Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 294/2008

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 439/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a ascensoarelor

prezumat în vigoare

Data actului
12 martie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 217 din 21 martie 2008
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 4.149 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 439/2003 10 aprilie 2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piața a ascensoarelor

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 439/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a ascensoarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 13 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) Prevederile prezentei hotărâri se aplică și instalațiilor de ridicat care se deplasează de-a lungul unei curse determinate, chiar dacă nu se deplasează de-a lungul unor ghidaje rigide. Cabina reprezintă o parte a ascensorului cu ajutorul căreia persoanele și/sau mărfurile sunt susținute cu scopul de a fi ridicate sau coborâte.

(4) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:

a) instalațiilor de ridicat a căror viteză nu depășește 0,15 m/s;

b) ascensoarelor din cadrul șantierelor de construcții;

c) instalațiilor de transport pe cablu, inclusiv instalațiilor de transport pe plan înclinat care se deplasează pe șine;

d) ascensoarelor special proiectate și construite, cu destinație militară sau pentru poliție;

e) instalațiilor de ridicat de pe care se pot desfășura activități lucrative;

f) ascensoarelor care echipează puțurile de mină;

g) instalațiilor de ridicat destinate ridicării interpreților în cadrul spectacolelor artistice;

h) instalațiilor de ridicat montate în mijloace de transport;

i) instalațiilor de ridicat instalate pe mașini industriale, destinate exclusiv pentru accesul la cabina de comandă, inclusiv la punctele de întreținere și de inspecție ale mașinii;

j) trenurilor cu cremalieră;

k) scărilor și trotuarelor rulante."

2. După articolul 24 se introduce următoarea mențiune:

"Prezenta hotărâre transpune în legislația națională prevederile

Directivei Parlamentului European și a Consiliului 95/16/CE

de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 213 din 7 septembrie 1995, și prevederile art. 24 al

Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2006/42/CE

privind echipamentele tehnice și de modificare a

Directivei 95/16/CE

(reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 9 iunie 2006."

3. La anexa nr. 2 litera D, punctul 1.2. "Cabina" se modifică și va avea următorul cuprins:

"1.2. Cabina

Transportorul oricărui ascensor este o cabină. Cabina trebuie să fie proiectată și construită astfel încât să aibă spațiul și rezistența care să corespundă cu numărul maxim de persoane și încărcătura ascensorului stabilite de montator.

Când un ascensor este destinat transportului de persoane și atunci când dimensiunile permit, cabina trebuie proiectată și construită astfel încât caracteristicile acesteia să nu obstrucționeze sau să împiedice accesul și utilizarea acesteia de către persoane cu handicap și să permită efectuarea oricăror modificări corespunzătoare care să faciliteze utilizarea ascensorului de către astfel de persoane."

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 439/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a ascensoarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 13 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
București, 12 martie 2008.
Nr. 294.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.