Programul din 5 ianuarie 2011
de marketing și promovare turistică
prezumat în vigoare
Articolul 1
Programul anual de marketing și promovare turistică urmărește:
a) promovarea celor mai importante destinații și forme de turism din România pe piața internă și pe principalele piețe turistice din străinătate;
b) definirea și promovarea brandului turistic național, în scopul creării unei imagini pozitive a României ca destinație turistică pe plan național și internațional.
Articolul 2
Programul anual de marketing și promovare turistică vizează realizarea următoarelor activități:
a) efectuarea de studii de marketing;
b) marketing prin internet, rețele de socializare și alte mijloace electronice, incluzând și realizarea și administrarea unui portal de informații de turism, pe baze concurențiale, cu suportarea integrală a cheltuielilor, inclusiv a celor de administrare, din fonduri bugetare, precum și alte activități de marketing și promovare prin internet și alte mijloace electronice;
c) organizarea de manifestări expoziționale internaționale de turism la București, precum și participarea la manifestări expoziționale de turism în țară și în străinătate;
d) organizarea de vizite educaționale și de informare în țară pentru reprezentanți ai mass-mediei, turoperatori, reprezentanți ai societăților comerciale cu activități în turism din țară și străinătate, reprezentanți ai asociațiilor sau organizațiilor neguvernamentale cu activitate în turism, ai administrației publice centrale și locale, alți lideri de opinie, specialiști în turism din țară și din străinătate și alții asemenea;
e) organizarea de evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică, în țară și în străinătate, precum și participarea în calitate de coorganizator împreună cu asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale și alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului;
f) promovare și publicitate prin intermediul companiilor aeriene care operează zboruri către destinații din România și prin intermediul principalelor aeroporturi din România și din străinătate pe care operează curse internaționale către România, constând în inserții publicitare în materialele de promovare ale companiilor aeriene și ale aeroporturilor, difuzare de clipuri TV promoționale și filme publicitare de turism în aeroporturi și în aeronave, precum și alte tipuri de activități de promovare și publicitate în colaborare cu companiile aeriene sau cu aeroporturile;
g) promovare prin intermediul inserțiilor publicitare în cataloagele turistice realizate de către turoperatori, societăți comerciale cu activitate de turism, asociații profesionale, patronale și organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autorități ale administrației publice locale și centrale și alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului, care promovează pe piețele-țintă de interes destinația turistică România, produse turistice și pachete de servicii turistice cu locul de desfășurare în România;
h) achiziționarea de materiale de promovare de tipul: ghiduri despre România, hărți, albume, cataloage, fotoreportaje, fotografii, cărți cu specific de turism și altele asemenea;
i) realizarea de materiale de promovare de tipul: cataloage, broșuri, pliante, postere și foi volante, diverse tipărituri, ghiduri și hărți turistice, panouri, fotografii, albume, fotoreportaje, filme de animație și documentare de turism, materiale audio-video, casete, filme cu specific de turism, CD-uri și DVD-uri turistice, obiecte de protocol, expedierea materialelor promoționale și de protocol în țară și în străinătate și altele asemenea;
j) promovare prin intermediul posturilor de televiziune și radio și on-line care realizează emisiuni de turism sau alte emisiuni cu impact în creșterea circulației turistice în România, creșterea notorietății destinațiilor turistice românești sau în conștientizarea importanței turismului românesc;
k) realizarea de acțiuni de promovare și publicitate cu rol în creșterea notorietății destinațiilor și produselor turistice românești prin intermediul unor personalități cu recunoaștere națională și internațională din diferite domenii de activitate, cum ar fi: artistice, culturale, sportive, științifice și altele asemenea, ca vectori de promovare a brandului turistic al României;
l) organizarea în România a Congresului Mondial FIJET, ediția 53, în parteneriat cu Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor din Turism;
m) organizarea în România a Congresului Internațional de Turism Rural, în parteneriat cu EUROGITES ANTREC România, sub patronajul Organizației Mondiale a Turismului;
n) activități de promovare a României ca destinație turistică și a brandului turistic național, pe plan național și internațional, în cadrul Galei Internaționale de Box Profesionist organizate de Federația Română de Box;
o) acțiuni generale de publicitate și reclamă a destinațiilor și a produselor turistice românești.
Articolul 3
Participarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului la manifestările expoziționale se realizează pe piețe de interes, prin organizarea de pavilioane naționale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziții, pe bază de listă aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului.
Societățile comerciale cu activitate de turism, asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale și alte entități cu activitate cu impact în domeniul turismului pot participa gratuit sau în urma achitării unei taxe la manifestările expoziționale, în pavilioanele naționale, standurile specializate ori miniexpozițiile la care participă în țară și în străinătate Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Cuantumul taxei de participare se va stabili prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului, în funcție de fiecare manifestare expozițională, iar valoarea însumată colectată de la toți participanții nu va putea depăși 10% din totalul devizului general al acțiunii.
