Rezoluție · Ministerul Transporturilor

Rezoluția nr. 151/2004

privind adoptarea amendamentelor la anexa la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, amendată

prezumat în vigoare

Data actului
20 mai 2004
Emitent
Ministerul Transporturilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 400 din 14 iunie 2007
Structură
0 articole, 1 anexă · 4.353 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

amintind art. 28(b) al Convenției privind crearea Organizației Maritime Internaționale referitor la funcțiile comitetului,

amintind și art. VIII(b) al Convenției internaționale din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS) (denumită în continuare Convenția), referitor la procedura de amendare aplicabilă anexei la Convenție, cu excepția prevederilor cap. I al acesteia,

notând regula II-1/3-6 din SOLAS cu privire la accesul la sau în spațiile din zona de marfă al petrolierelor cu un tonaj brut de 500 și mai mult și al vrachierelor cu un tonaj brut de 20.000 și mai mult, adoptată prin Rezoluția MSC.134 (76), care este aplicabilă petrolierelor și vrachierelor construite la 1 ianuarie 2005 sau după această dată,

recunoscând preocuparea exprimată cu privire la problemele care ar putea surveni la implementarea cerințelor regulii II-1/3-6 din SOLAS mai sus menționate,

luând în considerare, la cea de-a 78-a sesiune a sa, amendamentele la regula II-1/3-6 din SOLAS, propuse și difuzate în conformitate cu art. VIII(b)(i) al acesteia,

1. adoptă, în conformitate cu art. VIII(b)(iv) al Convenției, amendamentele la regula II-1/3-6 din Convenție, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluție;

2. stabilește, în conformitate cu art. VIII(b)(vi)(2)(bb) al Convenției, că amendamentele menționate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2005, în afara cazului în care, înainte de această dată, mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenție sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puțin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecțiile lor la aceste amendamente;

3. invită guvernele contractante la SOLAS să noteze că, în conformitate cu art. VIII(b)(vii)(2) al Convenției, amendamentele vor intra în vigoare la 1 iulie 2006 după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4. solicită secretarului general, în conformitate cu art. VIII(b)(v) al Convenției, să transmită tuturor guvernelor contractante la Convenție copii certificate ale prezentei rezoluții și ale textului amendamentelor conținute în anexă;

5. solicită în plus secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluții și ale anexei sale membrilor Organizației care nu sunt guverne contractante la Convenție;

6. decide că guvernele contractante la Convenție pot aplica, înaintea datei prevăzute, navelor care arborează pavilionul lor, construite la 1 ianuarie 2005 sau după această dată, regula II-1/3-6 din SOLAS, adoptată prin această rezoluție, împreună cu amendamentele la Prevederile tehnice pentru mijloacele de acces pentru inspecții, adoptate prin Rezoluția MSC.158 (78), în locul regulii II-1/3-6 din SOLAS, adoptată prin Rezoluția MSC.134 (76), și Prevederile tehnice pentru mijloacele de acces pentru inspecții, adoptate prin Rezoluția MSC.133 (76).

*) Traducere.

Comitetul Securității Maritime,

Anexa -----

la Rezoluția MSC.151 (78)

-------------------------

AMENDAMENTE

la anexa la Convenția internațională din 1974

pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, amendată

Capitolul II 1

Construcție - structură, compartimentare și stabilitate, mașini și instalații electrice

Partea A-1

Structura navelor

REGULA 3-6

Accesul la și în spațiile din zona de marfă a petrolierelor și vrachierelor

1. Titlul regulii este înlocuit după cum urmează:

"Accesul la spațiile din zona de marfă al petrolierelor și vrachierelor, precum și în interiorul și în prova acestor spații"

2. La paragraful 1.1, data "1 ianuarie 2005" se înlocuiește cu data "1 ianuarie 2006".

3. La paragraful 2.1, în prima frază, cuvintele "din zona de marfă" și "permanente" se elimină.

4. La paragraful 3.1, în fraza a doua, cuvintele "sau tancurile de balast situate în prova" sunt introduse între cuvintele "spațiile dublului fund" și "se poate face printr-un compartiment de pompe".

5. La paragraful 4.1, în fraza a doua, se elimină cuvintele "din zona de marfă".

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.