Decizia nr. 573/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 4
- Ordinul nr. 168/2008 18 ianuarie 2008 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…
- Ordinul nr. 398/2008 5 februarie 2008 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…
- Ordinul nr. 277/2011 8 decembrie 2011 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…
- Ordinul nr. 3009/2011 20 decembrie 2011 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 122/2006 4 mai 2006 (prevederi anume) privind azilul în România
Ion Predescu - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Dong Zhenhua în Dosarul nr. 15.076/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, însoțit de interpretul desemnat în cauză, dl Ioan Budura. Lipsește partea Oficiul Național pentru Refugiați, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită și care a transmis în prealabil la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției susține că dorește să obțină o formă de protecție în România, sens în care solicită sprijinul Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 13 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 15.076/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Dong Zhenhua într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a protecției umanitare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 122/2006
aduc atingere prevederilor art. 26 și art. 30 din Constituție referitoare la viața intimă, familială și privată, respectiv la libertatea de exprimare, prin aceea că nu menționează motivele temeinice în baza cărora se poate acorda protecția subsidiară. De asemenea, în raport cu art. 20 din Legea fundamentală, sunt invocate prevederile art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la interzicerea arestării, deținerii sau exilării în mod arbitrar. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate dau posibilitatea unei aprecieri arbitrare din partea instanței de judecată cu privire la motivele ce determină solicitarea unei forme de protecție subsidiare, în timp ce hotărârea acesteia trebuie să se fundamenteze pe condițiile concrete care au determinat părăsirea țării de origine și pe regimul politic care le generează. Mai arată că definiția noțiunii de risc serios, cuprinsă în alin. (2) al art. 26 din lege, și în special situația reglementată la pct. 3 din acesta, nu reflectă cazurile în care amenințarea asupra vieții ar putea surveni și din cauza unui regim politic dictatorial, după cum se cunoaște că se întâmplă în China. Ca atare, apreciază că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 2 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la viață, precum și ale art. 3 din aceasta, privind interzicerea torturii.
Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat este interpretat în funcție de criteriile prevăzute la alin. (2) al
art. 26 din Legea nr. 122/2006 , criterii ce acoperă o sferă largă a motivelor pentru care petentul solicită protecție subsidiară, astfel fiind îndepărtat riscul de apreciere arbitrară din partea instanței de judecată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România este neîntemeiată. Se arată, mai întâi, că din analiza susținerilor autorului excepției rezultă că acesta nu a formulat niciun argument în sensul neconstituționalității textului legal criticat în raport cu prevederile art. 20, art. 26 și ale art. 30 din Constituție, și nici față de art. 9 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca atare, critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută. În plus, pretinsa insuficiență a textului în privința "motivelor temeinice" pentru care se poate acorda protecția subsidiară este o problemă care excedează controlului instanței de contencios constituțional. De altfel, aspectele criticate de autorul excepției au mai fost anterior examinate de Curtea Constituțională, aceasta pronunțându-se constant, în jurisprudența sa, în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, astfel că aceeași soluție se impune și în prezenta cauză.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România sunt constituționale. Apreciază că prevederile art. 26 din Constituție, invocate ca fiind încălcate, referitoare la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private nu sunt pertinente în cauză, textele criticate având ca obiect de reglementare acordarea protecției subsidiare. Totodată, menționează că celelalte dispoziții din Legea fundamentală invocate de autorul excepției nu au incidență în cauza de față. Mai mult, precizează că determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea prevederilor legale criticate sunt aspecte ce excedează obiectul controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în materie sau ale instanțelor de judecată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu următorul conținut:
Articolul 26
Protecția subsidiară: "(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege:
1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; sau
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau
3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă."
În motivarea excepției ridicate, autorul invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 26 - "Viața intimă, familială și privată" și ale art. 30 - "Libertatea de exprimare". De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la interdicția arestării, deținerii sau exilării în mod arbitrar, precum și art. 2 paragraful 1 și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la viață, respectiv interdicția torturii.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că, în jurisprudența sa, aceasta a mai examinat în numeroase rânduri constituționalitatea dispozițiilor
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. De exemplu, prin Deciziile nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, și nr. 702 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a constatat, pentru argumentele acolo expuse, că acestea sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și dreptul la respectarea vieții private și de familie. Totodată, s-a reținut că dispozițiile legale examinate conțin suficiente elemente și repere pe baza cărora instanța de judecată este în măsură să analizeze situația de fapt a solicitantului de acordare a protecției subsidiare și să hotărască în considerarea acestora, și nu pe criterii arbitrare, așa cum susține autorul excepției și în prezenta cauză.
Întrucât față de cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței indicate, soluția și considerentele ce stau la baza acesteia își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În plus, autorul excepției invocă prevederile art. 30 din Constituție, privind libertatea de exprimare, și ale art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la interzicerea arestării, deținerii sau exilării în mod arbitrar, norme care, însă, nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 26 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Dong Zhenhua în Dosarul nr. 15.076/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2007.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.