Pentru participarea la manifestările expoziționale se finanțează integral următoarele categorii de cheltuieli, cu respectarea încadrării în fondurile bugetare alocate cu această destinație:
a) cheltuieli cu elaborarea proiectului de execuție a standului, închirierea, construirea, amenajarea și decorarea spațiului expozițional, precum și cu asigurarea acestuia;
b) cheltuieli ocazionate de activități de marketing specifice participării la manifestarea expozițională respectivă;
c) cheltuieli cu publicitatea în perioada premergătoare manifestărilor expoziționale, precum și în perioada de desfășurare a acestora;
d) cheltuieli cu transportul, cazarea și diurna pentru reprezentanții mass-mediei;
e) cheltuieli cu transportul, cazarea și diurna sau onorariile pentru formații artistice, meșteri populari, personal hostess, membri ai colectivelor artistice, sportive, științifice și altele asemenea, lideri sau creatori de opinie cu rol în desfășurarea manifestării expoziționale respective;
f) cheltuieli de administrare și întreținere pentru utilități, consumabile și altele asemenea;
g) cheltuieli generale pe perioada de desfășurare a acțiunilor promoționale;
h) cheltuielile de reprezentare și de protocol;
i) cheltuieli pentru realizarea materialelor publicitare, de prezentare și promovare cu caracter general și pentru mediatizarea prezenței românești la acțiunile respective;
j) cheltuieli cu organizarea de evenimente de tipul: seară românească, recepție, conferință de presă și altele similare, cu rol în sporirea atractivității standului;
k) cheltuieli pentru închirierea aparaturii specifice, necesară derulării programelor artistice sau altor activități organizate cu ocazia manifestării expoziționale;
l) cheltuieli cu taxele de participare, de înscriere sau orice alte taxe necesare participării, plătibile către organizatori sau terți;
m) alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a manifestării expoziționale, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului poate efectua atât majorări sau diminuări ale sumelor estimate a fi cheltuite pentru fiecare manifestare expozițională, cât și modificarea sau completarea listei cu alte manifestări de interes pentru promovarea turismului românesc, în limita plafonului maxim de cheltuieli alocat cu această destinație.
Articolul 4
Pentru vizitele educaționale și de informare se finanțează integral următoarele categorii de cheltuieli, cu respectarea încadrării în fondurile bugetare alocate cu această destinație: cazare, masă și transport pentru invitați și pentru ghid sau pentru însoțitorul de grup, ghid ori însoțitorul de grup pe teritoriul României, bilete de intrare la obiectivele turistice, taxe de fotografiere și de filmare, precum și alte cheltuieli necesare desfășurării în condiții optime a vizitelor.
Articolul 5
Fondurile bugetare repartizate anual pentru realizarea de evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică, în țară și în străinătate, pentru participarea în calitate de coorganizator sau pentru participarea în baza unei taxe, cum ar fi: taxă de participare, taxă de înscriere sau orice altă taxă similară, se pot utiliza pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cazarea, masa și transportul participanților;
b) închirierea sălilor și aparatura specifică;
c) onorariul personalului hostess;
d) onorariul formațiilor artistice prezente în cadrul evenimentului, precum și închirierea aparaturii specifice;
e) servicii de închiriere de automobile pentru participanți, tipărire și transmitere de invitații, realizare de diplome și trofee, protocol;
f) producția de materiale publicitare specifice, publicitate înainte și în perioada evenimentului, de tipul: producție și difuzare de clipuri TV și spoturi audio, publicitate prin mijloace electronice, realizare de CD-uri/DVD-uri cu participanții și principalele produse turistice prezentate, taxe de participare, de înscriere sau orice alte taxe similare și altele asemenea.
Pentru evenimentele la care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului participă în calitate de organizator sau coorganizator, cheltuielile de reprezentare și protocol se realizează pentru oferirea unor tratații în limita stabilită de către ordonatorul de credite pentru fiecare acțiune. Cheltuielile se referă la achiziționarea de produse alimentare pentru tratații curente și pentru cocktailuri, apă, băuturi răcoritoare și slab alcoolizate, produse de patiserie și cofetărie și altele asemenea. Băuturile alcoolice se achiziționează numai în cazul organizării de cocktailuri.
Articolul 6
Fondurile bugetare repartizate anual activităților prevăzute la art. 2 lit. j) se pot utiliza pentru următoarele categorii de cheltuieli: costuri de coproducție a emisiunilor TV și radio, costuri de realizare a emisiunilor TV și radio, costuri de difuzare a clipurilor TV, precum și costuri de difuzare a spoturilor audio în cadrul emisiunii și altele asemenea.
Articolul 7
Fondurile bugetare repartizate anual activităților prevăzute la art. 2 lit. o) se pot utiliza pentru următoarele categorii de cheltuieli: inserții publicitare în presă, în pagini web, prin intermediul principalelor motoare de căutare pe internet, ghiduri turistice, cataloage, albume, cărți cu specific de turism, publicații de specialitate, publicitate outdoor în țară și în străinătate, publicitatea destinațiilor și a produselor turistice românești în mass-media internă și internațională, pe piețele-țintă, activități de marketing direct și altele asemenea.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.