Decizia nr. 511/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 178 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României,

art. 40 din Legea contabilității nr. 82/1991

și art. 289 din Codul penal, excepție ridicată de Di Mercurio Antonio în Dosarul nr. 3.653/30/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-șef referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar o cerere, motivată medical, prin care solicită un nou termen de judecată.

Reprezentantului Ministerului Public se opune amânării judecării cauzei.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de autorul excepției.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.653/30/2006, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 178 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României,

art. 40 din Legea contabilității nr. 82/1991

și art. 289 din Codul penal, excepție ridicată de inculpatul Di Mercurio Antonio.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4). Astfel,

art. 178 din Legea nr. 141/1997

încalcă aceste norme constituționale, deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră decât cea stabilită de art. 291 din Codul penal pentru aceeași infracțiune, anume infracțiunea de uz de fals. Consideră că "puterea legiuitoare și-a depășit atribuțiile, întrucât aplicarea textelor legale, inclusiv a circumstanțelor agravante, este sarcina exclusivă a judecătorilor".

În continuare, autorul excepției consideră că

art. 40 din Legea nr. 82/1991

contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece "instituie o răspundere în condițiile art. 289 din Codul penal pentru fapte care, în mod obișnuit, atrag răspunderea în condițiile art. 290 din Codul penal, inegalitatea de tratament juridic fiind evidentă".

În fine, în ceea ce privește art. 289 din Codul penal, autorul excepției susține că și acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, "câtă vreme privește infracțiunea de fals intelectual ce se săvârșește asupra unui înscris oficial, ce nu poate emana sau aparține, așa cum prevede art. 150 alin. 2 din Codul penal, decât unei unități publice, în sensul art. 145 din Codul penal", or, societatea comercială în care este asociat autorul excepției "nu poate emite înscrisuri oficiale".

Instanța de judecată, exprimându-și opinia în Încheierea din 2 aprilie 2009, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate și motivele invocate nu au legătură cu fondul cauzei, în condițiile în care sunt simple apărări formulate de inculpat.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 178 din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, ale

art. 40 din Legea contabilității nr. 82/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 27 decembrie 1991, și ale art. 289 din Codul penal.

Anterior sesizării Curții,

Legea nr. 141/1997

a fost abrogată prin

art. 288 alin. (2) din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, soluția legislativă criticată fiind preluată însă în art. 273 din actul abrogator: "Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracțiunea de folosire de acte falsificate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi."

De asemenea,

art. 40 din Legea nr. 82/1991

a devenit

art. 43 în Legea contabilității nr. 82/1991 , după republicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu următorul cuprins: "Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știința a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii."

Dispozițiile art. 289 din Codul penal au următorul cuprins: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepsește."

Asupra acestor dispoziții de lege, raportate la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, Curtea urmează să se pronunțe.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin

Decizia nr. 236 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 23 iunie 2005, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității

art. 178 din Legea nr. 141/1997 , în raport cu aceleași prevederi constituționale și cu motivare identică. Astfel, Curtea a statuat că această reglementare reprezintă o opțiune de politică legislativă ce nu poate fi considerată neconstituțională, întrucât nu aduce atingere vreunui principiu sau vreunei prevederi din Constituție. Este de competența exclusivă a legiuitorului să aleagă soluția pe care o consideră corespunzătoare pentru combaterea criminalității la un moment dat.

De asemenea, Curtea a constatat că susținerile privind încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), prin aceea că, săvârșind o faptă similară, persoana care folosește documente vamale falsificate este pedepsită mult mai aspru decât inculpatul din dosarul unui uz de fals, nu pot fi primite, întrucât reglementările la care se face referire sunt diferite și privesc situații diferite. Astfel,

art. 178 din Legea nr. 141/1997

reglementează un domeniu special al relațiilor sociale, domeniul vamal, stabilind că folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală constituie infracțiune, iar art. 291 din Codul penal reglementează, cu caracter de normă generală, infracțiunea de uz de fals. Or, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție nu pretinde uniformitate, deci ca toate situațiile să fie tratate în același fel, ci unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar la situații diferite poate exista un tratament diferit. Situațiile diferite în care se găsesc persoanele care au săvârșit infracțiunile prevăzute de textele de lege menționate justifică și soluțiile diferite adoptate de legiuitor, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalității.

Pe de altă parte, Curtea nu a putut reține nici critica prin care se susținea că

art. 178 din Legea nr. 141/1997

este neconstituțional deoarece prevede o pedeapsă mult mai aspră decât art. 291 din Codul penal, deoarece, în sensul

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în exercitarea controlului de constituționalitate aceasta examinează conformitatea dispozițiilor de lege cu normele și principiile Constituției, iar nu conformitatea dintre diferite dispoziții legale.

În fine, Curtea nu a putut reține nici susținerea potrivit căreia reglementarea cuprinsă în

art. 178 din Legea nr. 141/1997

constituie o imixtiune a legislativului în puterea judecătorească, constând în aceea că legislativul și-a depășit atribuțiile, dispunând circumstanțe agravante pentru folosirea actelor vamale false, deși aplicarea textelor legale este sarcina exclusivă a judecătorilor. Așa fiind, și invocarea încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, privind organizarea statului potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, a fost respinsă ca neîntemeiată.

2. Dispozițiile

art. 43 din Legea nr. 82/1991

stabilesc că anumite încălcări ale legii, pe care le menționează, "constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii", adică potrivit art. 289 din Codul penal, la care se face trimitere și care reglementează infracțiunea de fals intelectual, iar nu potrivit art. 290 din același cod, care reglementează falsul în înscrisuri sub semnătură privată. Infracțiunea de fals intelectual era și este deci reglementată, într-o formulare cu conținut general, în Codul penal, care include și elementele cu caracter tehnic, specific, conținute în textul art. 43 (fost art. 40) din Legea contabilității. Dispozițiile de lege criticate nu cuprind norme noi, derogatorii, cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu, raportat la activitatea specifică de conducere a contabilității operatorilor economici, elementul material al infracțiunii de fals intelectual.

De asemenea, se reține că reglementarea legală criticată se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor cetățenilor aflați în situația respectivă. Astfel, nu există o diferențiere de tratament juridic între anumite categorii de cetățeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod nediferențiat și fără excepții, cu respectarea art. 16 alin. (1) din Constituție. Cu privire la acest aspect, Curtea, prin

Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit că "subiect al infracțiunii, în înțelesul

art. 40 din Legea nr. 82/1991

(devenit art. 43, după a doua republicare a legii), poate fi orice persoană, fără să se prevadă o calitate anume, care efectuează operațiuni contabile și operează cu știință, în această calitate, înregistrări inexacte sau omite cu știință înregistrări, cu consecințele stabilite de această lege. [... ] Întrucât nici legea în întregul său și nici dispozițiile art. 40 din lege (devenit art. 43) nu introduc privilegii sau discriminări și nu fac distincție între contabilii angajați la agenți cu capital de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează să fie respinsă."

3. În sfârșit, cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 289 din Codul penal referitoare la încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită câtă vreme acest text de lege nu instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabil în mod egal oricărei persoane care are calitatea de funcționar public sau funcționar.

Totodată, pe de-o parte, Curtea reține că stabilirea unor infracțiuni, precum și a calității subiectului activ al acestora intră în competența exclusivă a legiuitorului, iar pe de altă parte, Curtea observă că autorul excepției critică, în realitate, soluția instanței de fond care a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de textele de lege criticate, ceea ce excedează controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 273 din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României,

art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991

și art. 289 din Codul penal, excepție ridicată de Di Mercurio Antonio în Dosarul nr. 3.653/30/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2010.