Procedura din 31 august 2007
de eșantionare pentru verificarea respectării condițiilor privind conținutul de sulf din combustibilii lichizi
prezumat în vigoare
Secțiunea A
1. Operatorii economici care introduc pe piață și/sau utilizează combustibili lichizi care intră sub incidența
Hotărârii Guvernului nr. 470/2007
privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi au următoarele obligații:
a) să verifice conținutul de sulf din combustibilii lichizi în laboratoarele proprii sau în alte laboratoare, pentru fiecare lot de combustibili lichizi introdus pe piață și/sau utilizat;
b) să păstreze înregistrarea tuturor cantităților de combustibili lichizi introduși pe piață și/sau utilizați, precum și rapoartele de încercări privind determinarea conținutului de sulf cel puțin un an;
c) să permită prelevarea probelor de combustibili lichizi de către organismele recunoscute de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția infrastructura calității și mediu.
2. Prin operator economic se înțelege entitatea care produce, importă, distribuie sau utilizează combustibili lichizi cărora le sunt aplicabile prevederile
Secțiunea B
1. În conformitate cu prevederile
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 , Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a verifica prin eșantionare respectarea condițiilor privind conținutul de sulf din combustibilii lichizi.
2. Activitatea de eșantionare constă în prelevarea probelor de combustibili lichizi și efectuarea încercărilor de determinare a conținutului de sulf al acestora de către organismele recunoscute.
Reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor pot fi observatori la prelevarea probelor.
3. Recunoașterea organismelor se face în urma unui proces de evaluare, bazat pe criteriile prevăzute în anexa nr. 1.
4. În vederea recunoașterii organismelor care efectuează activitățile de eșantionare, se organizează în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor o comisie a cărei componență nominală se aprobă de către secretarul de stat coordonator al Direcției infrastructura calității și mediu.
5. Lista organismelor recunoscute se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
6. După prelevarea probelor de combustibili lichizi, organismele recunoscute pentru efectuarea activităților de eșantionare vor completa un proces-verbal de eșantionare în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2, care va fi întocmit în 3 exemplare:
- un exemplar pentru Ministerul Economiei și Finanțelor;
- un exemplar pentru organismul recunoscut să efectueze probele;
- un exemplar pentru operatorul economic de la care s-a prelevat eșantionul.
7. Organismele recunoscute pentru efectuarea activităților de eșantionare vor transmite Ministerului Economiei și Finanțelor rezultatele încercărilor efectuate asupra eșantionului și o copie a procesului-verbal de eșantionare, în maximum 24 de ore de la momentul prelevării probei.
8. Metodologia de eșantionare este prevăzută în anexa nr. 3.
9. Pe recipientele utilizate pentru prelevarea probelor de combustibili lichizi se aplică o etichetă ce va conține informațiile prevăzute în anexa nr. 4.
Informațiile de pe eticheta aferentă probei referitoare la proveniența acesteia trebuie să fie complete și lizibile. Eticheta se aplică pe recipientul pentru prelevarea probei astfel încât ulterior să nu se desprindă sau să se detașeze ușor.
10. Ministerul Economiei și Finanțelor stabilește care este numărul minim anual de eșantioane pentru a fi analizate, locul de unde se vor preleva acestea, precum și organismul recunoscut care efectuează eșantionarea.
Probele se analizează în maximum 24 de ore din momentul prelevării. Dacă rezultatele încercărilor nu sunt conforme cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 470/2007 , probele se predau unui alt organism recunoscut și sunt analizate în timp de maximum 24 de ore.
Încercările suplimentare efectuate de cel de-al doilea organism recunoscut sunt asistate de un reprezentant al organismului care a efectuat primele încercări.
În cazul în care rezultatele încercărilor suplimentare sunt conforme cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 470/2007 , cheltuielile aferente acestora sunt suportate de către organismul recunoscut care a efectuat primele încercări.
11. Organismele recunoscute de Ministerul Economiei și Finanțelor sunt obligate să dovedească anual intercompararea rezultatelor încercărilor lor.
12. Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta procedură.
Anexa 1 la procedură
------------
CRITERII
de evaluare a organismelor în vederea recunoașterii
Condiții minime pe care trebuie să le îndeplinească organismele în vederea recunoașterii:
1. să fie acreditate pentru încercările, domeniul/schemele de certificare privind calitatea combustibililor lichizi;
2. să dețină asigurare de răspundere civilă;
3. să demonstreze capabilitate proprie de prelevare de probe, inclusiv mijloace de transport, dotare cu echipamente corespunzătoare pentru efectuarea încercărilor conform metodelor prevăzute în
Hotărârea Guvernului nr. 470/2007
privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.
Anexa 2 la procedură
------------
PROCES - VERBAL
de eșantionare în vederea determinării
conținutului de sulf
Nr. ......................
