Ordinul nr. 1494/2008
privind încasarea de către oficiile registrului comerțului a taxei judiciare de timbru pentru cererile aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 22 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă și ale
art. 6 din Legea nr. 26/1990
privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile
art. 6 lit. a) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 4 pct. VIII poz. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
Oficiile registrului comerțului încasează taxa judiciară de timbru pentru cererile aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat la oficiul registrului comerțului.
Articolul 2
Sumele colectate în numerar, în temeiul art. 1, de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, se depun în următoarea zi lucrătoare în contul de venituri al bugetului de stat nr. 20.07.01.03 "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru" la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului la care oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale au deschise conturi pentru activitatea proprie. Contul de venituri al bugetului de stat nr. 20.07.01.03 "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru" se codifică cu codul de identificare fiscală nr. 14942091 al Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Plățile pot fi efectuate de către comercianți și prin transfer bancar în contul de venituri al bugetului de stat nr. 20.07.01.03 "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", deschis pe codul de identificare fiscală al Trezoreriei Statului nr. 86 09 468.
Articolul 3
Virarea sumelor se efectuează în termen de o zi lucrătoare de la data încasării, cu excepția zilelor nebancare, în baza ordinului de plată la care se anexează borderoul sumelor colectate, cu specificații privind actele de încasare și nominalizarea plătitorilor de taxe.
Articolul 4
Oficiul Național al Registrului Comerțului va înainta lunar Ministerului Justiției situația sumelor încasate cu titlu de taxă judiciară de timbru de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale.
Articolul 5
Oficiile registrului comerțului nu percep comision pentru serviciile prestate în temeiul prezentului ordin.
p. Ministrul justiției, Katalin-Barbara Kibedi, secretar de stat București, 29 mai 2008. Nr. 1.494/C.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.