Decizia nr. 1060/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Judecătoria Mediaș în Dosarul nr. 3.655/257/2007.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.655/257/2007, Judecătoria Mediaș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de instanța de judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, Judecătoria Mediaș, în calitate de autor al acesteia, susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (12) referitoare la stabilirea și aplicarea pedepsei numai în condițiile și temeiul legii, ale art. 44 alin. (2) și (9) referitoare la proprietatea privată, precum și art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece oferă judecătorului posibilitatea de a confisca alte bunuri ale infractorului în locul celor folosite sau produse de comiterea faptei. De asemenea, confiscarea unor sume de bani de la infractor, lăsată la aprecierea judecătorului, apare ca o pedeapsă pecuniară suplimentară, dar nereglementată expres de lege. Or, potrivit art. 23 alin. (12) din Constituție, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile legii.

În sfârșit, libertatea conferită judecătorului potrivit art. 118 alin. 2 din Codul penal de a confisca sau nu în parte prin echivalent bănesc este o chestiune ce ține de morala publică, în sensul art. 53 din Legea fundamentală, deoarece prin folosirea de către făptuitor în continuare a unui bun cunoscut ca fiind utilizat în scopuri ilicite se creează un impact negativ asupra comunității împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată deoarece dispozițiile art. 118 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal adaugă la Constituție, instituind și alte cazuri de confiscare a bunurilor decât cele stabilite de textul constituțional. Rolul confiscării speciale este unul distinct, și anume de a înlătura posibilitatea pentru infractor de a folosi din nou un bun, cunoscut ca fiind utilizat în scopuri ilicite, întrucât creează un impact negativ asupra comunității împotriva căreia s-a îndreptat în cele din urmă fapta. Or, a confisca de la făptuitor echivalentul bănesc al bunului nu corespunde scopului urmărit prin măsurile de siguranță prevăzute în Codul penal.

Dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 alin. 2, 3 și 4, referitoare la Confiscarea specială, din Codul penal, care au următorul conținut:

"În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului la producerea acesteia.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instanța de judecată pornește de la o ipoteză eronată, ignorând rolul activ al judecătorului în cadrul procesului penal. Astfel, indiferent de natura sau gravitatea infracțiunii, un bun folosit la săvârșirea ei ar trebui confiscat în materialitatea lui, pentru că numai astfel se înlătură starea de pericol creată de detenția lui în continuare de către infractor și se înlătură orice atingere adusă moralei publice. Or, textul de lege criticat nu impune asemenea consecințe, ci, dimpotrivă, prin reglementarea circumstanțiată oferă judecătorului libertatea de a decide în funcție și de alte împrejurări atunci când subzistă aspectele sociale negative ce trebuie înlăturate prin mijloacele de coerciție penale. Cu alte cuvinte, dispozițiile alineatului 1 lit. b) și lit. c) ale art. 118 din Codul penal dispun fără echivoc asupra necesității confiscării ca măsură de siguranță care are ca scop înlăturarea unei stări de pericol ori preîntâmpinarea săvârșirii de fapte penale.

Deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancțiuni penale, contravenționale, administrative ori civile sau a unei măsuri de confiscare specială, prevăzute de lege, nu constituie expropriere și nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituțional, potrivit căruia "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". Or, legiuitorul, în acord cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, a stabilit prin textul legal criticat anumite limite înlăuntrul cărora judecătorul poate răspunde exigențelor impuse de art. 111 alin. 1 din Codul penal tocmai pentru prezervarea altor drepturi ce țin de garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată.

În sfârșit, măsura de siguranță a confiscării speciale nu este o pedeapsă în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, motiv pentru care nu poate fi primită critica potrivit căreia art. 118 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal contravine art. 23 alin. (12) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Judecătoria Mediaș în Dosarul nr. 3.655/257/2007.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2008.