Încheiat astăzi ..............., ora ..........
Operatorul economic ...................(denumirea completă, adresă, telefon, fax, e-mail).....
Organismul recunoscut pentru efectuarea activității de eșantionare ........... (denumire, adresă, telefon, fax, e-mail) ........reprezentat prin ........... (numele, funcția, nr. legitimație)..........
În conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 470/2007
privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi, am procedat la prelevarea următoarelor probe:
Nr.
Denumirea
Furnizorul
Cantitatea
Cantitatea
Nr.sigilii
crt.
produsului
din care
preluată
s-a prele
(U.M.)
Proba
Contraproba
Proba-
vat proba
laborator
martor
(U.M.)
Probele au fost prelevate în prezența ............... (reprezentantul operatorului economic)....... care a primit spre păstrare proba-martor introdusă într-un recipient curat și uscat.
Probele reprezentând ........ au fost preluate pentru a fi expediate la laboratorul ....... (proba și contraproba)...... pentru efectuarea încercărilor.
Reprezentantul organismului Operator economic,
recunoscut pentru efectuarea .................
activității de eșantionare,
......................
Anexa 3 la procedură
------------
METODOLOGIE DE EȘANTIONARE
În vederea determinării conținutului de sulf din combustibilii lichizi se prelevă 3 probe, identificabile oricând, astfel:
- probă laborator - cantitatea de combustibil lichid dintr-un lot pentru a da indicații cu privire la calitatea lotului;
- contraprobă - proba care se păstrează de laboratorul de încercări pentru a fi utilizată în caz de litigiu;
- probă-martor - proba care se păstrează de operatorul economic.
Destinația acestor probe este: prima este destinată determinării conținutului de sulf în laboratorul de încercări, a doua este destinată păstrării în laborator drept contraprobă, iar a treia este destinată păstrării de către operatorul economic ca probă-martor.
În toate cazurile, probele prelevate vor fi sigilate. Aceste sigilii se vor aplica pe eticheta aferentă probelor.
Proba-martor și contraproba vor avea sigilii duble. Un sigiliu va fi al operatorului economic verificat, iar celălalt sigiliu va fi al organismului recunoscut pentru efectuarea activității de eșantionare.
Înainte de utilizare, recipientele pentru prelevarea probelor trebuie să fie verificate din punct de vedere al integrității și etanșeității. Recipientul se închide cu un capac prevăzut cu o garnitură nedeteriorată, rezistentă la combustibil.
Probele vor fi introduse numai în recipiente destinate în mod special acestui scop.
Recipientele trebuie să fie curate și uscate și se vor sigila și eticheta cu o etichetă pe care se vor menționa informațiile conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
Cantitatea de combustibil lichid necesară pentru cele 3 probe este de 0,6 litri.
Posesorii celor 3 probe nu au dreptul să distrugă sau să modifice starea probei aflate în păstrarea lor.
Persoana care prelevă proba are responsabilitatea de a manipula, ambala și transporta proba respectivă de la locul de prelevare până la laboratorul care efectuează încercările.
Contraproba sigilată se păstrează, timp de minimum 30 de zile, la loc ferit de razele soarelui, într-o cameră răcoroasă, uscată și ferită de praf.
Evidența probelor prelevate se va ține într-un registru special al laboratorului care efectuează încercările. În registrul special de evidență se înscriu informațiile menționate pe etichetele fixate la probele sigilate.
Prelevarea probelor se va face la: rezervor, vagon-cisternă, autocisternă, compartiment de navă petrolieră, conductă, punct de branșare.
Prelevarea probelor se realizează:
1. conform metodei de eșantionare și cu aparatură de eșantionare prevăzută de standardele SR EN 3170:2003 sau SR EN 3171:2003;
2. cu respectarea normelor de protecție a muncii și a normelor de prevenire și stingere a incendiilor.
Metodele de referință pentru determinarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi sunt cele prevăzute în
art. 16 și 17 din Hotărârea Guvernului nr. 470/2007
privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.
Anexa 4 la procedură
------------
MODEL
pentru eticheta care însoțește fiecare probă
Denumirea organismului recunoscut care efectuează activitatea de eșantionare
Proba laborator/Proba-martor/Contraproba
Nr. sigiliu ...............
Loc pentru sigiliu
Nr. și data procesului-verbal de eșantionare
Denumirea produsului .......................................................
Numărul de identificare al lotului din care s-a prelevat proba și cantitatea aferentă acestuia ....................................................
Numărul de identificare pentru: rezervor, vagon-cisternă, autocisternă, compartiment de navă petrolieră, conductă, punct de branșare ...........................................
Operatorul economic de la care s-a prelevat proba ..................................
Persoana care prelevă proba, Reprezentantul operatorului
.................. economic,
(numele, funcția, ...................
semnătura și ștampila) (numele, funcția,
semnătura și ștampila)
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.