Decizia nr. 585/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 3, art. 30 alin. 1, art. 31 alin. 1, art. 34 și art. 156 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 1.594/1.371/2007 al Tribunalului Comercial Mureș - Falimente.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 24 martie 2009 și 8 mai 2009, pronunțate în Dosarul nr. 1.594/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureș - Falimente a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 3, art. 30 alin. 1, art. 31 alin. 1, art. 34 și art. 156 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Kocsis Sandor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că dispozițiile legale criticate, chiar dacă nu vizează fondul cauzei, contravin prevederilor art. 21 din Constituție, în măsura în care judecarea cererii de recuzare nu se realizează în condiții de contradictorialitate. Or, respectarea principiului contradictorialității în cazul cererilor de recuzare este o necesitate, întrucât judecarea recuzării are rol de a stabili o condiție extrem de importantă a actului de justiție, și anume crearea premiselor unei judecăți independente și imparțiale, expresie a principiilor fundamentale ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale Constituției României.

Tribunalul Comercial Mureș - Falimente consideră neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. 3, art. 30 alin. 1, art. 31 alin. 1, art. 34 și art. 156 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 29 alin. 3: "Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abține.";

- Art. 30 alin. 1: "Recuzarea judecătorului se hotărăște de instanța respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să între cel recuzat.";

- Art. 31 alin. 1: "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat.";

- Art. 34: "Încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.

Când instanța superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță.";

- Art. 156: "Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) din Constituție, precum și în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instanța constituțională s-a pronunțat în numeroase cauze asupra constituționalității textelor de lege criticate, acesta fiind raportat la aceleași prevederi din Constituție ca și cele invocate în cauza de față. Astfel, prin

Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, și

Decizia nr. 936 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 10 decembrie 2007. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanța superioară de fond urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea art. 24 privind dreptul la apărare din Constituție.

În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, în practica sa jurisdicțională, s-a mai pronunțat prin numeroase decizii asupra constituționalității acestor prevederi de lege. Astfel, prin

Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, a statuat că dispozițiile art. 156 din Codul de procedură civilă nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.

De asemenea, facultatea instituită pentru judecător de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea, la cererea părții, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție, iar pentru eventualele abuzuri sau greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 3, art. 30 alin. 1, art. 31 alin. 1, art. 34 și art. 156 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 1.594/1.371/2007 al Tribunalului Comercial Mureș Falimente.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2010.