HG nr. 1896/2006
pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 1434/2004 2 septembrie 2004 (prevederi anume) privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției gener…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Anexa la
Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004
privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Conducerea Direcției generale se asigură de directorul executiv și de colegiul director.
(2) Directorul executiv al Direcției generale este ajutat de cel puțin 2 directori executivi adjuncți, dintre care unul coordonează activitățile din domeniul protecției persoanelor adulte, iar unul coordonează activitatea de protecție a drepturilor copilului.
(3) Directorul executiv și directorul executiv adjunct au calitatea de funcționar public."
2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Funcțiile publice de director executiv și director executiv adjunct se ocupă prin concurs, în condițiile legii.
(2) Candidații pentru ocuparea posturilor de director executiv sau, după caz, director executiv adjunct trebuie să aibă o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani și să fie absolvenți cu diplomă de licență ai învățământului universitar de lungă durată în unul dintre următoarele domenii:
a) psihologie;
b) sociologie;
c) asistență socială;
d) științe umaniste;
e) științe administrative;
f) științe juridice;
g) științe economice;
h) medicină.
(3) Pentru participarea la concursul organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, pe lângă condițiile prevăzute la alin. (2), candidații trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice sau programe de perfecționare în administrația publică cu durata de minimum un an.
(4) Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea posturilor de director executiv sau, după caz, director executiv adjunct și absolvenți cu diplomă de licență ai învățământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute la alin. (2), cu condiția să fi absolvit studii postuniversitare sau studii de masterat în unul dintre domeniile prevăzute la alin. (2), precum și programe de formare și perfecționare în administrația publică.
(5) La stabilirea vechimii în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere de director executiv sau, după caz, director executiv adjunct se are în vedere perioada de timp lucrată pe baza unui contract individual de muncă ori în temeiul unui raport de serviciu în funcții pentru care s-au solicitat studii universitare.
(6) Concursul pentru ocuparea funcției publice de director executiv sau, după caz, director executiv adjunct se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, potrivit dispozițiilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003
privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările ulterioare.
(7) Prin derogare de la prevederile
art. 22 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 , cu modificările ulterioare, comisia de concurs se numește prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fiind constituită din:
a) secretarul unității administrativ-teritoriale;
b) un reprezentant al consiliului județean sau, după caz, un reprezentant al consiliului local al sectorului municipiului București;
c) un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului sau, după caz, un reprezentant al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap;
d) 2 reprezentanți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dintre care cel puțin unul ocupă o funcție publică echivalentă cu funcția pentru care s-a organizat concurs.
(8) În cadrul interviului, candidații au obligația de a prezenta și de a susține un referat cuprinzând analiza sistemului de asistență socială și protecția copilului din unitatea sau, după caz, subdiviziunea administrativ-teritorială respectivă, precum și propuneri de restructurare sau, după caz, de dezvoltare a acestui sistem."
3. În tot cuprinsul anexei, sintagma "director general" se înlocuiește cu sintagma "director executiv", sintagma "director adjunct" se înlocuiește cu sintagma "director executiv adjunct", iar sintagma "directorul general sau, după caz, directorul executiv" se înlocuiește cu sintagma "director executiv".
Articolul II
Directorii generali și directorii generali adjuncți care nu au statut de funcționar public asigură conducerea Direcției generale de asistență socială și protecția copilului până la ocuparea posturilor de director executiv, respectiv director executiv adjunct, prin concurs, în condițiile legii.
Articolul III
Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004
privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Bogdan Adrian Panait, secretar de stat p. Ministrul administrației și internelor, Mircea Nicu Toader, secretar de stat Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Jozsef Birtalan București, 21 decembrie 2006. Nr. 1.896.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.