Decizia nr. 78/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007al Tribunalului Caraș-Severin - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.297/3/2007, Tribunalul Caraș-Severin - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucian Pavel Măgărin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat limitează în mod nejustificat dreptul la repararea prejudiciului cauzat în situația privării de libertate în mod nelegal, prin impunerea existenței unor condiții preliminare declanșării acțiunii, respectiv stabilirea unei stări de fapt prin intermediul unei ordonanțe a procurorului de revocare a măsurii privative, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, înlăturând astfel posibilitatea obținerii de despăgubiri pentru alte situații de privare a libertății în mod nelegal.

Tribunalul Caraș-Severin - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul,invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și ale

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".

Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului excepției, dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi" și ale art. 21 privind "Accesul liber la justiție".

Examinând excepția, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport de normele constituționale care consacră accesul liber la justiție, s-a mai pronunțat în jurisprudența sa. Astfel, în

Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând că textul de lege criticat este "o concretizare a principiului constituțional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituție, conform căruia «Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii [...]» și, pe cale de consecință, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condițiile legii", a reținut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală "nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege".

De asemenea, Curtea a statuat în aceeași decizie că "reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertății individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiție al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-și valorifica dreptul în justiție pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiției, dar în condițiile legii și urmând procedura prevăzută de lege".

S-a mai arătat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiționări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

Aceste argumente, care au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 din Legea fundamentală, deoarece stabilirea actelor de procedură prin care pot fi dovedite cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în situația condamnărilor pe nedrept sau a privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, nu este de natură să încalce principiul egalității cetățenilor în fața legii, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice.

De altfel, autorul excepției nu critică textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conține, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conținutul alineatului arătat și a altor situații în care să existe posibilitatea obținerii de despăgubiri. Această critică excedează competenței Curții, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" și, prin urmare, nu are competența de a completa prevederea legală supusă controlului și nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2008.