Decizia nr. 1316/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mymy Impex" - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 1.634/40/2009 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 16 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.634/40/2009, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mymy Impex" - S.R.L. din Botoșani.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele legale criticate încalcă în mod flagrant dreptul la apărare, întrucât introduc o procedură urgentă de judecată a cererii de sechestru judiciar, care derogă de la principiile dreptului comun în ceea ce privește termenele de judecată, menținând caracterul executoriu al încheierii. Astfel, judecarea în regim de urgență a cererii formulate în această materie face imposibilă construirea unei apărări eficiente, ceea ce contravine dispozițiilor art. 24 din Constituție. Mai mult, textele legale criticate încalcă și prevederile constituționale privind libertatea economică, întrucât pun la dispoziția celor care intenționează să destabilizeze o întreprindere privată un instrument în afara legii.
Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției, arătând că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o marjă de apreciere privind modalitățile de reglementare a accesului la justiție, cu condiția ca măsurile adoptate să nu aducă atingere substanței dreptului.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, pe care instanța de judecată o poate admite în ipoteza în care există o serie de împrejurări de natură să pună în pericol existența bunului și care justifică luarea acestei măsuri energice.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, referitoare la sechestrul judiciar:
- Art. 598: "Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.";
- Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgență, cu citarea părților. În caz de admitere, instanța va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dispozițiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura.
Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit.
Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deținătorul, instanța va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remunerație, stabilind totodată și modalitățile de plată."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20, art. 24 și art. 45, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra criticii având un atare obiect s-a pronunțat în mai multe rânduri, de exemplu prin
Decizia nr. 59/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, sau prin
Decizia nr. 621/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005, respingând excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că "înființarea unui atare sechestru nu poate fi condiționată de dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, ipoteză în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluă, de vreme ce creditorul are posibilitatea să procedeze la valorificarea silită a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existența unei creanțe neajunse la scadență sau litigioase și a unei stări de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce privește posibilitatea valorificării ulterioare a respectivei creanțe. De asemenea, în condițiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are caracter provizoriu, fiind impusă și justificată prin finalitatea înfățișată, nu se poate susține că, prin intermediul ei, s-ar institui o prezumție de culpă în sarcina debitorului."
Mai mult, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părților, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej, părțile pot învedera instanței împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 și 600 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mymy Impex" - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 1.634/40/2009 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.