuat, în ceea ce privește critica autorului excepției, potrivit căreia este încălcat principiul egalității în drepturi pentru faptul că asociația de proprietari este scutită de taxa de timbru, în timp ce proprietarul nu beneficiază de această scutire, că aceasta este nefondată. Curtea a reținut că instituirea unor excepții de la regula generală a plății taxelor judiciare de timbru (scutiri de plată taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituțional. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite, având în vedere situații diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi. Plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională a cetățenilor, prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice". Curtea a statuat că o atare soluție legislativă impune un tratament juridic diferit pentru situații de fapt diferite, având o justificare obiectivă și rațională, și anume necesitatea recuperării de către asociațiile de proprietari a cotelor de întreținere, ținând cont de consecințele grave ale neachitării acestora asupra bunei funcționări a utilităților comune.
De asemenea, prin
Decizia nr. 1.647 din 16 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 24 martie 2011, Curtea, referindu-se la alin. (1) al art. 50, a reținut că acest text de lege, care prevede dreptul asociației de proprietari de a acționa în justiție pe orice proprietar ce se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației, nu încalcă sub nicio formă dreptul proprietarului la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Pe de altă parte, prin
Decizia nr. 196 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 20 martie 2009, Curtea a constatat că pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție prin textul
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007
este dedusă prin raportarea la o ipoteză greșită. Curtea a reținut că dreptul la acces liber la justiție al proprietarului unui apartament și/sau al spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din cadrul unei clădiri, nu poate fi îngrădit printr-un text ce privește scutirea de la plata taxei de timbru a asociațiilor de proprietari.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât considerentele, cât și soluția cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea observă că acest text constituțional nu are incidență în cauză din moment ce instanța de contencios constituțional nu a constatat nicio încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale invocate de autorul excepției
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Adalbert Lakatos în Dosarul nr. 16.012/271/2009 al Tribunalului Bihor - Secția civilă și de Emil Balaure în Dosarul nr. 20.248/245/2008 al Tribunalului Iași - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.