Decizia nr. 103/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și a dispozițiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiaților în România
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, precum și a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr. 8.050/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză desemnat în cauză, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, respectiv ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 10 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 8.050/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 21 alin. (4) lit. a) și b), art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepția a fost ridicată de Johnson Abraham într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 21 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
În esență, se susține că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanța criticată, înăuntrul căruia instanța de judecată este obligată să se pronunțe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt față de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale căror cereri sunt soluționate în procedură ordinară. Consideră că astfel se creează o stare de inegalitate și discriminare între cele două categorii de petenți, precum și între solicitantul statutului de refugiat și Oficiul Național pentru Refugiați, această parte în proces fiind "favorizată" pe parcursul soluționării cauzei.
Totodată, potrivit lit. a) și b) ale alin. (4) din
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , instanța de judecată soluționează plângerea fie respingând-o pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie admițând plângerea, însă fără a putea acorda una dintre formele de protecție umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Național pentru Refugiați spre reexaminare, instituție ce are posibilitatea respingerii cererii de protecție încă o dată, însă în procedură ordinară.
Judecătoria Sectorului 5 București opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate sunt clare în stabilirea criteriilor pentru aplicarea procedurii accelerate de soluționare a cauzelor de azil, în cadrul căreia petentul beneficiază de toate drepturile sale constituționale.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile
art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , întrucât acestea nu au fost preluate în mod identic în cuprinsul actului normativ abrogator, respectiv
privind azilul în România. Cât privește celelalte dispoziții de lege criticate, precizează că acestea sunt preluate de art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 , texte ce respectă prevederile constituționale ale art. 18, art. 21 alin. (1) și (3), art. 24, art. 124 și art. 129, referitoare la dreptul cetățenilor străini și apatrizi privind accesul liber la instanță, dreptul la apărare și la folosirea căilor de atac.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. a) și b), art. 18 alin. (1) lit. a) și ale
art. 19 alin. (1) și (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, act normativ ce, la data sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție, era abrogat prin dispozițiile
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din analiza comparativă a celor două acte normative se constată că
a preluat, în mod parțial sau identic, soluțiile legislative cuprinse în dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România. Ca atare, întrucât atât instanța, cât și autorul excepției au indicat în mod greșit obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că în realitate acesta este format din dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Pe de altă parte, Curtea constată că soluția legislativă conținută de
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , criticată în prezenta cauză, nu a fost preluată în mod identic în noul act normativ. Astfel, dispozițiile de lege criticate au în prezent următorul conținut:
-
Articolul 75
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006
- Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate:
"(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile de azil evident nefondate;";
-
Articolul 76
alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 122/2006
- Cererile de azil evident nefondate: "(1) Cererea de azil este considerată evident nefondată dacă se constată:
a) lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuție sau a expunerii la un risc serios în țara de origine, în condițiile art. 23 alin. (1) sau ale art. 26;
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați ori recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credință, la procedura de azil.
(2) Lipsa de fundament al invocării unei temeri de persecuție sau a expunerii la un risc serios în țara de origine există în următoarele cazuri: (...)
b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecuție sau unui risc serios ori relatările sale nu conțin detalii circumstanțiale sau personale;
c) cererea de azil este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerentă, contradictorie sau flagrant neadevărată față de situația din țara sa de origine;";
-
Articolul 81
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
- Hotărârea instanței de judecată: "(1) Instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: (...) b) menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați.";
-
Articolul 21
alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 : "(4) Instanța soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: (...) b) admite plângerea și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
În motivarea excepției, autorul acesteia invocă prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".
Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauză și cu o motivare identică. Astfel, prin
Decizia nr. 675 din 10 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, arătând, în esență, că acestea nu contravin principiilor unicității, independenței și egalității justiției, statuate de art. 124 din Constituție. În legătură cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , cu același prilej Curtea a arătat că acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluția legislativă nu a fost preluată de noua lege în materie -
privind azilul în România, astfel că a respins excepția ca inadmisibilă.
Întrucât, față de cauza soluționată prin decizia amintită, nu au intervenit elemente noi de natură a modifica jurisprudența în materie a Curții, rezultă că atât soluția, cât și considerentele ce au stat la baza acesteia se mențin și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr. 8.050/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție invocată de același autor în același dosar și în fața aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.