Circulară nr. 32/2008
privind realizarea și punerea în circulație, în scop numismatic, a unui set de trei monede din argint dedicate mănăstirilor Cozia, Voroneț și Brâncoveanu
prezumat în vigoare
Articolul 1
În conformitate cu prevederile
privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României va pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 20 octombrie 2008, un set de trei monede din argint dedicate mănăstirilor Cozia, Voroneț și Brâncoveanu.
Articolul 2
Caracteristicile monedelor din argint sunt următoarele:
● valoare nominală: 10 lei;
● material: argint 999 la mie;
● greutate: 31,103 g;
● formă: rotundă;
● diametru: 37 mm;
● calitate: proof;
● margine: zimțată.
Moneda din argint, cu valoare nominală de 10 lei, dedicată mănăstirii Cozia
Aversul prezintă, în stânga, portretul domnitorului Mircea cel Bătrân, reprezentat ca în tabloul votiv din biserica mănăstirii Cozia, și inscripția "MIRCEA CEL BATRAN"; în dreapta, de sus în jos, inscripția "ROMÂNIA", anul de emisiune 2008, stema României și valoarea nominală - 10 LEI.
Reversul prezintă, în centru, biserica mănăstirii Cozia; la partea superioară, de la stânga la dreapta, paraclisul de nord, bolnița și paraclisul de sud ale mănăstirii; sus și jos, inscripțiile "MANASTIREA COZIA" și "MONUMENTE DE ARTA MEDIEVALA CRESTINA".
Moneda din argint, cu valoare nominală de 10 lei, dedicată mănăstirii Voroneț
Aversul prezintă, în stânga, portretul domnitorului Ștefan cel Mare, reprezentat ca în tabloul votiv din biserica mănăstirii Voroneț, și inscripția "STEFAN CEL MARE"; în dreapta, de sus în jos, inscripția "ROMÂNIA", anul de emisiune 2008, stema României și valoarea nominală - 10 LEI.
Reversul prezintă, în stânga, biserica, iar în dreapta, turnul-clopotniță și crucea de piatră ale mănăstirii Voroneț; sus și jos, inscripțiile "MANASTIREA VORONET" și "MONUMENTE DE ARTA MEDIEVALA CRESTINA".
Moneda din argint, cu valoare nominală de 10 lei, dedicată mănăstirii Brâncoveanu
Aversul prezintă, în stânga, portretul domnitorului Constantin Brâncoveanu, reprezentat ca în mozaicul de la capătul monumentului funerar al domnitorului, aflat în incinta mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, și inscripția "CONSTANTIN BRANCOVEANU"; în dreapta, de sus în jos, inscripția "ROMÂNIA", anul de emisiune 2008, stema României și valoarea nominală - 10 LEI.
Reversul prezintă, în stânga, biserica, la partea superioară, arhondaricul, iar în dreapta, turnul-clopotniță ale mănăstirii Brâncoveanu; sus și jos, inscripțiile "MONUMENTE DE ARTA MEDIEVALA CRESTINA" și "MANASTIREA BRANCOVEANU SAMBATA DE SUS".
Articolul 3
Seturile de monede din argint din emisiunea dedicată mănăstirilor Cozia, Voroneț și Brâncoveanu, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Monedele din argint ce formează seturile vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripționată sigla BNR.
Articolul 4
Monedele din argint care alcătuiesc seturile din emisiunea dedicată mănăstirilor Cozia, Voroneț și Brâncoveanu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5
Punerea în circulație, în scop numismatic, a seturilor de monede din argint, din emisiunea dedicată mănăstirilor Cozia, Voroneț și Brâncoveanu se realizează prin sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 14 octombrie 2008. Nr. 32.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.