Decizia nr. 848/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eybl Automotive România" - S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Vasile Onofrei, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, reiterând argumentele expuse în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 3.197/COM/2006, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eybl Automotive România" - S.R.L. din Deta.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că, prin procedura instituită, ordonanța creează o discriminare între creditor și debitor, favorizându-l pe primul, prin faptul că îngrădește în mod nepermis dreptul la apărare al debitorului. De asemenea, se susține că, prin faptul că somația de plată este emisă de aceeași instanță care judecă și calea de atac împotriva acesteia, se încalcă principiile constituționale ale egalității în drepturi, liberului acces la justiție, ocrotirii proprietății private, precum și dreptul la un proces echitabil statuat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), cu modificările și completările ulterioare.

Autoarea excepției susține că dispozițiile legale atacate contravin următoarelor prevederi din Constituția României: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Analizând excepția de neconstituționalitate, se constată că instanța constituțională a mai fost sesizată în numeroase cazuri cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblu, ori a principalelor dispoziții ale acesteia, criticile de neconstituționalitate fiind similare cu cele din cauza de față.

Astfel, privitor la critica de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

în raport cu

art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 161 din 30 mai 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 26 iunie 2002, Curtea a statuat că "dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

instituie un tratament juridic identic pentru toți creditorii, pe de o parte, și pentru toți debitorii, pe de altă parte. Creditorii și debitorii se află în situații evident diferite. Creditorii sunt îndreptățiți să opteze pentru procedura specială, accelerată în vederea realizării creanțelor lor, formulând în acest sens cerere și depunând înscrisurile necesare pentru susținerea cererii, iar debitorii au dreptul și posibilitatea combaterii pretențiilor creditorilor, depunând și ei înscrisuri doveditoare".

Cu privire la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate în sensul că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

îngrădesc liberul acces la justiție, Curtea s-a pronunțat prin aceeași decizie astfel: "Faptul că accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu este limitat rezultă chiar din dispozițiile ordonanței criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acționeze pentru recuperarea creanțelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 . În ceea ce îl privește pe debitor, acesta poate formula acțiune în anulare împotriva ordonanței cu somația de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac".

De asemenea, în

Decizia nr. 72 din 5 martie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, Curtea a constatat că nici dreptul la apărare reglementat prin art. 24 din Constituție nu este încălcat prin dispozițiile legale criticate, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 6 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , ordonanța dată de judecător "se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", iar conform art. 8 alin. (1) din aceeași ordonanță, "Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula acțiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia."

În ceea ce privește susținerea autorului excepției în sensul că prin prevederea aceleiași instanțe pentru emiterea somației de plată, cât și pentru judecarea căii de atac este afectat dreptul la un proces echitabil, Curtea s-a mai pronunțat, de asemenea, statuând prin

Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, următoarele: "(...) modul de reglementare a competenței instanțelor în materia soluționării cererilor de emitere a ordonanțelor care conțin somația de plată către creditor și în materia soluționării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanțe face posibil ca aceeași instanță (...) să fie competentă să judece atât cererea, cât și calea de atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituțional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești".

Referitor la critica de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , raportată la

art. 44 din Constituție, în Decizia Curții Constituționale nr. 317 din 19 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reținut că "executarea oricărei obligații de a da determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. În toate cazurile în care o asemenea obligație se execută, chiar și în mod silit, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevăzută cu formulă executorie, atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituționale. De altfel, învestirea hotărârii judecătorești cu formulă executorie se poate face numai după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părților un tratament egal și posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar și după momentul dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptățită are dreptul să introducă, în fața instanței de executare, contestație la executare".

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

sunt neconstituționale, deoarece permit instanței să soluționeze cauza doar pe baza susținerilor părților și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Curtea a constatat în

Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, că aceasta este neîntemeiată, deoarece "Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicații și lămuriri date de părți a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar «creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege (...)». Întrucât ordonanța privind somația de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligații de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însușite de părți, este justificată cerința ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părți, ele având condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiție și la un proces echitabil".

În sfârșit, se constată că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

în raport cu art. 53 din Constituție, întrucât nu este vorba de o restrângere de drepturi, ci de reglementarea unei proceduri speciale, simplificate și accelerate pentru recuperarea creanțelor al căror caracter cert, lichid și exigibil rezultă din înscrisuri.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eybl Automotive România" - S.R.L. din Deta în Dosarul nr. 3.197/COM/2006 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2006.