Convenție · Consiliul Europei

Convenția din 19 decembrie 1954

privind patrimoniul cultural comun al Europei

prezumat în vigoare

Data actului
19 decembrie 1954
Emitent
Consiliul Europei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 258 din 20 decembrie 1991
Structură
11 articole · 7.396 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernele semnatare ale prezentei convenții, membre ale Consiliului Europei,

considerind ca scopul Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strinse între membrii săi, și anume, pentru apărarea și promovarea idealurilor și principiilor care constituie patrimoniul lor comun,

considerind ca dezvoltarea înțelegerii reciproce între popoarele Europei ar permite înaintarea spre acest obiectiv,

considerind ca în acest scop este de dorit atît încheierea unor convenții culturale bilaterale între membrii consiliului, cît și adoptarea unei politici de acțiune comuna pentru apărarea culturii europene și încurajarea dezvoltării ei,

hotarind încheierea unei convenții culturale europene generale în vederea inlesnirii studierii limbilor, istoriei și civilizatiei celorlalte părți contractante, precum și studierii civilizatiei lor comune, în rindul cetățenilor tuturor țărilor reprezentate de membrii consiliului, ca și în rindul cetățenilor altor state europene care ar adera la aceasta convenție,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Fiecare parte contractantă va lua măsurile necesare în vederea apărării contribuției sale la patrimoniul cultural comun al Europei și încurajarea sporirii acestei contribuții.

Articolul 2

Fiecare parte contractantă, pe cît posibil:

a) va incuraja în rindul cetățenilor săi studierea limbilor, a istoriei și a civilizatiei celorlalte părți contractante și va oferi acestora unele înlesniri în vederea realizării unor studii asemănătoare, și

b) se va strădui sa dezvolte studierea limbii sau limbilor sale, a istoriei și a civilizatiei pe teritoriul celorlalte părți contractante și să ofere conationalilor acestora din urma posibilitatea continuării unor studii asemănătoare pe teritoriul sau.

Articolul 3

Părțile contractante se vor consulta în cadrul Consiliului Europei în scopul pregătirii acțiunii lor comune în vederea dezvoltării activităților culturale de interes european.

Articolul 4

Fiecare parte contractantă va trebui, în măsura posibilului, sa faciliteze circulația și schimbul de persoane, ca și de obiecte de valoare culturală, în scopul aplicării art. 2 și 3.

Articolul 5

Fiecare parte contractantă va considera obiectele care au o valoare culturală europeană și care sînt sub controlul sau ca făcînd parte integrantă din patrimoniul cultural comun al Europei și va lua măsurile necesare pentru salvarea lor și pentru a facilita accesul la ele.

Articolul 6

1. Propunerile cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentei convenții și întrebările cu privire la interpretarea ei vor fi examinate cu ocazia întrunirilor Comitetului de experți culturali ai Consiliului Europei.

2. Orice stat care nu este membru al Consiliului Europei și care a aderat la prezenta convenție conform dispozițiilor din paragraful 4 al art. 9 va putea sa delege unu sau mai mulți reprezentanți la reuniunile prevăzute în paragraful precedent.

3. Concluziile adoptate în cursul reuniunilor prevăzute în primul paragraf al prezentului articol vor fi supuse sub forma de recomandări Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei, cu condiția sa nu fie vorba de hotărîri care sînt de competența Comitetului de experți culturali referitoare la domenii cu caracter administrativ, care presupun cheltuieli suplimentare.

4. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică membrilor consiliului, ca și Guvernului oricărui stat care a aderat la prezenta convenție, orice hotărîre cu privire la aceasta ce ar putea fi luată de către Comitetul de Miniștri sau de Comitetul de experți culturali.

5. Fiecare parte contractantă va notifica, în timp util, secretarului general al Consiliului Europei orice măsură pe care ar putea sa o ia cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, ca urmare a hotărîrilor Comitetului de Miniștri sau ale Comitetului de experți culturali.

6. În cazul în care propunerile cu privire la aplicarea prezentei convenții ar interesa doar un număr limitat din părțile contractante, examinarea acestor propuneri ar putea fi continuată conform dispozițiilor art. 7, cu condiția ca realizarea lor sa nu implice cheltuieli din partea Consiliului Europei.

Articolul 7

Dacă, în vederea atingerii scopurilor prezentei convenții, doua sau mai multe părți contractante doresc sa organizeze în sediul Consiliului Europei alte intilniri față de cele prevăzute la primul paragraf al art. 6, secretarul general al consiliului le va acorda tot sprijinul administrativ necesar.

Articolul 8

Nici o dispoziție a prezentei convenții nu va trebui considerată ca susceptibilă sa afecteze:

a) dispozițiile oricărei convenții culturale bilaterale la care una din părțile contractante ar fi deja semnatara sau sa împiedice încheierea ulterioară a unei asemenea convenții de către una dintre părțile contractante,

sau

b) îndatorirea fiecărei persoane de a se supune legilor și reglementărilor în vigoare pe teritoriul uneia dintre părțile contractante în ceea ce privește intrarea, șederea și plecarea străinilor.

Articolul 9

1. Prezenta convenție este deschisă semnării membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

2. Din momentul în care trei guverne semnatare își vor fi depus instrumentul de ratificare, pentru aceste guverne, prezenta convenție va intra în vigoare.

3. Pentru orice guvern semnatar care o va ratifica ulterior, prezenta convenție va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.

4. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va putea decide în unanimitate, conform modalităților pe care le va considera oportune, sa invite sa adere la prezenta convenție orice stat european care nu este membru al consiliului. Orice stat care a primit aceasta invitație va putea adera, depunîndu-și instrumentul sau de aderare la secretarul general al Consiliului Europei; aderarea va fi valabilă din momentul primirii numitului instrument.

5. Secretariatul General al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor consiliului, ca și statelor aderente, depunerea tuturor instrumentelor de ratificare sau de aderare.

Articolul 10

Fiecare parte contractantă va putea specifică teritoriile asupra cărora se vor aplica dispozițiile prezentei convenții, adresind secretarului general al Consiliului Europei o declarație care va fi comunicată de către consiliu tuturor celorlalte părți contractante.

Articolul 11

1. După 5 ani de la data intrării în vigoare, prezenta convenție va putea fi denunțată, în orice moment, de oricare parte contractantă. Denunțarea se va face prin notificare scrisă adresată secretarului general al Consiliului Europei, care va anunta celelalte părți contractante.

2. Pentru partea contractantă interesată, aceasta denunțare va intra în vigoare după 6 luni de la data primirii sale de către secretarul general al Consiliului Europei.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.