Decizia nr. 738/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Banca Națională a României - Sucursala Suceava în Dosarul nr. 29.727/1/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției și pentru partea Banca Națională a României, consilierul juridic Dumitru Apetroaie, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul părților prezente solicită admiterea excepției, arătând că imobilul pentru care Banca Națională a României - Sucursala Suceava se află în litigiu cu Raiffeisen Bank - S.A. a fost dobândit în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1902, iar Banca Națională a României nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Prin

Legea nr. 1.056/1946

privind etatizarea și organizarea Băncii Naționale a României, au trecut în proprietatea statului numai acțiunile aparținând Băncii Naționale a României, bunurile imobile rămânând în continuare în proprietatea acesteia. Banca Națională a României și-a continuat activitatea în decursul timpului ca bancă de emisiune și bancă centrală a statului, având personalitate juridică și un patrimoniu distinct de cel al statului. De aceea, nu se poate considera că Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, reorganizată ulterior în Banca Agricolă - S.A. și apoi devenită Raiffeisen Bank - S.A., este proprietară a imobilului aflat în litigiu, deoarece prin

Ordinul guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 167/1973

acest imobil a trecut doar în administrarea operativă a Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară, și nu în proprietatea sa. În susținere, depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 29.727/1/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Banca Națională a României - Sucursala Suceava.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin art. 11, 44 și 20 din Constituție, precum și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece exclude Banca Națională a României din categoria persoanelor juridice îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit

Legii nr. 10/2001 . De asemenea, mai arată că, deși capitalul social al Băncii Naționale a României aparține statului, aceasta este o entitate cu personalitate juridică și patrimoniu distinct de cel al statului.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală consideră că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale, întrucât este dreptul statului de a reglementa regimul juridic al proprietății sale, publice sau private. De asemenea, arată că situațiile invocate de autorul excepției se referă la interpretarea și aplicarea legii, aspecte care excedează competenței Curții Constituționale, fiind de competența instanțelor de judecată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază prevederile de lege criticate ca fiind constituționale. În acest sens arată că, potrivit normelor constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, astfel că textul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

este în concordanță cu dispozițiile constituționale potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, prevederi care au următorul conținut: "Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi."

Textele constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată și ale art. 20 - tratatele internaționale privind drepturile omului. Este invocată, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 246 din 10 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, și

Decizia nr. 316 din 17 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 8 august 2003, Curtea a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate cu privire la aceste prevederi, formulată în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 44 din Constituție. Prin deciziile respective, Curtea a reținut că, de regulă, instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat, ca deținătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, au, în economia

Legii nr. 10/2001 , calitatea de debitori ai obligației de restituire. Prin termenul "persoane îndreptățite", prevăzut de art. 3 alin. (2) din lege, sunt desemnate numai acele persoane, proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora de către stat, care pot solicita măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent valoric. Rezultă că entitățile enumerate de

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

nu au calitatea de proprietari în momentul solicitării restituirii, motiv pentru care textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional referitor la protecția dreptului de proprietate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile consacrate de art. 44 din Constituție nu sunt aplicabile în cauza dedusă controlului de constituționalitate.

Atât considerentele, cât și soluțiile din aceste decizii sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Curtea reține, de asemenea, că pentru aceleași motive urmează a fi respinse și criticile de neconstituționalitate cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 11 din Constituție privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, cât și cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Și, în fine, Curtea constată că aspectele privind eventualele îndreptățiri ale autorului excepției cu privire la imobilul aflat în litigiu, cât și posibilitatea revendicării acestuia excedează competenței sale, fiind de competența instanțelor de judecată.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Banca Națională a României - Sucursala Suceava în Dosarul nr. 29.727/1/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2006.