Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1128/2010

privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor în domeniul public al orașului Ștei și în administrarea Consiliului Local al Orașului Ștei, județul Bihor

prezumat în vigoare

Data actului
10 noiembrie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 782 din 23 noiembrie 2010
Citează
3 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 5.306 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 1705/2006 29 noiembrie 2006 (prevederi anume) pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Are ca temei 2

  • Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
  • HG nr. 1705/2006 29 noiembrie 2006 (prevederi anume) pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1), al art. 12 alin. (1) și (2) și al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Pentru imobilul aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, înregistrat la poziția cu nr. MFP 111.902, valoarea de inventar se modifică astfel: "254.559,68 lei"

Articolul 2

Se aprobă transmiterea unui imobil, situat în orașul Ștei, județul Bihor, având datele de identificare cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, în domeniul public al orașului Ștei și în administrarea Consiliului Local al Orașului Ștei, județul Bihor, în vederea realizării unor obiective de interes local

Articolul 3

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri

Articolul 4

Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 10 noiembrie 2010. Nr. 1.128

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor în domeniul public al orașului Ștei și în administrarea Consiliului Local al Orașului Ștei, județul Bihor *Font 8* Locul unde este

situat imobilul

Persoana

juridică de la

care se

transmite

imobilul

Caracteristicile tehnice ale

imobilului

Persoana juridică la

care se transferă

imobilul

Numărul

de

identi-

ficare

atri-

buit de

către

MFP

Orașul Ștei, Str.

Independenței

nr. 19,

județul Bihor

Ministerul

Administrației

și Internelor -

Inspectoratul

de Poliție al

Județului Bihor

C1 - sediu Poliție,

suprafața construită - 306 mý,

valoarea de inventar - 107.125,00 lei

C 2 - construcție administrativă și

anexe, suprafața construită - 49 mý,

valoarea de inventar - 95.959,68 lei

Suprafața terenului - 725 mý

Valoarea de inventar - 51.475,00 lei

Valoarea imobilului - 254.559,68 lei

C.F. Ștei - nr. 3.363

Nr. top. 275/25

Domeniul public al

orașului Ștei și în

administrarea

Consiliului Local al

Orașului Ștei, județul

Bihor

111.902

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.