Decizia nr. 444/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) și (10), art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspund Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, prin consilieri juridici, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați solicită respingerea excepției. Se arată că autorul excepției a interpretat eronat hotărârea contestată. În ceea ce privește dispozițiile legale criticate, acestea sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate în susținerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, fiind invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.248/2/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) și (10), art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , excepție ridicată de Gabriel Armand Bobocea în cauza ce are ca obiect judecarea acțiunii în contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 2, 16, art. 20 alin. (8), (9) și (10), art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2), art. 75 alin. (1), (4) și (5), art. 117 alin. (3), art. 140 alin. (1), precum și cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constituție.

Se arată că art. 2 din aceeași ordonanță nu face distincție clară între dreptul la muncă și dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale. Totodată, se apreciază că sunt încălcate, prin art. 16 din ordonanță, dispozițiile constituționale ale art. 75 alin. (1), (2) și (3) și art. 117 alin. (3), deoarece autoritatea publică Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost înființată prin ordonanță, și nu prin lege organică.

În ceea ce privește critica prevederilor art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale art. 30 din aceeași ordonanță prin raportare la art. 117 alin. (3) și art. 140 alin. (1) din Constituție, se susține că înființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a făcut fără avizul Curții de Conturi, iar avizul Ministerului Economiei și Finanțelor, necesar bugetului acestei autorități publice, indică o subordonare în raport cu Ministerul Economiei și Finanțelor.

Referitor la art. 20 alin. (8), (9) și (10) din ordonanță, se arată că prevederile legale încalcă dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, întrucât Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării are caracter de instanță extraordinară.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) și (10), art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007. Aceste prevederi legale au următorul cuprins:

- Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

(6) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii penale.

(7) Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

(8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.

(9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.

(10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:

a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor;

b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare;

c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. (1)-(7).

(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.";

- Art. 16: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.";

- Art. 20: "(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.";

- Art. 23: "(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ și decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.

(2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului.";

- Art. 30: "(1) Bugetul Consiliului face parte integrantă din bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmește de Consiliu, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

(2) Salarizarea funcționarilor publici și a personalului încadrat cu contract individual de muncă din cadrul Consiliului se face la nivelul corespunzător celorlalte autorități publice autonome aflate sub controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la

Ordonanța Guvernului nr. 2/2006

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, respectiv anexei nr. I la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.

Se susține că au fost încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 20 alin. (1) și (2), art. 75 alin. (1), (4) și (5) privind sesizarea Camerelor, art. 117 alin. (3) privind înființarea autorităților administrative autonome, art. 140 alin. (1) referitoare la atribuțiile Curții de Conturi, precum și art. 126 alin. (5) referitor la interzicerea înființării instanțelor extraordinare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Asupra excepției de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, însă din perspectiva altor critici de neconstituționalitate decât cele existente în cauza de față, prin

Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, referitoare la inadmisibilitatea excepției în cazul în care prevederile supuse controlului de constituționalitate au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară, deoarece criticile autorului excepției au la bază rațiuni diferite față de cele avute în vedere în

Decizia nr. 1.325/2008 .

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate în cauză, Curtea reține următoarele:

Susținerea autorului excepției că

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

nu face distincție clară între dreptul la muncă și dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale nu este o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare a legii de către instanța de judecată.

Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 16 din ordonanță, prin invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 75 alin. (1), (2) și (3) și art. 117 alin. (3), Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Prin reglementarea inițială a

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost conceput ca un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului. Însă această reglementare a ridicat problema existenței unor eventuale presiuni politice asupra Consiliului de natură a afecta neutralitatea și autonomia sa în raporturile cu Guvernul și cu administrația de stat subordonată acestuia, cu prilejul activității de combatere a discriminării. Pentru aceste motive, prin

Ordonanța Guvernului nr. 77/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003,

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

a fost completată, prevăzându-se că, "în exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice". Ulterior, în vederea asigurării unei autonomii reale a Consiliului, prin modificările aduse

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

prin

Legea nr. 324/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, lege adoptată cu respectarea art. 75 și art. 76 alin. (1) din Constituție, acest organ a fost plasat sub controlul Parlamentului. În consecință, sunt constituționale dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2), precum și

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fiind o autoritate publică autonomă, aflată sub controlul Parlamentului, și nu în subordinea Guvernului. În acest sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 1.096/2008.

Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 20 alin. (8), (9) și (10) din lege față de art. 126 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că este neîntemeiată. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional. Cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la

art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , fiind astfel respectate prevederile constituționale cuprinse în art. 126 alin. (5), care interzice înființarea de instanțe extraordinare. În acest sens, menționăm

Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) și (10), art. 23 alin. (1) și (2), precum și ale

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2009.