HG nr. 613/2006
privind autorizarea Serviciului Român de Informații de a achiziționa mijloace de transport prin intermediul unei finanțări tip leasing financiar
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 42 alin. 5 din Legea nr. 14/1992
privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se autorizează Serviciul Român de Informații să atribuie, în conformitate cu legislația privind achizițiile publice, un contract multianual de furnizare pe bază de leasing financiar, cu opțiune de cumpărare, a 1.400 de autoturisme necesare desfășurării în bune condiții a activităților acestuia.
Valoarea estimată a achiziției este de 60 milioane lei (RON), sumă care include costurile, dobânzile, taxele, impozitele și alte cheltuieli aferente.
Contractul multianual de furnizare prevăzut la alin. (1) se finanțează pe o perioadă de 4 ani bugetari.
Articolul 2
Plata avansului, a ratelor de leasing, a valorii reziduale, a comisioanelor, taxelor, precum și a celorlalte cheltuieli aferente contractului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Serviciului Român de Informații, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Directorul Serviciului Român de Informații, Alexandru-Radu Timofte Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 10 mai 2006. Nr. 613.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.